povestea ta suna la inceput atat de inocent, dar citind mai departe am inteles ca nu ma mai pot opri si chiar ca as dori sa se termine cat mai tarziu.. Ai redat cu gingasie puritatea umana contopita cu cea a naturii.. Sufletul fetitei tale visatoare este el insusi minunat ca ninsoarea dorita de ea. Si asta: "fulgul nici macar nu era fulg, era o lacrima mica, sleita de puteri, care adunase in ea toata suferinta soarelui, zapezii, bunicii, a ei…" m-a dat gata! Povestirea ta ar putea fi un real poem si inca unul deosebit de reusit. Felicitari!

Dear Horia,
crezi ca motto-ul si comentariul trimis de tine face vreun sens textului pe care l-am afisat acolo, ca eu n-am sesizat niciunul?..