în zilele cu oarece soare,
e iarnă de-acu,
aduc imagini în liniştea privirii pierdute
uneori vagi sunete
tresar în alb negrul unei fotografii răpuse
poate ar trebuie să întind mîinile

a cuprinde e un soi de apărare, o bezmetică lipsă de sprijin cînd a avea e totuna cu a fi. de fapt în limbile vechi tu n-ai existat, cum nici eu nu voi fi fost într-un tîrziu şi mă îndoiesc de-a ne vedea vreodată. nici alt tărîm, nici altă dimensiune, nimic nu ne va mai fi să punem lucrurile la punct, presupunînd că vom fi alţii, mai răbdători.

am sfinţit crucea din mozaic hodorogit
mama se agita
poate acum va sta locului
funcţionăm atărnaţi de termene plăţi sau alte repere stinghere