Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Să nu pleci când plouă


de Realdo la: 15/07/2006 23:15:00
modificat la: 16/07/2006 11:05:31
taguri: Proza_scurta 
voteaza:
Băiatul ieşi din casă puţin după prânz. Voiau să-l culce, dar maică-sa cedase smiorcăielilor. În fond, era ultima zi de vară, ultima zi în satul bunicii. “Să nu te duci departe, Gabi. La şase vine tata să ne ia.” Mama îi deschise poarta masivă de lemn, care se urnea greu, proptită într-o singură balama. “Şi vezi că s-ar putea să plouă, să nu-mi vii ud acasă”.
Mama se întoarse in curte. Împachetau de zor, ea şi bunica. Mai erau câteva valize de umplut, mobila plecase cu un camion de dimineaţă. În hol, ceasul vechi cu pendul se balansa într-un timp suspendat.
În drum, linişte. Trecu doar o căruţă din aceea mare, cu platformă, ridicând în urma ei praful. Drumul însuşi era un brâu de praf printre casele bătrâneşti şi prunii trecuţi de vremea pârgului, desperecheaţi de rod. Gabi păşi târşâindu-şi sandalele prin praf, până peste drum.
Vizavi de casa bunicii lui era o casă mare, străjuită de un nuc uriaş. Ziceau că a fost a unor evrei ce ţineau o prăvălie pe vremuri. Gabi nu ştia ce înseamnă evrei; îi plăcea casa zugrăvită într-un gălbui-crem învechit, cu obloane mari de lemn maro. Se aşeză pe podeţul de piatră din faţa intrării, o poartă mereu închisă, părăsită, şi aşteptă privind prin scândurile gardului date cu smoală. În curte, undeva în spate, uşa deschisă a hambarului se legăna lovindu-se ritmic în bătaia vântului. “Uf, nu mai vine Bianca odată…”
Îşi scoase din buzunarul pantalonilor scurţi cei trei soldaţi de plumb şi o bucată de cretă. Nu avea chef să se joace cu ei, aşa că îi aşeză deoparte şi luă creta. Începu să scrie pe gard. El şi Bianca aveau un joc zilele trecute – trebuia ca fiecare să scrie pe una din scândurile gardului numele celuilalt, de sus până jos, de mai multe ori. Cel care ajungea primul la baza scândurii câştiga. Adică Bianca. Era mai înaltă cu aproape o palmă decât Gabi, deci începea să scrie mai de sus, dar tot era prima care ajungea până jos, curgând cursiv pe scândura uscată Ga-bi, Ga-bi, Ga-bi. Băiatul scria mai încet, îi era mai cu seamă greu să-l facă pe B mare de mână. Fetiţa râdea de el. De aceea acum exersa, încercase să-l scrie doar pe B de cât mai multe ori şi apoi să revină la început şi să termine cuvântul. Bian-ca, Bian-ca, Bian-ca…
Terminase o scândură când o văzu venind. Mergea voit apăsat şi puţin legănat, aşa cum fac copiii, ducând ceva în poala rochiei. Avea o rochiţă lungă cu poale largi, înflorate, pe care aproape că le atingea pe jos, prin praful drumului.
“Unde ai fost? Te-am aşteptat o grămadă”, făcu băiatul pe supăratul. “A vrut buna să mă culce” răspunse Bianca, dându-şi părul din ochi. “Da, şi pe mine”. “Uite ce ţi-am adus”. Dezveli poala rochiei, adusese cirochini mari de struguri cu boabe rotunde, de un indigo închis, strălucitor. “Buna a spus să nu mâncăm şi pieliţa, că ne doare burta”.
Mâncau struguri, aşezaţi pe bordura de piatră ce ducea de la casa evreilor în drumul prăfos, scuipând pieliţele boabelor în şanţul uscat, cu iarbă rară şi anemică. Bianca îi povestea cum bunica ei a bătut cocoşul care voise să o lovească cu ciocul. Gabi tăcea, privind-o cum îşi leagănă picioarele goale pe marginea podeţului. Bunica lui urma să plece diseară, se muta cu ei la oraş, şi nu mai veneau aici. Nici anul viitor, nicicând. Voia să o întrebe pe Bianca dacă ea mai vine vacanţa viitoare şi cum să facă să se vadă, dar îi era ruşine. O s-o roage pe mama să-l lase să vină şi anul viitor, poate o să-l lase, la anul o să aibă opt ani, o să fie mare. Dar unde o să stea? Bunica vânduse deja casa la un nene mare, cu barbă, el nu l-ar fi lăsat niciodată să vină să stea acolo. “Poate mă lasă bunica ei să stau la ei”, gândi băiatul, uitându-se la fată cum rupea boabele de strugure, una câte una. Dar îi era aşa de ruşine să întrebe…
“Vii să ne dăm huţa?” Bianca aruncă ciorchinele golit de struguri şi sări de pe bordură pe iarbă. Gabi îşi îndesă în buzunar soldaţii şi fugi după ea. La capătul gardului de la casa evreilor, era o scândură desprinsă, de care dacă trăgeai într-o parte, puteai să te strecori în curtea pustie, cu bălării şi cu un balansoar ruginit, prins sub nucul uriaş. Însă nu puteai să intri singur, trebuia să-ţi tragă cineva scândura, şi după ce intrai, o trăgeai la rândul tău. Gabi trase scândura, iar Bianca se aplecă să intre. Abia păşi înăuntru că ţipă scurt, speriată. “Ce-i, ce s-a întâmplat?” Fata trase de scândură ca să poată intra şi el. Chiar lângă intrare, pe cărarea ce-o făcuseră printre bălării în drumurile lor repetate la balansoar, era o vrabie mică, moartă. Gabi o luă în mână, iar Bianca îşi feri ochii. O scutură ca să vadă dacă mai e vie. Nu. Ochii mici erau închişi, iar picioruşele subţiri stăteau drepte şi ţepene. “ Ce-o fi păţit?” “Nu ştiu, dar trebuie s-o îngropăm, o s-o găsească furnicile”, hotărî Gabi, grav.
Copiii duseră pasărea moartă, în mijlocul curţii, acolo unde fusese odată un rondou de flori şi pământul era mai moale, afânat. Gabi scobi cu un băţ o groapă mică şi puse vrabia în pământ, acoperind-o uşor. Apăsă pământul cu palma, netezindu-l. Afară se înnorase. “Trebuie să punem şi o cruce la mormânt”, zise Bianca şi Gabi rupse în două o crenguţă verde din nuc. Se căută prin buzunare, dar nu avea nici o bucată de sfoară. Bianca îşi scoase una din fundiţele care îi legau părul şi i-o întinse. Părul îi veni în faţă, dar îl dădu cu mâna la o parte; Gabi legă crucea care nu voia nicicum sa stea dreaptă şi o înfipse în pământul moale . Se ridică în picioare şi priviră amândoi în jos câteva minute, la mormântul proaspăt al vrabiei, uscându-se repede, chiar dacă nu era soare. În jur, vântul se înteţise puţin şi răscolea bălăriile. Era totuşi cald, aproape zăpuşeală…
Se legănau în balansoarul de lemn, prins cu sârmă ruginită care scârţâia înfundat. “Plecaţi mâine?” , întrebă fata. “Azi. Vine tata la şase”, răspunse Gabi, şi dădu o dată tare din picioare, fiindcă balansoarul aproape se oprise. Părul lung al Biancăi îl atingea pe umăr, cum stăteau, mici în balansoarul mare, scârţâind. Era bine. Mirosea a caise şi a… a lapte, parcă. Dacă ar fi fost fată, lui Gabi i-ar fi plăcut să aibă părul exact ca Bianca. “ Şi la anul…în vacanţă… mai veniţi, nu?” Băiatul simţi ceva tare în piept, ca o apăsare. Nu ştia de ce, dar îi venea să plângă. Tăcu, fiindcă nu putea să vorbească şi nu voia ca Bianca să-l audă vorbind smiorcăit. Apoi, într-un timp, răspunse scurt un “nu ştiu”; îi alergau o mulţime de gânduri prin cap şi nu putea să spună nimic. “Eu cred că o să vin şi la iarnă, de Crăciun. Ar fi fain să vii şi tu; să vezi ce zăpadă mare e pe-aici şi să ne dăm cu sania cu caii” adăugă fata. Se uită la el, zâmbind, cu ochii mari şi căprui. Vântul îi tot dădea părul pe faţă. Gabi, îi zâmbi înapoi, încurcat. Ar fi vrut să-i dea el părul de pe faţă, să-l cuprindă cu mâna. În spate, uşa hambarului continua să se lovească ritmic, numărând. Era târziu.
Când se auzi primul tunet spărgându-se înfundat, departe, veni ca un ecou şi vocea mamei. “Ga-biii!... Ga-biii!”. Gabi se dezmetici, aproape speriat. Bianca se dădu jos din balansoar, şi-l aştepta, zâmbind in continuare. Fugiră printre bălării , pe lângă mormântul vrabiei, până la gard, prin care se strecurară, pe rând. Acum trebuia ca Bianca s-o ia înapoi în josul străzii, iar Gabi să treacă drumul, vizavi. Înainte să plece se opriră amândoi, într-un timp care putea fi o secundă sau minute în şir. Îmbujorat, Gabi scoase din buzunar soldaţii lui de plumb. Se uită la fiecare pe rând, apoi îi întinse Biancăi indianul, singurul care era colorat, cu tunică maro şi pene galbene şi roşii. “Uite… vreau să-ţi dau ţie ăsta.” Bianca nu mai râdea. Luă indianul şi-l strânse în palmă, apoi dintr-o dată se aplecă în faţă şi-l sărută pe Gabi pe obraz, scurt şi apăsat. “Mulţumesc pentru indian. Să vii la iarnă, da?” Se întoarse pe călcâie şi o rupse la fugă, ţinându-şi cu mâinile poalele rochiei. Începuse să plouă, primii stropi, mari grei. Gabi fugi şi el. Când intră în casă, avea obrajii umezi. Tata sosise deja.

*

Mă trezesc greu, în penumbra camerei. Nu ştiu dacă e dimineaţă sau seară. Am dormit cu braţele desfăcute, adânc, crucificat. Răscolesc cu mâna dreaptă cearşaful, locul de lângă mine, sper să mai fie cald. Nu-mi dau seama, poate doar mâna mea e caldă. Afară e înnorat, iar. Mă ridic în capul oaselor şi ascult, să te aud prin casă…

Te-am văzut printr-un geam aburit de vagon de tren, într-o gară din care mă pregăteam să plec. Te-am recunoscut imediat, după mâna care îţi aranja părul, după fusta cu flori şi cute largi de sfârşit de vară. Ai început să te faci mică pe peronul care fugea de lângă mine. Am alergat la uşa vagonului, dar era târziu. Am coborât în prima staţie, la Gara de Est şi i-am spus taximetristului că îi plătesc dublu dacă ajungem înapoi în zece minute. Am gonit. Peronul pustiu, nimeni. Te-ai volatilizat. Aproape am plâns. Poate mi s-a părut.

După o săptămână, eram la bere, cu colegii. Fum, vorbit tare, mirosind a uitare. Au tăcut toţi. M-am uitat în spatele meu, nu înţelegeam ce se întâmplă. Primul lucru pe care l-am văzut a fost palma ta întinsă. În ea, indianul meu de plumb. Ne-am bucurat. Ne-am adus aminte. Mult. Târziu am dansat în ploaie şi ne-am îmbătat cu ea. Întotdeauna picură cu despărţiri sau revederi.

Te-am dus acasă, cu foame; ne-am drăgostit, ne-am povestit. Şi iar. Anii din urmă, şterşi, pentru ziua asta, neîmblânzită. Toate câte le-am pierdut, le-am iertat din bucuria noastră.

Nu ştiu dacă e dimineaţă sau seară. E înnorat, o să plouă. O să mai închid ochii un pic. Şi când îi deschid, o să fii aici, să-mi trec mâna dreaptă peste pieptul tău rotund, peste pântecul tău, peste coapsa ta, peste ochii tăi limpezi. O să fii aici, caldă. Azi nu ne despărţim. Azi ştiu să-ţi scriu numele, şoptit, incantat, numai eu.


Pentru B.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (9):


"Azi nu ne despartim." - de camyb1981 la: 16/07/2006 11:48:00
"Azi stiu sa-ti scriu numele, soptit, incintat, numai eu"

Mi se pare un noroc sa traiesti o asemenea poveste, si un noroc si mai mare sa poti scrie despre ea asa cum ai scris tu :) ... Astept sa mai citesc si altele.
#133511 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Da. Azi nu ne despartim. Re: camyb1981 - de Realdo la: 16/07/2006 20:59:19
Deh, ce sa ma fac... "Ma-nnebunesc s-alerg minuni"...

ps: este "incantat" - de la incantatie, nu "încântat" :)

zile faine!
#133535 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
R. - de thebrightside la: 16/07/2006 22:26:53
Offf.... As vrea sa "comentez" si eu ceva... Dar, offf... Am patit o chestie groazzznica! O hoata de minune mi-a furat cuvintele! Pe TOATE!
Intreb si eu pe cine-apuc, bezmetica, si na, si pe tine: Ai vazut-o cumva? :)

I'm a riddle. Am I?
#133602 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
thebrightside - de Realdo la: 17/07/2006 13:34:36
uita-te, angyalam, in oglinda...
#133668 (raspuns la: #133602) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
frumos! - de lavdyi la: 17/07/2006 18:12:53
imi vine o singura propozitie in minte..."la vita è bella"...


p.s. : nici nu-mi amintesc de cate ori am incercat sa scriu o carte(pe care sa o citesc doar eu :) pornind de la o frumoasa amintire, insa de fiecare data ma opream pentru ca nu gaseam un titlu suficient de sugestiv, suficient de profund ca sa ma inspire. Al tau insa, mi se pare perfect...Pot sa-l imprumut ? ;)
#133705 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
realdo - de vania la: 17/07/2006 18:14:10
ce gol in noi acum si ce plin in varsta indianului colorat de plumb... as vrea sa zic felicitari, dar nu vreau sa minimalizez...
#133744 (raspuns la: #133602) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
raspunsuri: - de Realdo la: 18/07/2006 23:16:13
lavdyi: yep, poti imprumuta titlul; o conditie, sa primesc un exemplar cu autograf cand apare cartea; deal ? :)

vania: multumiri, plecaciuni si iar multumiri :)
#134015 (raspuns la: #133705) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
:) - de anisia la: 20/07/2006 15:26:42
tare fain... am sa te mai citesc!
_________________
love me if you dare !
#134372 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Textul este excelent! Si ata - de Niculina Ilisie la: 31/07/2006 09:02:36
Textul este excelent!
Si atat...
#136693 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: