poate ca ceea ce voi spune nu e nici original si nici prea logic, dar asta fiind una din putinele dati cand chem la inaintare inima si nu mintea, bear with me. dupa mine, problema nu se poate discuta doar la nivel ideatic, caci bisericile de azi, prin rolul (auto-)atribuit in comunitate, extind din start orice disputa religioasa la nivel social. sa fim, deci, pragmatici! EU NU MA SIMT IN STARE SA DEZAPROB O ANUME CONDUITA SAU UN STIL DE VIATA ADOPTAT DE BUNAVOIE DE CATRE DIN CE IN CE MAI MULTI OAMENI.insa, profunzimile problemei sunt mult ramificate: nu este oare vorba aici (si) despre relatia credinciosi-biserica(eu una as fi exclus "si"-ul)? iar cand spun "credinciosi", ma refer la intreaga "turma", nu la diferitele "minoritati comportamentale"(daca imi permiteti termenul).iar, daca vrem sa fim sinceri cu noi insine--ca oi mai mult sau mai putin ratacite--trebuie sa recunoastem ca situatia de azi nu isi poate permite o noua schisma, in contextul actual in care conotatia ecleziastica a termenului e devansata de una sociala, nationala, economica etc.. o diviziune intr-un taram ale carui radacini isi trag vigoarea din seva constantei si traditiei ar introduce o batalie feroce dar si o confuzie dezarmanta in randul spectatorilor. o NOUA reforma, chiar daca ar avea acelasi catalizator--adaptarea invataturilor sfinte la cerintele prezentului--nu ar avea acelasi rezultat. o disputa incadrata in si facand uz de posibilitatile nemarginite ale fluxului informational de azi ar devasta, cred eu, ireparabil fundamentul credintei in sufletele congregatiei--in conditiile in care bruma de speranta religioasa se topeste cu fiecare noua lovitura a sortei sau cu fiecare miliard castigat la bursa. daca intr-o lume bombardata (si ad literam!) de nesiguranta, evolutie necontrolata, lacomie, coruptie s.a. pana si slujitorii, mesagerii Atotputernicului sunt tarati in noroiul mundan si se improasca unii pe altii cu...argumente spirituale, DIN SCRIPTURA, omul de rand unde sa mai gaseasca mantuirea? iata si unul din motivele rarefierii comunitatii mergatoare la biserica--canalul deteriorandu-se rapid, a face-to-face approach devine preferabila.
imi pare intr-adevar rau ca nu pot sa vorbesc decat "a la blanc-bec", de vreme ca cunostintele mele biblice sunt reduse la sertarase microscopice--nu pot sa ma pronunt cu privire la dezbatuta si re-dezbatuta intrebare de sus. poate ca Dumnezeu a articulat iubirea dintre sexe opuse ca singura cale spre procreere, insa nu exista indoiala cu privire la existenta homosexualitatii in timpurile Scripturilor (ea exista inca in timpul lui Cezar)--deci, daca ultima nu a fost desfiintata (caz probabil, avand in vedere nesfarsitele discutii de azi) poate nu a fost neaparat exclusa...

intrucat nu am inca statut de utilizator confirmat, m-am gandit sa incerc sa-mi "descarc"...ideile,nu nervii (!) aici.
daca nu stiati inca, azi(sau, mai bine spus, ieri)sarbatorim nasterea lui Oscar Wilde, cel care a spus, printre altele, ca america e o tara care a trecut "de la barbarie la DECADENTA fara faza de civilizatie".astazi, multi ar atribui "calitatea" subliniata de yours truly secolului XX si, bineinteles, noului mileniu.insa nu credeti ca restrangem putin (mai mult!)adevarul?
sa ma explic: tocmai ce am urmarit unul dintre acele sequal-uri despre care se vorbeste mai tot timpul ca sa se sublinieze valoarea seriei "nasul"--"tentatia seductiei 2".am destula incredere in voi incat sa nu incep aici sa-l desfiintez. vroiam de fapt sa ajung la ideea ca acest film se incadreaza,zic unii, in seria celor mai ilustrative pentru epoca perversa in care ne gasim.INSA, daca stau sa ma gandesc, nu a fost oare filmul bazat pe o carte? caut prin biblioteca si voila! choderlos de laclos,autorul infamei "les liaisons dangereuses" a scris povestea lui sebastian (in versiunea literara,contele de valmont) in secolul...XVIII ! asadar, "nebuniile"--si aici termenul ARE conotatii sezuale, Daniel :) --de care se plange azi bunica existau inca dinaintea vremii ei?! revoltator?! ma intreb cator alte picanterii spicing up our life today nu le-am putea gasi stramosi (din timpuri inca mai demult trecute) daca ne-am pune pe comparat cartile de ieri cu filmele de azi...

FOOD FOR THOUGHT
"[...]Un text scurt şi cît se poate de modest, uşor paradoxal, de coloratură umoristică, parcă pentru a pune accentul mai mult pe umorul lui Cioran decît pe celebrul sau pesimism. În sală se afla un tînăr cititor al editorialului cu pricina, care îmi impută cu vehemenţă că l-am prezentat pe Cioran într-un fel nedemn (de Cioran). Ceva mai tîrziu am primit o scrisoare de la o cititoare a articolelor mele care îmi reproşa pur şi simplu că scrisesem despre Cioran. Epistola se termina cu această frază ciudată: "Nouă, unor bieţi cititori care ştiu doar să citească, ne e greu să-l apărăm pe Cioran de cei ce scriu despre el fel şi fel de lucruri - adevărate ori nu, totuna. El nu mai este ca să-i pedepsească cu pana pe cei ce l-au trădat... iar noi nu putem face nimic pentru el... sîntem cititorii din umbră... capabili doar de a-i purta lui Cioran un respect nemărginit, o recunoştinţă eternă... dar neputincioşi în a-l proteja... uneori mă simt o trădătoare...". Într-o zi am fost căutat de către o studentă trimisă de un coleg care voia să o convingă să renunţe la lucrarea de diplomă despre Cioran, deoarece fata avea tendinţe suicidare. Nu cunosc de altfel nici un student (sînt puţini la număr, ce-i drept) care să dorească să-l studieze pe Cioran pentru a-şi astîmpăra o curiozitate intelectuală sau pur şi simplu stimulat de un viu interes: întotdeauna este vorba la început de o legătură imediată, din sfera experienţei personale. Unul dintre ei mi-a scris că vrea să facă o lucrare despre Cioran deoarece acesta i-a "salvat viata".Pentru aceşti cititori (sau mai degrabă pentru cititorii săi, cine ştie dacă nu formează o majoritate?) a vorbi despre Cioran este un lucru ilegitim, pentru bunul motiv că el ar fi în mod irevocabil imposibil de prins în vreo formă de comentariu. A vorbi despre Cioran este o profanare, este ca şi cum l-ai atinge. Cioran nu trebuie atins. Noli me tangere. Criticii lui Cioran sînt ca negustorii din templu, care răstălmăcesc şi înjosesc cuvîntul Domnului. Cioran este pentru cititorii săi, care nu pot fi decît discipoli, un fel de întreg inviolabil pe care non-discipolii nu pot decît să-l profaneze. Critica nu-l cunoaşte pe Cioran, l-ar face să "urle de rîs", după spusele lui G.M., sau Cioran însuşi, cum spunea cititoarea citată mai sus, "n-ar aprecia" să fie comentat. Numai el, cititorul, deţine accesul iniţiatic la opera lui Cioran, pe care refuză cu îndîrjire să-l împărtăşească şi criticului. Textul lui Cioran este unul care acţionează, care salvează vieţi, provoacă schimbări (un alt cititor: "Omul acesta, a cărui operă este chiar viaţa sa, m-a ajutat să depăşesc o perioadă cumplită"). Un text miraculos, făcător de minuni. Dar, de fapt, care text? Bine spune cititorul, nu putem disocia opera de viaţa acestui om. Cititorii nu iau opera lui Cioran drept text, aşa cum fac, în mod nevrednic, criticii. Pentru ei ea este cuvînt. Iar acest cuvînt este teribil.Astfel, "formula" cioraniană nu consta, pentru aceşti cititori, în stil sau scriitură, ci în perfecta ei adecvare la concizia adevărului pe care în realitate nu face decît să-l formuleze. Sînt formule revoluţionare a căror frumuseţe constă înainte de toate în eficienţa lor asupra lumii. Pentru a o transforma radical, după voinţa revoluţionarilor, pentru a transforma radical viziunea asupra ei, după Cioran. De asemenea, scrierea fragmentară nu poate corespunde decît unui mod ermeneutic de a transmite cuvîntul, care ar fi reversul sau umbra cuvîntului evanghelic. Criticii nu au cum să-l înţeleagă pe Cioran, căci îl citesc pur şi simplu; numai cei ce au trăit opera lui Cioran, cei ce-i poartă încă urmele, stigmatul, numai aceia au dreptul de a-l revendica. Numai ei ştiu cu adevărat ce ar fi spus Cioran şi resimt în locul lui un dispreţ de neiertat pentru orice comentator.
Trebuie lăsat Cioran în seama cititorilor săi? Ajunşi la capătul răbdărilor şi socotind orice dialog imposibil, criticii ar trebui să-şi vadă de alte treburi? Sau ar trebui să-l recitească pe Cioran, pentru a deveni şi ei la rîndul lor, mai ştii, nişte fanatici?"(norbert dodille--"cioran cel teribil"--DILEMA NR.545)