Marty, citatul pe care l-ai folosit in mesajul tau este dictonul meu preferat.
Orice om care gandeste cu capul propriu are premise de a deveni un dizident, in opinia mea. Cel care si incearca sa puna in practica principiile in care crede, in pofida curentului in care merge majoritatea, este dizident. Nu inseamna nici ca are dreptate, nici ca face un lucru bun.
Dizidenta e o buna introducere catre discutii interminabile despre etica si morala!

Draga Valentina,

Raspund destul de rar aici, nepermis de rar, dar sunt usor de gasit la adresa editor@romanialibera.com.

Cele mai bune ganduri si multa sanatate,
Stefan

Draga Doina,
sunt in SUA de cativa ani buni, dar totusi nedespartit de Romania.
Sunt usor de gasit la adresa editor@romanialibera.com.

Cele mai bune ganduri,
Stefan

Serban, n-am mai fost pe acest site de aproape un an...
Poate stii... Radu Mihai Bacanu a fost rapit dintre noi acum nici un an, de o boala nemiloasa...

Incurajat de faptul ca, revenind dupa o absenta cam indelungata in Cafenea am gasit multe mesaje noi, imi permit sa va propun o tema de reflectie care face obiectul celui mai recent editorial pe care l-am scris pentru saptamanalul electronic international ACUM (gazduit de portaslul "Romania, Libera in Viitor").

Sunt interesat si de alte opinii si, daca acestea se pot transforma in articole, le voi publica cu placere la www.romanialibera.com.

Urmeaza articolul respectiv
--------------------------------

Esenta Omului? Solidaritatea

Stefan N. MAIER



Intrucat primesc semnale de la postarile din portal si din ACUM, citesc uneori inaintea editorilor materialele asupra carora ei se vor apleca pentru a le da drumul on-line. Asa se face ca in clipa in care am primit contributia pentru Forum a lui Marian Deaconescu (Nea Marin – “Esenta Omlui? Libertatea”) ca raspuns la contributiile Adrianei si ale lui G. Zob, am stiut imediat despre ce voi scrie in editorialul din aceasta saptamana.

Nu numai ca am stiut, dar in loc sa fac altceva care credeam, pana la venirea acelui e-mail, ca este mai urgent, am inceput imediat sa scriu si probabil n-o sa ma opresc pana nu spun, aproape dintr-o rasuflare, ce am de zis.

Ei bine, eu nu cred ca esenta Omului rezida in Libertate. Libere sunt si animalele, inclusiv in a dispune de propria lor viata, (este cunoscut exemplul pitigoiului care se sinucide in captivitate, sunt cunoscute spiritul de sacrificiu al parintilor pentru pui sau al cainelui pentru stapan) toate actiunile disperate care depasesc instinctul de conservare pornind dintr-o decizie luata la nivelul sistemului nervos central, care pune intr-o contradictie catastrofala o lume acceptabila si o realitate insuportabila.

Veti spune ca nici Solidaritatea nu are de ce sa fie o trasatura exclusiv umana, cu atat mai putin “Esenata Omului” – cum incerc sa sugerez in titlu. Ce este solidaritatea? Dincolo de definitii academice, fireste. Cred ca solidaritatea incepe atunci cand avem rabdarea sa ne ascultam aproapele fara un scop imediat. Atunci cand facem o donatie abstracta, cum ar fi un sprijin pentru victimele unui cataclism natural din alta tara, despre care nu am auzit vorbindu-se decat la televizor, fara sa ne gandim ca este de datoria “altora” sa ii ajute. In general, atunci cand, indiferent cat avem de putin, suntem constienti ca altii au mai putin decat noi si le putem oferi ceva din ceea ce ne prisoseste, (macar si un cuvant de incurajare!), doar pentru ca facem parte din aceeasi specie si pentru ca dorim sa facem parte dintr-o lume mai generoasa, mai buna, mai umana (in contradictie cu “o lume a junglei”).

Priviti in jurul dv. Incercati sa gasiti un obiect care nu are incorporat in el, invizibile, sute, mii, milioane de cuvinte, exclamatii, simboluri. Nu veti reusi. Aceasta aura nevazuta a lumii materiale in care ne miscam, in care fiecare obiect (sau concept) are un nume si cineva a vorbit despre el, este probabil esenta lumii pe care se construieste tot ceea ce ne diferentiaza de animal. Suntem solidari inainte de orice, pentru ca vorbim aceeasi limba. Chiar inainte de a vorbi aceeasi limba, suntem solidari pentru ca… vorbim! Pentru ca avem nume (chiar daca diferite) pentru ceea ce vedem in jur, pentru sentimentele noastre, pentru prietenie, pentru cate si mai cate, inclusiv pentru cele pentru care n-avem nume.

Imi pun adesea problema solidaritatii si din perspectiva Construirii. Ingustand unghiul deci, de fiecare data imi dau seama ca oriunde suntem mai mult de doi oameni, pentru a construi cu un numitor comun este nevoie de un compromis, cat de mic. Putem fi (constructiv deci vorbind) solidari cu noi insine in proportie de 100% (desi chiar si acestea sunt cazuri foarte rare, la urma urmelor putini stim cu precizie ce vrem sau nu avem o viata parazitata de contradictii sau piste false) dar in mod cert din perspectiva constructiei nu putem fi solidari suta la suta cu altcineva (desi putem sa facem parte dintr-o grupare politica avand tendinte asemanatoare). Daca grupul nostru creste, avem din ce in ce mai putine lucruri in comun. Ajungand un “imperiu”, ne “destramam”.

Morala? Trebuie sa exista o alta masura a solidaritatii. Solidaritatea nu trebuie masurata prin capacitatea de a construi, prin rezultatele ei. Ar insemna sa atribuim solidaritate furnicilor sau albinelor, despre care se stie ca isi mentin musuroaiele sau roiurile prin distribuirea unui hormon specific reginei. Solidaritatea trebuie sa fie in esenta un act gratuit. Ajut sau ascult pe cineva nu pentru ca vreau ceva de la acel cineva, nu pentru ca suntem supusii aceluiasi dictator care ne-a inregimentat sub acelasi drapel, retoric sau hormonal, ci pur si simplu pentru ca asa am chef si asa consider ca este omeneste. Iar ca sa inchei o idee, sinuciderea, anularea definitiva a capacitatii cuiva de a fi solidar, mi se pare actul suprem de egoism.

Am scris aceste randuri pentru ca intr-adevar ma consider solidar cu cititorii aleatori ai acestor ganduri – pe cei mai multi nu-i voi cunoaste niciodata si nu urmaresc sa obtin nimic de la ei. M-as bucura insa, fara doar si poate, sa cunoastem si alte pareri, la fel de subiective ca si cea de mai sus, despre aceste dileme pe care altii, mai fericiti, le-au rezolvat de mult ...

Iti multumesc pentru gandurile bune. Vroiam sa-ti spun mai multe despre mine dar intre timp cred ca ai citit ce am scris in "Cafeneaua" si stii mai multe decat cei mai multi oameni cu care ma vad in fiecare zi.
O sa revin via e-mail.

Draga Ioane, o sa-ti scriu direct. Mi-am amintit de tine zilele trecute si ma gandeam pe esti tu prin lume? Dar o sa aflu curand!

Gabriel,

N-am mai fost cam de multisor la Cafeneaua - spre rusinea mea - dar ma bucur sa te regasesc. Am tinut legatura cu Misu, bineinteles. Am sa-ti scriu pe adresa personala. Imi amintesc de capul acela sinistru de vitel care plutea pe un canal in zorii zilei, de care ne-am izbit vaslind prin ceata. Si eu tanjesc dupa un pescuit in Delta, poate nu vom fi totusi batrani pana se va intampla din nou!

Nu am gasit un mail la care sa va raspund direct. Insa ce sunt Cafeneaua.com, Romanialibera.com, ca sa enumar doar doua web-site-uri foarte populare, daca nu punti pentru trecerea acestei prapastii si eliminarea ei treptata?

Grupul Virtual Real, de care vorbesc in mesajele mele mai vechi, are deja aproape 50 de membri si continua sa creasca. Noi speram ca intr-o buna zi el va face o diferenta.

Dar n-ai raspuns. Sper ca nu e o problema cu mailul ci esti doar ocupat cu sufletele pe care le tii, caritabil, sub acelasi acoperis cu tine!

Draga domnule Dr. Samarascu,

Progresul unei societati este o suma a progreselor individuale a celor care o compun. Daca in Romania o mare parte dintre cei care progreseaza individual vor continua sa plece pentru a se putea realiza (dar si pentru scopuri mult mai urgente, cum ar fi pentru a-si hrani copiii si a le plati educatia) in alte tari, atunci vor progresa tarile in care ei pleaca, iar Romania va stagna si va ajunge (in extremis vorbind si peste multi ani) o combinatie intre o pepiniera de talente pentru tarile mai bogate, o armata de culegatori de capsuni din care se vor naste cand si cand tinere talente, dar mai ales noi culegatori de capsuni... si un azil de batrani care vor trai din economiile pe care le-au facut asudand la cules capsuni.

Ca sa progresam, ar trebui ca noi cei din afara sa dam inapoi o parte din ce-am primit, dar in mod organizat - sa-i invatam pe cei din Romania sa "prinda peste" nu sa le trimitem conservele noastre expirate, hainele pe care nu le mai purtam si gandurile noastre pline de frustrare in legatura cu cine stie ce. Trebuie sa colaboram cu ei, cu dragoste dar si cu fermitatea experientei pe care ne-au dat-o anii de existenta in societati mai structurate.

De d-l Bacanu nu eu m-am separat... fenomenul a fost mai degraba invers. Dar am scris despre asta, cred ca tot aici in "cafenea"...

La ambasada erau si din "mafie" cum o numiti dv., si din afara ei. Insa acolo reprezentam tara. Misiunea asta am indeplinit-o. Si am legat si prietenii de-o viata cu unii dintre cei care, ca si mine, nu erau "din mafie". A pune intreaga diplomatie romaneasca sau pe toti politicienii romani in aceeasi oala e prima mare greseala care se poate face in perceperea Romaniei asa cum este ea azi...

L-am cunoscut personal pe Mihai Botez. Un om extraordinar. Am publicat de altfel si un interviu cu el in 1990, in Romania libera...pacat ca s-a stins atat de timpuriu!

Intrebarea daca sunt multumit este cea mai grea. Uneori sunt multumit ca am ramas si acum nemultumit. Nemultumirea este un motor de progres. Comentam cu cineva chiar asta-seara intr-o discutie la resedinta ambasadorului roman in SUA, data in onoarea Comisiei Wiesel pentru studiul Holocaustului in Romania... in ziua in care cineva se vede "cu sacii-n caruta"...chiar si intr-o relatie conjugala sau de prietenie... lucrurile sunt aproape pierdute.

Nu vreau sa va dau raspunsuri mafaldice. Tragand o linie totusi, gandul meu este ca fiecare trebuie sa dam cate putin. Permiteti-mi sa va intreb - e prima data cred, cand adresez, la randul meu, o intrebare aici (nu neaparat dv.):

Stimate cititoare si stimati cititori ai textelor din prietenoasa Cafenea a lui Daniel Racovitan, dv. sunteti dispusi sa dati ceva?

As fi putut folosi un termen mai sofisticat si mai la moda, cu o rezonanta mai placuta poate, si anume "Networking". Insa totusi, obiectiv potrivit, termenul este "retea". Cu timpul, membrii acesteia se conving ca eticheta este mai putin importanta iar ceea ce conteaza este continutul. Am intalnit o multime de escrocherii cu nume exceptionale. "Caritas" e unul dintre ele. Dar ce zici de "Marea Adunare Nationala"?

Noi am denumit grupul nostru "GVR" - Grupul Virtual Real - semnificatia simpla fiind ca in general avem idei si planuri "virtuale", dar daca un proiect intruneste destule resurse, el devine realitate. Am inceput sa construim acest grup abia din acest an insa, si nu avem inca nici un proiect realizat. Insa ne-am dat timp, de la inceput. Zece ani. Au mai ramas 9 ani si 8 luni.

Raspund si celei de-a doua intrebari. N-am urmarit seria de dezvaluiri despre care vorbesti. Am pierdut ceva important?

Draga Desdemona,

Pentru a face ceva nu este nevoie nici de experienta, nici de savoir-faire, nici de varsta, nici de bani. Este nevoie de exact ce poti oferi chiar tu: minte deschisa si atitudine pozitiva. Sunt destul de copt la minte si am petrecut destul timp in comunism ca inchisoare generalizata si in inchisoarea cat se poate de concreta numita "Rahova", dar si destul timp in lumea capitalista si a reactiilor ei specifice, ca sa nu sfatuiesc pe nimeni sa apuce pe o cale mesianic-revolutionara. Lumea contemporana nu mai are loc nici pentru un nou Iisus, nici pentru o noua Jeanne D'Arc (devenita obiect de atractie turistica, nu-i asa?), nici macar pentru un nou Mao. Am vazut cu ochii nostri la ce duce paranoia si individualismul, cand partidul comunist roman si sotia lui au fost impuscati de partidul comunist roman, pe 25 decembrie 1989.
Insa tot lumea asta nu mai are prea mult loc nici pentru cercetatori individuali... abia daca mai apar individualitati in arta (in fine, e o lunga discutie si n-as divaga prea mult).

Asa cum se vede uneori din poarta casei mele... lumea anului 2004, pentru a progresa, are nevoie de valuri de oameni organizati, capabili sa respecte legile si vazand in aceasta mai multe avantaje decat dezavantaje. Prin legi inteleg atat legile locului cat si legile pe care si le aleg ei insisi. Anticiparea mea este ca viitorul apartine retelelor de oameni onesti care se cauta unii pe altii, se organizeaza, comunica unii cu altii (sa nu confundam cu asa-numitele Multi-Level Marketing sau cu schemele piramidale!) si transcend regiei aproape perfecte in care antreneaza viata noastra politicienii, teroristii si mijloacele de informare in masa - SI RETELELE LOR. (Te rog citeste editorialul de la romanialibera.com pentru a intelege mai bine ce vreau sa spun - detest sa ma autocitez, dar nici n-as mai scrie o data...).

Adresa mea, editor@romanialibera.com este tot timpul deschisa. Primesc o groaza de virusi la adresa asta, deci daca exista si rauvoitori care citesc "Cafeneaua" (desi ar trebui sa n-o faca, pentru ca risca sa devina oameni intregi la minte ajungand printre noi) doresc sa le reamintesc ca sunt inginer in calculatoare si sunt foarte atent, virtual imun la atacuri via Internet.

Adresa poate fi folosita pentru a se lua legatura cu mine direct. Nu voi da curs insa corespondentei anonime, atata tot.

In fine, ca sa raspund la intrebarea "Ce-i de facut", as spune: sa ne constituim intr-o retea. Care sa nu-si propuna deocamdata decat sa fie curata, lipsita de orice forme de propaganda, iar oamenii sa capete incredere unii in altii. In timp, ei vor avea si experienta, si savoir-faire, si varsta, si bani. Nu exclud ca o parte semnificativa din punctele 1, 2 si 4 sa se dobandeasca tocmai prin aceste forme de organizare in retele. Cat despre varsta, daca as sti cum NU se obtine, as da toate celelalte pe acest mic secret :-)

Si parerea mea este ca exista o prapastie intre diaspora si tara. Ar fi multe aspecte de discutat: tendinta celor plecati de a poza in persoane de succes, chiar daca nici ei nu sunt intotdeauna convinsi de aceasta; sentimentele nationale ale celor ramasi, care considera ramanerea in tara ca pe un fel de eroism; dorul celor plecati, pe care nu vor sa-l recunoasca - si durerea de cele mai multe ori, a despartirii de oameni dragi pe care nici nu mai ajung sa-i gaseasca in viata, revenind in tara (unde aterizeaza adesea pentru inmormantarea parintilor...); durerea parintilor dar si multumirea lor ca are cine sa-i sprijine la batranete... din toate acestea si multe altele se pot scrie tot atatea romane.

Neglijam insa, largind fara sa vrem aceasta prapastie, o serie intreaga de fenomene specifice globalizarii care ar trebui sa reduca prapastia in loc s-o adanceasca: posibilitatea de a comunica mult mai ieftin, de a derula afaceri internationale, de a calatori mai des si mai rapid, de a invita cu mult mai putine restrictii pe ce dragi sa petreaca sejururi prelungite impreuna cu noi. Eu cred ca acest curent (acela al adancirii prapastiei) este pe cale sa-si schimbe sensul, deoarece valurile cele mai recente de emigranti romani (din ultimii zece ani) au ajuns sa-si gaseasca rosturi si stabilitate in colturile lumii unde si-au infipt radacinile iar acum se gandesc cum sa revina "acasa", dar nu cu mana goala. In ultimele luni efectiv cu asta ma si ocup ca hobby, cu crearea unui grup capabil sa reduca aceasta prapastie, sa propuna actiuni si solutii la probleme concrete, sa-si foloseasca resursele in mod lucrativ si sa faca o diferenta. Voi fi bucuros sa discut cu cei interesati despre acest grup sau sa descriu principiile lui de functionare.

Revin la "Cafeneaua" dupa o pauza, si vad ca am doua mesaje noi - asta ma bucura!

Intrebarea legata de romanism este mai complexa si ma simt inclinat sa-i raspund "pe bucati".

Ceea ce mi s-a intamplat inainte de 1989 s-a intamplat multor oameni. Norocul meu este ca am incercat sa fac ceva impotriva regimului si am si supravietuit acestei incercari. Astazi, desi nu sunt blazat, sunt cu constiinta oarecum impacata pentru indrazneala de atunci. M-a costat enorm si nu mai pot repara acel trecut, dar astazi privesc acea istorie ca pe o parte din destin si o accept ca atare.

Dezamagirile de dupa 1989... le privesc ca pe o lectie pentru ceea ce am de facut de acum incolo. Nu poti astepta de la altii sa faca una sau alta. Daca nu-ti place lumea in care traiesti, n-ai decat sa incerci sa o reinventezi, sa propui reguli noi, sa te lupti pentru ele. Sa fii in competitie.

Spun cu placere ca sunt roman, dar nu iubesc tot ce este romanesc. Cer permisiunea sa nu spun ce nu iubesc. Nu-mi este dor de Romania, pentru ca Romania este tot timpul cu mine in limba pe care o vorbesc, in amintiri, in gesturi cotidiene. Sunt, ca majoritatea celor plecati, "marcat definitiv" (fara sa fiu neadaptat la lumea in care ma aflu in prezent). Ma stradui in mod activ sa ajut Romania, ori de cate ori am aceasta posibilitate. Spre deosebire de tinerete insa, cand mi-as fi sacrificat viata pentru tara mea (am si facut-o, dar din fericire am scapat) azi privesc lucrurile cu raspunderea unui tata care vrea sa dea o sansa copiilor lui sa-l foloseasca pe post de bunic intr-o buna zi. Deci incerc sa ajut Romania de pe pozitiile unui om de afaceri - onest, dar echitabil, fara romantism sau teribilisme.

Desi participarea din aceste zile la "Cafenea" a reusit sa ma convinga sa devin un cititor periodic al subiectelor prezentate si m-a facut sa ma simt foarte bine intre voi, intentionez sa cedez microfonul virtual si altor persoane. Multumesc tuturor celor care mi-au adresat intrebari si mi-au dat o sansa sa exprim public o parte dintre gandurile mele despre trecut, prezent si viitor.

Voi mai raspunde la intrebari si comentarii (daca vor mai exista) pana sambata seara inclusiv (timpul Coastei de Est a SUA), apoi ma voi retrage. Am de lucru la reteaua despre care am scris deja, am o multime de obligatii, dar puteti fi siguri ca oricine imi va adresa intrebari personale va primi un raspuns. Urasc atat de mult situatia in care, intreband pe cineva nu primesc nici un raspuns, incat sunt decis sa nu fac la randul meu acelasi lucru, altora :-)

Multumesc, Daniel Racovitan, pentru sansa pe care mi-ai dat-o!

Cu prietenie,
Stefan N. Maier

Daniel, nu stiu unde apare fraza "aceste cuvinte ne doare". Sper ca nu pe undeva prin textele mele :-)

Motivatie pentru omisiune nu gasesc, din pacate. Oricare ar fi aceea: neglijenta, rea-vointa sau toate nuantele care incap intre acestea doua, nu se poate neglija un fapt care in ultima instanta modifica istoria. Cu alte cuvinte, motivatia nu ma intereseaza - important este ca nu s-a facut nici o erata (sau nu am cunostinta) pana acum la acel text, deci in capul celor care l-au scris, faptul ca am facut inchisoare impreuna pentru aceeasi cauza a devenit intre timp neglijabil. Mai departe ma abtin totusi de la comentarii. E in capul lor...

Intrutotul de acord Alin, nu fac decat o minora completare la ceea ce ai exprimat foarte bine.

E nevoie si de un Proces al Comunismului care sa oblige institutiile actuale ale statului din RO sa recunoasca nedreptatile facute unor intregi categorii de populatie in regimul trecut (nedreptati=de la simple sicane la atrocitati si genocid!) in asa fel incat cazurile individuale sa nu se mai poata ascunde la adapostul "ordinelor primite". In fond in fiecare dintre noi exista un liber arbitru cand ni se cere sa dam o palma cuiva sau sa apasam pe un tragaci. Pentru acest liber arbitru trebuie sa raspunda cei care au palmuit si au impuscat.

Cand aceste cazuri individuale nu vor mai avea umbrela asigurata de ambiguitatea regimului din Romania in legatura cu perioada comunista, vor fi posibile si procesele individuale. Destul de multi dintre cei aflati la putere in acest moment insa, s-ar afla pe banca acuzatilor in procese individuale. Ei stiu asta si de aceea intarzie ridicarea cortinei de pe adevarul istoric. Ei stiu mai bine crimele pe care le-au facut, deoarece majoritatea victimelor nu mai sunt in viata ca sa depuna marturie. Probabil cei care am supravietuit ne-am multumi si cu cererea iertarii. Nu de alta, dar spatiile de chioscuri si buticuri, certificatele de revolutionari si scutire de taxe - care probabil ca nici nu ne-ar interesa - si le-au impartit deja intre ei.

Revin cu prietenie la rugamintea de a mi se adresa intrebari la persoana a 2-a singular. Nu e obligatoriu, dar imi face placere, ma incurajeaza sa fiu la randul meu, cat mai deschis.

Guvernarea 1996-2000 a fost doar presupus reformatoare, Alin. In realitate tot mai multi cunoscuti nu vad in ea decat o manevra din umbra a securitatii, manevra care a asigurat propasirea economica a partidului aflat astazi la putere (revenit cu si mai mult aplomb si cu inmultite tentacule), dupa patru ani in care a lucrat la adapost de grijile de gospodarire cotidiana a tarii (dar avand grija si sa tina guvernarea Constantinescu ocupata cu minerii, pentru orice eventualitate ca ar fi incercat sa se ridice din genunchi). In ce ma priveste, am cateva exemple in minte care ma pun foarte serios pe ganduri in favoarea acestei teorii - episoadele cu mineri e doar unul.

Daca vei cauta acel film, cel mai probabil il vei gasi la BARRACLOUGH CAREY PRODUCTIONS Ltd, cei care au produs seria de 7 filme pentru BBC, sub genericul "And The Walls Came Tumbling Down".

M-ar bucura sa se initieze un muzeu al disidentei in Romania. Un gand amar ma duce si la perceptia ca n-ar fi nevoie de prea mult spatiu pentru epoca contemporana. Dimpotriva, continua sa fie sterse din memoria colectiva nenumarate acte de eroism pentru pastrarea demnitatii nationale petrecute in timpuri incomparabil mai grele decat acel inceput de 1989 cand, chiar arestat fiind, intuiam ca e doar o chestiune de timp ca unda de soc a "perestroikai" sa ajunga si la Bucuresti si sa scapam de teroare. Dar si asta este alta poveste. S-a lucrat asiduu la stergerea istoriei in Romania, putin se mai poate recupera, putini mai sunt in viata sa depuna marturie. Nu stiu de exemplu daca a existat vreo initiativa de a strange marturii orale, cum s-a facut in cazul Holocaustului. Daca cineva a auzit, il rog sa-mi spuna.

Legat de procesele la care te referi, se incearca in prezent in Romania punerea pe rol a unui "Proces al Comunismului" - si chiar fac parte dintre reclamanti, in mod oficial. Totusi, de relativ scurta vreme, de cand am putut citi in Romania libera o stire despre disidenta grupului Bacanu (in legatura cu lansarea unui film cu acest subiect de catre Lucia Hossu Longin), stire in care numele meu nici nu aparea (desi era publicata de RL!), mi-a pierit orice chef sa ma mai asociez la orice chiar cu fostii mei colegi de inchisoare care vad ca ard poduri fara sens si fara sa gandeasca.

Asa am ajuns sa cred ca trebuie luat de fapt totul de la inceput dar cu calm, lucrand la schimbare multi ani si avand timp si de noi insine si de copiii nostri, pentru care anii in care ii putem ajuta sa aiba un bun inceput in viata, atat cat ne pricepem, nu se mai intorc niciodata.

Nu sunt in masura sa judec actiunile lui Geoana decat cu aproximatie, nefiind un apropiat al lui (iar daca as fi, probabil as fi mai rezervat). Este cert insa ca nu-l judec prin prisma faptului ca tatal sau a fost general de securitate. Daca vrem sa fim mai buni decat "ei", hai sa nu-i judecam si noi dupa parinti, frati, rude...iti amintesti?


Vom vedea ce va face Geoana in Romania, dar sa stii ca atat cat am lucrat eu cu el pe vremea cat a functionat ca ambasador, ori s-a ferit foarte bine, ori chiar n-a facut prostii, ori sunt eu un mare naiv :-). A fost un ambasador bun pentru Romania, aici in SUA. O spun multi dintre romanii de aici care l-au cunoscut.


Mult mai multa placere imi face sa vorbesc despre Romania. Si noi avem o "Romanie virtuala". Avem multi prieteni romani si am chiar colegi de serviciu romani - unii pe care i-am "importat" chiar personal.

Ce varste au copiii tai? Ai mei au 6 si 7 si stiu ca sunt americani de origine romana. Adica un fel de americani cu motz :)

Ideea GVR e relativ recenta si mi-am propus sa-i dam viata in mai multi ani. Abia am inceput-o. Ideea e sa facem un grup virtual (prin Internet) care sa se manifeste din cand in cand in planul realitatii, realizand proiecte care sa functioneze in interesul celor care se asociaza si, poate, si in interesul Romaniei - fara a apela sub nici o forma la mecanismele corupte de acolo, sau la structurile guvernamentale sau locale administrative, decat in masura in care sunt bine verificate in prealabil. Am un material mai amplu despre GVR, dar nu-l trimit decat via e-mail in acest moment deoarece este inca "in lucru" (el este acceptat de actualii membri ai grupului, dar se mai modifica, o data cu noi asocieri). Am retinut si domeniul virtualreal.org, caruia ii vom da viata in 3-4 luni, sper.