da, moartea îmbătrîneşte
cît o porţi cu tine ca pe-o faptură gingaşă
surdă de-a dreptul
la mîna mea ce ţi se zbătea deasupra ochilor
la firul de aer care încă mai curgea
de-a lungul fricii tale de subînţeles

acu ceva vreme m-am sculat în noapte să aud cum e un sfîrşit. nici nu bănuiam cum este, aşa cum nici n-am ştiut că-i cutremur şi ziceam că ne atacă ruşii. trepida doar liniştea cu care te priveam acolo, singur, întors în ţărîna caldă. de aici, de dincolo încă-ţi vorbesc, obişnuit cu viaţa din care-mi faci parte. împărţim pîinea cuvintelor şi peştii amintirilor alunecoşi ca uleiul de-l pui pe frunte la subsuori şi pe tălpile drumurilor nefăcute.

te priveam în lumina adormită a camerei
"nu deschide cumva uşa ca să nu explodeze"
îmi spuneau vecinele inventariind obiceiul
de a arunca o cană goală pe scari
şi lumea care cobora
avea cioburi în urechi
mama ţipa bocete precum invitaţiile la nuntă
eram dincolo deja
erai