-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

haina il face pe om?


de alinico la: 13/07/2006 16:13:00
modificat la: 14/07/2006 13:24:46
taguri: Eseuri 
voteaza:

Motto:”Dacă haina ţi-e croită din vise nu contează că prin buzunare iţi bate vântul.”

Intr-o zi,peregrinând in căutarea reperelor semănate in mine de atâtea cărţi pe străzile albastre ale Veneţiei,mă găsesc in faţa unui magazin cu creaţii impresionante şi design pe măsura.Totul strălucitor.Deşi ştiam că mă voi confrunta cu preţuri exorbitante şi reticenţă din partea angajaţilor,mi-am frecat ochii şi am spus:asta e!Şi am urcat pe trepte direct in paradisul ţinutelor.Creadeam atunci şi incă mai cred in ideea că valoarea noastră o creăm noi şi nu hainele.Dar ştiu ce cred şi colegii mei.Senzaţie de stânjeneala...da,valoarea o creăm noi...dar preţul il fixează alţii(patroni...tot oameni).Insă eram deja acolo aşa că m-am decis să arunc o privire şi să plec poate incântată,dar nu şi innoită.Asta inainte ca o doamnă draguţă,una dintre vânzătoare,să imi adreseze o intrebare cuminte intr-o engleză stâlcită.Romanian,yes?Da i-am raspuns eu mirată şi gândind că frumuseatea mi-a trădat originea.Blufez,desigur.Doreşti să te ajut cu ceva,spuse intrerupându-mi plăcerea gândului.Da i-am răspuns oarecum nehotărâtă.Aş dori...aaa...o fustă trei sferturi...Zâmbi puţin incurcată...In zadar,gândi eu din nou amintindu-mi celebrul vers din Scrisoarea a III-a şi neputându-mă abţine să scap un zâmbet.I-am mimat cererea şi oftând uşurată m-a condus la raionul unde urma să las vântului un spaţiu frumuşel in buzunar.Mi-a aratat mai multe modele incercând să imi explice care m-ar face regină si in care aş fi freak.Apoi am inţeles că astea faceau parte din vocabularul italian-englez pe care şi-l dezvoltase mai mult sau mai puţin...cu siguranţă foarte puţin.Alegerea facută era perfectă şi pe stilul meu imi spuse ea şi chiar se armoniza cu ţinuta in care plonjasem in acea zi.Acum urma partea care ar fi trebuit să mă lase muta dar ce să vezi...uimire...era mai ieftină chiar şi decât masca pe care o luasem pentru peretele meu albastru.Servire impecabilă şi preţuri la-ndemană..Super!toate intr-un magazin de lux.Chiar şi pentru mine care nu sunt tocmai moştenitoarea vreunui imperiu decât dacă nu punem la socoteală desigur simţul umorului pe care il am de la bunicul şi aluniţele de la matuşa Inga(că tot e la modă ca lumea sa moştenească câte ceva)...
Din nou pe străzile ameţitoare ale Veneţiei şi cu aceeasi concepţie de dinainte,dar puţin deviată.Noi avem valoare,chiar şi in haine mai ieftine made Bazar sau alte mărci,dar ceea ce acoperă ele stabileşte adevărata valoare...asta numai in Veneţia...Glumesc...desigur...sau poate am o doză de seriozitate.In România pitorească lucrurile stau pe dos.Daca nu ai o etichetă prinsă de buzunarul jeansului tocit şi nespălat,dar mai ales de calităţi indoielnice,e cam greu să te integrezi in „societate”.Asta ar mai lipsi.Taxa pe lipsa firmei,pe care o târâi şi care iţi intăreşte poziţia,din punct de vedere „bipedic” vorbind,pentru că altfel nu văd cum;şi de parcă asta nu ar fi de ajuns creează complexe şi scări de valori false in aprecierea unei persoane.Probabil că orice om se simte mai bine când este cat mai puţin ingreunat,dar când cele uşoare ii sunt conturile şi buzunarele(şi-aşa petecite multe dintre ele)atunci românul face ce ii stă in carcater:se plânge de viaţa grea şi soarta potrivnică uitând că el este promotorul propriei gândiri şi că ar putea stopa imediat această aiureală „cu brand”...Desigur există firme serioase care oferă calitate,dar românilor,deocamdată,le sunt mai puţin accesibile sau servite decât renumele nu şi serviciile reale ale acestora.Sunt unii insă care nu numai că nu işi văd lungul nasului dar dau totodată impresia de Pinochio prin ghiveciul de firme amestecate şi ingramadite pe corpurile dar mai ales pe minţile infectate de sindromul spiritului gregar de a fi la modă cu brand.Adică forme fără fond.Cred că pot ascunde in spatele hainelor de fitze,mediocritatea şi ridicolul.Ca să nu mai spun că unii dezvoltă un gust grotesc dar cine il poate contesta căci e de firmă.
Poate vă intrebaţi de ce abordez problema din acest punct de vedere.Cu siguranţa există şi alte „alei”ale acestui subiect”pe care merită sa te plimbi”, dar pentru că vreau să prezint acest aspect din viata tinerilor in jurul cărora mă invârt,rămân aici urmând sa le strabat pe celelalte cu altă ocazie.
Unde rămăsesem?!...Da...la cei care judecă aparenţa.E normal sa spui că iţi place sau nu un om dupa ce i-ai cunoscut concepţiile,felul in care gândeşte...aspectul ingrijit sau opusul dar nu după numele scris pe haina sa.
Cred cu tărie că dacă omul sau mai bine tânărul din ziua de azi ar avea personalitate puternică,ar reuşi să facă in aşa fel incât hainele lui să ii poarte numele.Să il reprezinte.Şi nu mă refer la ceea ce poate am lăsat intenţionat sau nu să se inţeleagă.Nu mă gândeam ca tinerii să işi deschidă linii vestimenare că atunci,doamne ce ne-am face cu atâtea firme...mă refer la carcater,la caractere puternice şi hotărâte cu gandire proprie şi neconectată la „sistem”...
Sper că aceasta se va realiza şi inchin in virtutea acelor vremi cu optimism...dar beau tot atat de deznadajduită din cupa mea o viţa rară de firmă bună.Păcat...nu vi-l pot recomanda şi nici nu mă pot lăuda.Nu am voie să fac publicitate...m-ar soma propriile concepţii.

comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (0):

Nu exista comentarii

-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...