oamenii zilelor noastre, sclavi servind la doi stapani, pe unul dintre ei, cel indurator uitandu-l cel mai adesea. cand isi mai amintesc, isi adorm constiinta facand binele in mod declamativ, intr-un spectacol grotesc, de parca dumenzeu ar fi surd si ar trebui sa strigi sa te auda. sunt bun, doamne, uite am ajutat atatia oameni sarmani, am varsat chiar si o lacrima pentru ei, dar nu ma lasa, te rog, sa ajung ca ei. banul, stapanul implacabil al sufletelor lor, le adulmeca fericit frica si-i mana spre dezmat cu o constanta uimitoare. se pierd in lucruri marunte, se risipesc in fericiri facile, isi acund uratenia sub lucruri de marca. se simt bine intre ei, in lumea lor zgomotoasa, febrila, t
...continuare .
8 comentarii