/ jurământul trecuse de câteva săptămâni. cel depus în armată, firește. din ziua aceea, ea nu mai dăduse niciun semn de viață. Îmi trăiam disperarea descărcând vagoane cu cartofi, făcând târâșuri ”la comandă” pe biuta înnoroiată de ploile reci ale unei toamne tot mai grele și privind în rarele momente de răsuflare podul de la otopeni pe care mașinile treceau inclusiv spre marele oraș unde, pe undeva, respira și ea. sau, mai ales ea. la primul ”48 de ore” primit la un sfârșit de săptămâna de la mijlocul lui noiembrie, am gonit spre orășelul meu, unde speram s-o întâlnesc și să înțeleg ce se întâmplă. n-am să insist, însă, asupra... eveni  ...continuare .
10 comentarii