vântul ne suflă orbește din față,/ până ajungem să nu mai vedem/ drumul de-ntoarcere către casă,/ ne mătură umbrele, urmele/ lăsate în treacăt pe zăpadă,/ ne lustruiește scutul de țurțuri/ din jurul inimii,/ să strălucească mai abitir/ pieptul plin de „medalii” la soare,/ de lacrimi ne șterge la ochi/ și ne îndeamnă/ să privim numai și numai înainte./ legați de mâini și de picioare,/ stăm nemișcați, spate în spate,/ și ascultăm cum suflarea lui/ ne buzunărește venele,/ preschimbându-ne încet/ pulsul jugularelor într-o tăcere de cristal/ roșu cu-albastre irizații./ respirația lui tot mai amplă/ și moartea noastră/ din ce în ce mai
...continuare .
34 comentarii