Pentru a accesa aceasta pagina trebuie sa fii conectat

Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Jurnal intim


de lazarescu la: 12/02/2004 06:03:00
modificat la: 16/02/2004 03:11:35
taguri: Eseuri 
voteaza:
Argument

Întii m-am gîndit să scriu acest jurnal pentru a face băşcălie pe seama zecilor de jurnale aşa-zis "intime", pe care le-am citit de-a lungul vremii. Atît de "intime" încît, la lectura fiecărui paragraf, este vizibil că persoana care a scris epatează la fiecare frază, citînd copios din marii filosofi ai lumii. Apoi, numindu-mi jurnalul "intim", mai aveam un alt motiv de başcă: a scrie live pe Internet înseamnă să ai un număr aproape nelimitat de cititori virtuali. În realitate, nu te citeşte mai nimeni.

Că poate ieşi chiar o treabă serioasă din chestia asta, m-am gîndit în seara în care am tîrît din mijlocul străzii un cîine vagabond călcat de o maşină. Cîinele îmi tăiase calea şi a vrut să traverseze în fugă. Izbitura maşinii l-a proiectat vreo zece metri în aer, iar el a rămas chelălăind în mijlocul drumului. Am vrut să-l iau de-acolo, crezînd că nu are decît un picior rupt. Pînă pe trotuar mi-a murit în braţe. Şi-atunci am simţit pentru o clipă suflul concret a ceea ce înseamnă să dai colţul. Pe bune. Asta ar fi un lucru "intim", pe care nu-l poţi povesti la nimeni. Există, în viaţa fiecăruia dintre noi, o mulţime de lucruri intime, unele sumbre, altele comice de-a dreptul. Cum ar fi bucuria stupidă de-a găsi un stilou în parc. Cum ar fi scîrba care te cuprinde după ce-ai stat în faţa la televizorului, fără să te oblige nimeni, ca să priveşti un meci de divizia B. Sau plăcerea unei replici, prinse în fugă, pe care un aurolac o dă amicului său: "Ţi-aduci aminte cînd eram şi noi săraci?!". Despre toate aceste lucruri vreau să scriu.



Miercuri, 15 ianuarie 2003

Azi mi-am văzut site-ul cu ochii, mulţumită băieţilor de la www.reea.net (le fac din mînă cu această ocazie!). Nu se putea o zi mai potrivită pentru a începe acest jurnal. Ieri m-am mutat la o nouă gazdă (nici nu mai ştiu a cîta în ultimii 14 ani). O nouă viaţă, pot zice.

Avantaje:
1. am scăpat pentru eternitate - vai, ce-mi place cuvîntul "eternitate", în cazul de faţă! - de vecinii mei ticăloşi de la vechea gazdă. Împărţeam cu doi tineri căsătoriţi o căsuţă cu două camere, un hol, o bucătărie, o baie, cîţiva şoareci şi mii de furnici. Au fost singurii oameni din viaţa mea cu care nu am găsit nici un fir comun de vorbă, nici o cale de conversaţie, în afară de facturile la întreţinere (calculate şi răs-calculate aberant, pînă ajungeau la concluzii de genul că ei, două persoane, trebuie să plătească 37,2 % din factura de la gaz, pentru că au o cameră cu trei metri pătraţi mai mică). În rest, feţe încruntate fără motiv, uşi trîntite intenţionat la miezul nopţii, cauciucurile bicicletei, sparte, cablul de la televizor, rupt, hîrtia igienică, trîntită în budă... M-am jurat că la plecare: a) trag tipului un pumn în faţă, iar femeii, un şut în fund; b) le sparg toate farfuriile de la bucătărie; c) le rup cablul de la televizor; d) le înfund cu gumă de mestecat gaura de la uşa pe care o încuiau şi cînd se duceau la baie... Am pierdut ore întregi în ultimele luni închipuindu-mi tot felul de scenarii răzbunatoare... Azi, cînd m-am dus să-mi iau ultimele lucruri, mi-am zis: "Ia mai dă-i în mă-sa de tîmpiţi! O să mă răzbun scriind despre ei". Am încuiat uşa de la intrare şi am aruncat cheia într-un boschet, simţind mai mult ca niciodată frumuseţea eternităţii care ne desparte...
2. am apă caldă. La vechea gazda nu exista decît o ţeavă cu apă rece, care îngheţa atunci cînd temperatura scădea sub zece grade.
3. am cablu şi chiar funcţionează (mă rog, cablul ca obiect nu e al meu; mi l-a împrumutat noul vecin de cameră. Al meu nu mergea).
4. nu mai aştept tramvaiul ca să merg la serviciu.
5. nu trebuie să-i mai găsesc gazdei (un flăcau de 35 de ani, bondoc şi bleguţ din fire) ceva de lucru. Era un tip cu studii superioare (cum se recomda; absolvent de IS), care nu ştia să facă nimic decît să-mi dea telefon ca să mă întrebe cînd îi dau banii pe luna viitoare. Să nu uit: mai cocheta cu o firmă de asigurări (de la care cîştigase anul trecut 300.000 lei) şi încerca să mă convingă cu un contract. În caz de mor, zicea el, cu nonşalanţă.
5. noua gazdă (o femeie de vreo patruzeci si cinci de ani) este vorbăreaţa. Am încredere în oamenii vorbăreţi. Ştii de unde să porneşti ca să te întelegi cu ei.

Dezavantaje:
1. la noua gazdă (o pensiune cu trei etaje, pe care o împart cu vreo douăzeci de studenţi) e mai frig în cameră.
2. în curte există un cîine-lup (blînd, pîinea-lui-Dumnezeu), care nu latră decît la mine. Dimineaţă am ieşit în vîrful picioarelor, privind în stînga şi în dreapta, şi am rupt-o la fugă spre poartă. A ieşit naiba ştie de unde şi a năvălit după mine, lătrînd înnebunit. Azi nu m-a prins.

Joi, 16 februarie 2003

Pe cîine îl cheama Lucky. De ce l-o fi chemînd aşa, treaba lui. Şi eu m-am simţit "lucky". De ieri dimineaţă nu l-am mai văzut. Am înţeles că noaptea doarme în casă. Treaba lui.

Cînd veneam la serviciu, m-a strigat un domn de la capătul scărilor care urcă spre liceul "Negruzzi".
- Tinere!
Nu mă mai consider chiar tînar, în plus, domnul era destul de departe (vreo douăzeci de trepte).
- Eu?!
- Dumneata. Îmi dai şi mie cartea?
- Care carte?
- Aia.
Într-adevăr, pe la jumătatea scărilor era o carte roşie, cartonată.
- Mi-a scăpat, m-a lamurit el, şi nu pot să cobor din cauza poleiului. Am căzut de vreo două ori.
Dacă ar fi cazut, logic era să fie cu cîteva trepte mai jos. Am urcat şi i-am dus cartea. Nu minţise. Avea pantalonii rupţi într-un genunchi. Mă intriga faptul că nu m-am uitat la titlul cărţii. Atît.

Vineri, 17 ianuarie 2003

Aseară, în timp ce umblam bezmetic printr-o alimentară, memoria afectivă mi-a fost brusc deşteptată de imaginea unei banane verzi. Mi-am amintit cum, în copilărie, am aşteptat să se coacă o banană. O cumpărase tata, după vreo doua ore de stat la coadă. Mi-a explicat că, de fapt, bananele sunt galbene şi că-s mai bune coapte. Am pus-o pe fereastră şi o cercetam cu sufletul la gură de cîteva ori pe zi. Singura evoluţie a fost că s-a veştejit. După o săptămînă, am mîncat-o aşa. Am hotarît atunci că bananele nu-s cine ştie ce chestie. Acasă (deja numesc acasă noua mea gazdă!), ca o coincidenţă stranie, am auzit la ştiri că în zece ani e posibil să nu mai existe banane. Bananierii sînt atacaţi de o ciupercă letală.

Duminică, 16 februarie 2003

Lucrez în draci la un catalog de noutăţi. Nici n-am timp să respir.

Miercuri, 19 februarie 2003

Am început să respir, da' nu e bine. Am reuşit să buşesc toate fonturile de pe site-ul meu. Grea mai e treaba asta cu alfabetizarea filologilor într-ale calculatoarelor...

Joi, 20 februarie 2003

Traduc în româneşte Manual de supravieţuire pentru cei sensibili. It's a living! vorba lui Bugs Bunny. E şi ăsta un mod de a trăi pentru cei (in)sensibili ca mine.

Marţi, 25 feburarie 2003

Azi, cînd am ieşit din editură ca să-mi cumpăr ţigări, am văzut o veveriţă care trecea strada pe zebră. Semn că nu mai există veveriţele de-altădată. Nu se mai sperie de aglomeraţie. În plus, au şi un comportament civilizat.

Joi, 27 februarie 2003

Vine panda/ Bine-mi pare!

După lupte seculare, care au durat cîteva luni, azi am aflat că îmi va fi publicat la Polirom romanul Ce se ştie despre ursul panda. Probabil că asta îmi va mai tăia din senzaţia de copil de mingi, pe care o trăiesc atunci cînd pregătesc lansările lui Manolescu, Patapievici, Cioroianu, C.T. Popescu, Mălăncioiu etc. O stranie coincidenţă face ca acest lucru să se întîmple exact la un an după ce am terminat de scris romanul. Aveam notat la sfîrşitul manuscrisului pe care l-am predat: 27 februarie 2002. Atît.

Duminică, 2 martie 2003

Aseară pe la 11, fugea după mine un aurolac: "Domnu'? Imi dai şi mie un foc?". I-am răspuns generos: "Uite-ţi dau bricheta asta ţie". "Di pi tot?!", a căzut întrebarea lui uimită. "Di pi tot", exact asta era formula pe care o foloseam şi eu în copilărie, in loc de "pentru totdeauna". Îmi mai reamintesc astfel vreo cîteva faze faine cu aurolaci:

1. Muntele Rarău, ajunul Revelionului 2002, pe o cărăruie aflată la 15 km distanţă de civilizaţie. Mă opresc să-mi aprind o ţigară. Apare de niciunde un aurolac: "Da si mie un ban". Hai, că la restaurant, pe strada, mai înţeleg. În creierii munţilor nu-mi pot imagina ce căuta un aurolac.

2. Astă vară, mă plimbam cu iubita şi a venit un aurolac la noi, cu celebrele cuvinte: "Dă şi mie un ban". Eram amîndoi lefteri. Fumător înrăit, m-am gîndit să-i ofer totuşi ceva: "Ia nişte ţigări". "Mersi, nu fumez", a venit prompt răspunsul lui.

3. Tot noaptea, pe o stradă lăturalnică, m-am oprit să-mi aprind o ţigară. "Dă şi mie una", a cerut unul dintre aurolacii omniprezenţi. I-am întins tabachera. N-am văzut înfăţişare mai princiară ca a aurolacului care a întins mîna şi s-a autoservit. Nu era cine ştie ce tabacheră, dar arăta frumos. Din păcate, am pierdut-o. Sau mi-a furat-o cineva în tramvai.

Mint, totuşi, în privinţa înfăţişării princiare. Printr-un concurs de împrejurări greu de închipuit, am ajuns cu cîţiva ani în urmă să-l colind pe regele Mihai. Venise pentru a sărbători Crăciunul la Iaşi, invitat de primar la o petrecere cu VIP-uri locale. Simirad n-a mai reuşit să adune bani de petrecere, aşa că săracu' rege a rămas cu familia într-o săliţă destul de modestă din căminul teologic, unde fusese cazat. Ne dusesem în gaşcă să-l colindăm pe directorul căminului şi ne-am trezit la masa regelui. Nu trebuia să fiu regalist ca să mă şocheze tabloul de epocă pe care l-am văzut acolo: regele într-un capăt al mesei şi regina în celălalt, cu un pahar de vin în mîna ridicată, în faţă unei plăcuţe (ca alea cu REZERVAT, de la restaurant), pe care scria ALTEŢA SA REGELE MIHAI, iar gaşca noastră de colindători, într-o parte, cîntînd de mama focului. Mă rog, era acolo toată eticheta de care n-aveam habar decît din cărţi, o etichetă pe care am călcat-o în picioare cu inocenţă, ciocnind cu regele, apoi cu bodyguarzii şi pe urmă cu regina şi membrii familiei. Şocant, pentru că oamenii ăia chiar nu aşteptau pe nimeni, erau în intimitatea lor şi, totuşi, totul avea un aer atît de princiar, de oficial. Vreau să spun că abia asta a fost o chestie într-adevăr princiară, văzută de mine.

Vineri, 21 martie 2003

Zilele trecute m-a sunat un prieten din timpul facultăţii. Dincolo de prietenie, un personaj straşnic: cînd îl văd, îmi apare în minte tristeţea cu care a povestit că i-a murit un crap din iazul de acasă. Îmi şi închipui iazul: cîţiva metri pătraţi de apă, două-trei sălcii, patru crapi bătrîni şi sute de peştişori în care dau iama broaştele ţestoase. Habar n-am dacă broaştele ţestoase mănîncă peşte, dar aşa mi-a spus el. A venit în Iaşi cu un regizor din Bucureşti, pentru a organiza un festival de film aici. I-am găzduit vreo două zile la mine. Am dormit şi pe jos, ca-n vremurile bune, şi tot ca-n vremurile bune am stat de vorbă pînă la 5 dimineaţa: starea filmului românesc, starea literaturii române, starea naţiunii, am aşteptat împreună, la o bere, începutul războiului din Irak. Regizorul - alt personaj straşnic - mi-a propus să-i scriu un scenariu de scurt metraj. Am început: văd deja decorul, cadrele (de fapt vreau să prind totul într-un singur cadru), animatorii. Îmi mai trebuie o melodie care să se suprapună ritmului povestirii.

Sîmbătă, 22 martie 2003

Azi am descoperit pe Internet un instrument foarte util de traducere automată (în mai multe limbi!) a unui text sau chiar a unui întreg sit. Iată cum sună în traducere automată începutul jurnalului intim de faţă:

În franceză: Intii m-suis le pentru de jurnal acest de scriu de gindit SA par pe seama zecilor de jurnale asa-zis-zis "intime" de bascalie de visage, soin de pe le-suis vremii de lungul du citit De-un. Atit De "intime" incit, paragraf de fiecarui de lectura de La, persoana de ca de vizibil d'este s'inquietent un fraza de fiecare de La d'epateaza de scris, lumii du filosofi AI de marii de vacarme de copios de citind. Apoi, numindu-mille jurnalul "intim", aveam un alt motiv de basca de mai: un scrie "vivent" virtuali numar d'inseamna SA AI un aproape nelimitat de cititori d'Internet de pe. Dans le realitate, nimeni de mai de citeste de te de nu.

În italiană: Intii m.-sono pentru di jurnal piu acest di scriu gindit sa un il pe seama zecilor de jurnale asa-zis-zis "intime" del bascalie della faccia, cura del pe le-sono vremii del lungul del de-a-un del citit. Atit de "intime" incit, paragraf di fiecarui di lectura della La, persoana di ca del vizibil del este si preoccupa un fraza del fiecare della La di epateaza di scris, lumii di filosofi IA di marii di din di copios del citind. Apoi, numindu-miglio jurnalul "intim", aveam ONU alt motiv de basca di mai: uno scrie "vive" virtuali numar inseamna il sa l'IA l'ONU aproape nelimitat de cititori del Internet del pe. Nel realitate, nimeni di mai del citeste del te di nu.

În germană: Intii m-sind gindit sa scriu acest jurnal pentru ein Gesicht bascalie PET Seama Zecilor de Jurnale Asa-zis-zis "intime", PETOBACHT Le-sind citit De-ein lungul vremii. Atit De "das incit intime", La lectura fiecarui paragraf, este vizibil Ca persoana interessieren sich ein scris epateaza La fiecare fraza, citind copios Din marii filosofi KI lumii. Apoi, Numindumeile jurnalul "intim", mai aveam un alt Motiv de Basca: ein scrie "leben" PET Internet inseamna sa KI un numar Aproape Nelimitat de Cititori virtuali. Im realitate nu te citeste mai nimeni.

Regret nespus că nu pot reproduce traducerea în chineză, coreeană sau japoneză. Situl meu nu suportă asemenea caractere.

Joi, 27 martie 2003

Mîine împlinesc 29 de ani, aşa că e mai bine să mă apuc de statistici şi rapoarte de pe acum. Simt nevoia asta cretină - dar banală - de a mă întreba ce naiba am mai facut în ultimul an. În primul rînd am slăbit. Aşa spun ceilalţi. Ar mai fi un semn faptul că toţi cunoscuţii la care mă duc în vizită mă întreabă în primul rînd dacă nu vreau ceva de mîncare. Se şi exagerează. Tata exclamă de fiecare dată cînd mă vede: "Bă, da' ce-ai mai slăbit!". Urmînd o logica elementară, dacă era aşa cum crede tata, acum ar trebui să arăt ca un schelet. Am văzut şi oameni mai slabi ca mine, nu la televizor, ci printre prieteni.

Bine, ar mai fi şi posibilitatea să intrepretez acest "ai slabit" prin raportare la inspiraţia mea, la felul meu de-a fi etc. etc. Mă îndoiesc însă că tata s-ar referi la literatură. În toată viaţa lui a spus, cred, o singura frază legată de literatură. Atunci cînd a fost întrebat de un reporter ce crede despre apucăturile mele scriitoriceşti, a luat un aer manolescian şi a răspuns: "Eu cred că tot ce scrie el e adevărat, că, dacă n-ar fi adevărat, n-ar mai scrie". Atît. Şi el, spre deosebire de alţi critici literari, chiar nu-şi trădează crezul. Rîde cu poftă şi de povestirille în care l-am făcut personaj şi în care, evident, i-am mai atribuit şi faze întîmplate doar în imaginaţia mea. Nu se îndoieşte nici o clipă de adevărul lor. Merita văzut pe trenul Iaşi-Paşcani, cu revista Vatra în mînă, citind colegilor de navetă despre cum a fost el cu televizorul la reparat.

Aşadar, 29 de ani. O vîrstă frumoasă, respectabilă. Cea mai frumoasă vîrstă pe care mi-o închipui este la 30 de ani. Suficient de tînăr ca să nu-ţi fi pierdut entuziasmul, acea inconştienţă de a crede că frumuseţea vieţii tale e abia la început, destul de matur ca să dai în mă-sa toate lucrurile care nu merită.

Vineri, 28 martie 2003

Emoţionante mesaje de felicitare de la adminul unor situri pe care am cont. Mi se oferă cadou liste cu tipe născute în aceeaşi zi cu mine, reduceri la schiuri, o carte de credit gratis la una din băncile din sudul Americii... Într-adevăr emoţionant mi se pare următorul mesaj de pe situl meu:

situl e fain realizat,simplu si la obiect,imi place mai ales explicatia din jpegul de mai sus ( eu ---> ) e super.. la viata mea am citit numai carti de colorat(volumul 1,volumul2,trilogii etc..) si pot spune ca,referitor la continut,situl tau ma incanta din nou...pana acu ai 2 bile albe!! oricum sa nu te-astepti sa-ti cumpar cartea..sunt lefter :) . Semnat: un gigel oarecare

Miercuri, 2 aprilie 2003

Cel mai mult mă enervează la jurnale atunci cînd autorul se apucă de povestit vise. Se ştie, marii scriitori au totdeauna vise pe măsură: inorogi care-şi dau părerea despre sensul vieţii, fluturi abstracţi, gheparzi în carouri, superbe metafore povestite în superbe cuvinte. Mie nu prea mi se întîmplă aşa ceva încît am ajuns să mă îndoiesc de faptul că aş fi cît de cît un scriitor care promite. Eu visez găini, greieri, cîini care rîd, greşeli pe reclama Polirom trimisă la România literară, cataloage depaginate, uşi de tramvai etc. etc. Îl visez de nenumărate ori pe paznicul de la iazul din satul meu, fugărindu-mă cu motocicleta. Visul nu are nici o explicaţie genială, nici un sens profund. Pur şi simplu, paznicul ăla chiar m-a fugărit cu motocicleta, de nenumărate ori, pe vremea cînd mai trăia încă. În faţa viselor mele, taica Freud ar strînge nedumerit din umeri. Îi povesteam unui amic că visez peşti, destul de des, iar el mi-a explicat savant că trec prin nu'ş'ce fază a sexualităţii reprimate. Să creadă ce vrea. În naivitatea mea, consider în continuare că visele cu peşti mi se trag de la zecile de zile petrecute în copilărie, pe malul bălţii, privind nemişcat, ore întregi, pluta de la undiţă.

Recent am avut un vis oarecum promiţător: visasem că un cunoscut m-a rugat să-l rezolv cu promovarea pe Internet a unei afaceri cu tablă. A doua zi i-am povestit cunoştinţei mele, în glumă, ciudăţenia. Omu' a părut luat ca din oală. Credea că-mi bat joc de el. Chiar avea o afacere cu tablă, dar nu ştia de unde-am aflat eu. Pură coincidenţă. Părerea mea.

Aseară am încercat să mă culc mai devreme, pentru că de luni bune, visez cu ochii deschişi să prind vreo două zile de somn neîntors. După şase ore, m-am trezit - vorba lui C.T. Popescu - ca din cavou, cu ochii umflaţi, cu gustul scîrbos al ţigărilor pe care le-am fumat ieri. Am aprins becul. Am privit în tavan. Produceam clorofilă. Vegetam. Am stins lumina şi am încercat să adorm. Nimic. Gînduri şi imagini de toate felurile - banale, extrem de banale - au început să-mi apară: golul Danemarcei marcat de la 40 de metri, faze din camera Big Brother, o mîţă care mi-a tăiat calea, lista cu lansările pentru Bookarest, corzile de chitară pe care le-am primit cadou etc. etc. Toate aceste gînduri-imagini au început să circule în viteză, ca nişte maşini pe o autostradă cu mai multe benzi. Vehicule care respectă regulile de circulaţie, supravegheate de sus de elicopterul poliţiei. Apoi, brusc, o asemenea maşină derapează de-a curmezişul autostrăzii, provocînd o coliziune în lanţ: şutul tras de danez la poarta noastră sparge un geam de la casa Big Brother, mîţa apare năucă în mijlocul autostrăzii, maşinile explodează pentru că a căzut peste ele elicopterul poliţiei.

Am sărit din pat enervat, fără nici o şansă de a adormi sau de a visa ceva profund. Spălat, îmbrăcat, făcut/baut cafea, venit la serviciu. Maşinile şi-au reluat mersul ordonat pe autostradă, supravegheate atent de elicopterul poliţiei.

Duminică, 6 aprilie 2003

Ieri a apărut la noi Patericul (nu-i fac reclamă! m-am săturat de certurile pe care le-am avut săptămîna asta, pe o listă de discuţii, pe tema cui şi de ce fac eu reclamă; deşi îmi apare acum brusc un drăcuşor care mă întreabă: "Eşti în stare să faci reclamă Patericului?". Să vedem cum ar suna: "Cumpăraţi apoftegmele sfinţilor părinţi, într-o traducere nouă, integrală, realizată de Cristian Bădiliţă! Numai la Polirom!". Sau: un afiş cu un pustnic care exorcizează pe cineva cu Patericul de la Polirom. Piei satană! Dacă vede şefu' ce-am scris aici, mă trimite la mănăstire, în pustie...). L-am aşteptat cu nerăbdare pentru că am urmărit îndeaproape munca de redactare, făcută de un prieten de-al meu, preotul Ioan-Florin Florescu. Am şi discutat mult despre asta, ba chiar ne-am provocat reciproc să realizăm în paralel un studiu despre dracii din Pateric. El, pe latura teologică, eu, pe partea lumească: dracul ca personaj literar. Există la un moment dat o povestire cu o ceată de draci care încearcă să-l facă pe-un pustnic să rîdă. Şi nu găsesc altă soluţie decît să lege nişte crengi pe care le tîrăsc, alergînd, în preajma avvei. Pustnicul chiar izbucneşte în rîs, iar dracii jubilează. "Proştilor - le zice avva -, eu nu rîd de glumele voastre, ci de halul în care aţi ajuns, ca să mă ispitiţi!" Dracilor din Pateric li se potriveşte perfect zicala românească: "nimic nu fac, dar nici nu stau degeaba".

Şi, cu ocazia asta, îmi amintesc o povestire a părintelui Florescu, desprinsă parcă din Pateric: pornise dinspre mănăstirea Sihăstria, prin pădure, şi s-a rătăcit. A umblat multă vreme, bezmetic, pînă cînd, din senin, i-a apărut în cale un călugăr cu un picior de lemn, ca al piraţilor din cărţile de aventuri. L-a binecuvîntat şi l-a chemat în chilia lui, săpată în coasta unui deluşor. I-a povestit viaţa lui de călugăr şi de om "oarecare" (am înţeles că avea un tic verbal cu cuvîntul ăsta): că el nici nu merită să stea într-o mănăstire, că e un păcătos care nu trăieşte decît cu nădejdea de a se întoarce Dumnezeu cu faţa înspre el. A povestit cum, prin anii '50, comuniştii au dat o lege prin care toţi tinerii călugări din mănăstiri să fie integraţi în societate. Aşa a ajuns portar de spital. Aşa s-a îndrăgostit şi s-a căsătorit cu o femeie din lume. Cînd i s-a născut primul copil, cînd nevasta i-a spus, biblic, "iată fiul tău!", a avut revelaţia păcatului de a fi revenit în pustia lumească. I-a zis nevestei: "Uite cum facem, că eu te-am încurcat degeaba, stăm împreună pînă împlineşte copilul 18 ani şi atunci eu mă retrag în cealaltă pustie". Şi aşa a făcut. (Nu mai ţin minte ce i s-a întîmplat cu piciorul, cînd, cum şi de ce i-a fost amputat.) Florin l-a întrebat de ce are nevoie să-i aducă din lume, pentru că are de gînd să-l mai caute. Călugărul "oarecare" cel cu un picior de lemn i-a spus că n-or să se mai vadă niciodată. Totuşi îşi dorea ceva "de afară". Zice: "Frate, cînd lucram eu la spital, erau la magazin nişte cutii de tablă, cu măsline din alea mari verzi. Crezi că se mai găseşte acum aşa ceva?". Nici nu ştiu în ce cuvinte să caracterizez ultima amintire legată de lume a călugărului "oarecare" cel cu un picior de lemn: măslinele alea mari, verzi. Călugărul i-a dat lui Florin o bucată de pîine şi i-a zis: "Ţine-o tot aşa, pe sub deal, şi pînă termini de mîncat ai să dai de drum". Peste un an, Florin s-a întors cu măslinele verzi. Nu a mai găsit nici drumul, nici chilia, şi nici călugărul.

Marţi, 8 aprilie 2003

Am fost şi am pregătit standul nostru la Tîrgul Librex. M-am întors să-mi închid calculatorul care-şi cînta, în lipsa mea, Recviemul lui Mozart. Sînt rupt de foame, dar am găsit nişte napolitane pe birou şi m-am gîndit să mai scriu în jurnal, mai ales că azi am primit un mesaj în care cineva mă întreba de ce nu merg mai departe. Uite merg. Vorba lui J. Walker: "Whatever your journey is, keep walking". Sper să-mi fi amintit corect. Hai, c-am început să vorbesc în reclame...

Luni, 14 aprilie 2003

Nu ştiu în ce măsură merit asta, dar pot spune că am ajuns să mă bucur de prietenia istoricului Alexandru Zub. Cine vrea o imagine concretă a ceea ce înseamnă biblioteca din Numele trandafirului sau Paradisul lui Borges, tre' să vadă cum arată biblioteca lui Al. Zub de la institutul Xenopol. Sînt adunate acolo cărţi din toate domeniile, de citit pentru cîteva zeci de reîncarnări. Ce mă sperie este că Al. Zub îmi dă senzaţia că le-a citit pe toate, dacă nu cumva şi ceva pe deasupra. Mă mai sperie asiduitatea cu care fişează tot ce citeşte, convingerea lui că fişele vor fi de folos cuiva. Aş vrea să-l văd pe îndrăzneţul care s-ar apuca să parcurgă nu cărţile, ci fişele cărţilor citite de Al. Zub. De fiecare dată cînd mă duc la el, stau pe un scaun aplasat la un colţ de masă (singurul loc liber din încăpere) şi trebuie să mă aplec un pic spre stînga încît să-i văd chipul, dincolo de teancul de volume îngrămădite în faţă. Îmi dă o cană cu cafea pe care o ţin în mînă (n-ai unde pe masă) şi mai mult îl ascult. Pe Al. Zub îl interesează şi ştie mai tot ce ţine de viaţa cărţilor. Studiul istoriei nu-l împiedică să-ţi vorbească despre recentul debut literar al lui cutare tînăr scriitor.

Azi l-am găsit cocoţat la doi metri jumate, pe o scară. Căuta ceva. A coborît sprinten, a sărit peste două grămezi de cărţi şi mi-a întins mîna. Dacă l-aş fi văzut pentru prima dată, m-aş fi aşteptat să se prezinte: "Zub. Alexandru Zub". Are o tunsoare impecabilă, tinerească, şi un constum la fel de impecabil. Am încercat de mai multe ori mi-l imaginez în cîmpia Dunării, îmbrăcat în zdrenţe, prăşind porumbul, cu cîinii securităţii la spate. Imaginea o am din cartea lui Florin Constantin Pavlovici, Tortura pe înţelesul tuturor: Al. Zub risca să fie muşcat de cîini securităţii, rămînînd în urmă, numai pentru a prăşi porumbul aşa cum trebuie. Chiar şi în închisorile comuniste îşi lua treaba în serios. Dar el nu vorbeşte despre ce-a păţit acolo. Cel puţin, nu mie.

Marţi, 15 aprilie 2003

Aseară fumam lîngă magazinul Billa. Prin faţa mea, trei aurolaci se trăgeau cu cărucioarele de la supermarket, transformate în trotinete. Unul - după ce mi-a cerut "măcar" o mie de lei - a plecat voios, cu un picior pe cărucior, cu celălalt, făcîndu-şi vînt. Cînta într-un amestec de ritm gospel şi hip-hop: Dumnezeuuu/ Taatăl nostruuu/ Iisus Hristooos!. Partea cu "Iisus Hristooos!" cădea ca un refren, un soi de "Check it up!". Probabil că peste zi, în timpul "serviciului", îşi cînta versurile pe altă melodie. Acum, se distra. Îşi permitea să improvizeze. Mă enervează că faze de genul ăsta par invenţii livreşti de-ale mele. Niciodată n-am reuşit să inventez faze mai faine ca cele pe care le-am văzut... Poftim, chiar acum cîteva secunde a intrat Teodorovici ca să-mi ia ziarele (tot timpul mi le ameţeşte, apoi spune că eu îs dezordonat!) şi i-am povestit şi lui chestia cu aurolacii. "Mă, tu ai făcut o obsesie cu aurolacii!", zice. N-am nici o obsesie. Mi se întîmplă. OK, sînt interesat de comportamentul lor. Îmi place să trag cu urechea la discuţiile lor. M-am întrebat şi eu de ce. Probabil petru că ei reprezintă omul apropiat de "starea pură", nepervertit de convenţiile sociale. Îi doare-n paişpe de ceea ce crede Lăzărescu, de literatură, de înjurăturile celor din preajmă.

Spre deosebire de bătrînul Will, pe mine omul mă încîntă. Omul în singurătatea lui, omul în intimitatea lui, cu gîndurile lui mărunte, aparent nesemnificative, nu faţa lui socială, nu funcţia pe care o ocupă. Părintele Florescu îmi povestea despre o moldoveancă din liceu. După ce l-a ascultat cum îşi uimea el colegii recitîndu-le din Garcia Lorca l-a întrebat: "Da' tu singur cine eşti?". Adică, tu însuţi. Îmi place întrebarea asta: "Da' tu singur cine eşti?".

Apopo de jurnale intime, am dat cu totul întîmplător de situl www.livejournal.com. Din cîte îmi dau seama e vorba de un sit pe care sînt prezentate jurnale ca ale mele, scrise de oameni oarecare ca mine. Redau un fragment din jurnalul postat de Tiuk (căutam pe google revista Tiuk, aşa am ajuns aici):

käytiin äitin kaa eilen vähän ostoksilla ostaa sketsivihko ja uudet värit :) mentiin myös vahingos ostelee vähän levyja free recordin tarjouslevyistä! hihihi. sit ostettiin nooran kanssa myös amerikkalaiset teinityttö lehdet missä oli tosi sulosia vaatteita!! illalla mentiin elisalle kattoo mandy mooren elokuva :D :D sit katottiin myös joku hirvee teini pelottava elokuva joka oli OIKEESTI pelottava paitsi paitsi sit ehkä lopussa ei niin paljoo mut pelättiin oikeesti pepin kaa (tai mä ainaki! :D) ja piilouduttiin peiton alle! mut oonki herkkä ja saan pelätä tollasii! O___o kateltiin myös kesävaatteita ja haluan että ois kesä ja ei tartteis pukee enään niin paljon päälle et on hankala liikkuu. mut koht se on väliaikasesti ohi onneks :) äiti teki soijasuikale kastiketta enkä voi oikeesti syyä niitä ja maistoin vähän ja tuli tosi huono olo en tiiä miks. ehkä ne tuntuu jotenkin ihan kanalta tai joltakin lihalta. vieläkin on huono olo.. tänään oon vaan lojunu enkä ajatellu muuta tehdäkään vois kattoo survororit ja piirrellä vähän.. ois myös ihana mennä kylpyammeeseen jos sellanen olis|: kaipaan sellasta mielettömästi!! onneks saan olla vaikka koko loman sellasessa kun pääsen saksaan! meen vähän lukee lehtii ja makoilee ! (blaah blaah blaah, 07:31pm 01/02/2003)

Mărturisesc cu ruşine că nici nu ştiu în ce limbă e scris. Pare o limbă nordică. Dar îmi place. Îmi dă senzaţia de ceva al naibii de intim, asemenea lucrurilor pe care doresc să le spun eu. Şi poate la fel de inteligibile.

Miercuri, 16 aprilie 2003

Ieri, conferinţă şi lansare de carte (Copacul din cîmpie - memorialistică) ale scriitorului, profesorului şi jurnalistului Gelu Ionescu. Omu' a venit la Iaşi tocmai din Germania, ca să ne vorbească despre cei doisprezece ani petrecuţi la Europa liberă. Încă o dată, mi s-a confirmat că Iaşul nu merită anumite evenimente. Sala de la biblioteca centrală a fost aproape goală. Cînd e vorba de Patapievici, Cărtărescu, C.T. Popescu (adică cei pe care studenţii îi ştiu mai degrabă de la televizor decît din cărţile citite), ar trebui un stadion. Cum spunea un prieten: "Jurassic Park!". Călcare în picioare. Uşi scoase din balamale. Toamna trecută, cînd m-am dus să-l conduc pe Patapievici de la bibliotecă la editură, l-am găsit însoţit de o cohortă de personalităţi ieşene, care mergeau în spatele lui ca apostolii după Iisus. La intrare, studentele aşteptau tremurînd de emoţie, cuprinse de o isterie cum numai la fanele Beatles-ilor am văzut.

Pe Gelu Ionescu îl ştiam dintr-o carte publicată prin '91 la noi: Anatomia unei negaţii. N-am bănuit la el un aşa simţ al umorului. Într-un cadru restrîns (vreo 20 de oameni), ne-am povestit lucruri, zic eu, senzaţionale. De exemplu, atentatul lui Carlos asupra Europei libere, pe banii lui Ceauşescu, atentat care nu şi-a atins ţinta pentru că teroristul a pus bomba, din greşeală, sub fereastra de la studioul cehilor, în loc de cea a românilor. "Pe urmă şi-a cerut scuze", a adăugat Gelu Ionescu. Sau întregul sistem de culegere a informaţiilor din ţară. Primea, ca-n filme, cîte un bileţel în ziare: "Dom'le, sînt timp de trei ore în gara cutare. Arăt aşa şi aşa. Hai că am să-şi spun ceva". Şi frica cu care se ducea la întîlnire, neştiind dacă nu cumva o să dea peste un securist care să-l lichideze. Mi-a plăcut că Gelu Ionescu nu a pozat deloc în erou. A spus că ce făcea el acolo era doar o slujbă bine plătită. Numai că această slujbă bine plătită implica ameninţări cu moartea (a lui şi a familiei), incertitudinea care plana în jurul morţii unor colegi etc. etc. Întrebat de relaţiile pe care le-a avut cu românii din interiorul postului de radio a făcut o remarcă grozavă: "Exilul e ca ţara!". Românii rămîn aceiaşi, oriunde ar pleca. Şi în sensul bun, şi în sensul rău.

Luni, 21 aprilie 2003

În week-end am fost acasă. Mai multe chestii de povestit:

Întîi am fost şocat să-mi descopăr nişte posibile rădăcini pentru apucăturile mele literare. Dacă nu mă înşel sînt trei, dacă nu cumva patru, ani de cînd a murit bunica. Anul nu mi-l mai amintesc cu exactitate (tot timpul ameţesc anii), dar ştiu sigur că asta se întîmpla în săptămîna dinainte de Paşte. Bunică-mea a rămas văduvă cînd avea tata 15 ani. Habar n-am cum era pe vremea cînd trăia bunicul, dar sînt convins că s-a făcut mai rea după moartea lui. Avea o casă retrasă, pe malul unei rîpe. Nu suporta pe nimeni, se certa cu toată lumea. Dacă stau şi mă gîndesc bine, avea două aşa-zise prietene (Mariţa şi Floarea, parcă) cu care se întîlnea duminicile, bîrfea lumea din sat şi toate neamurile (mama fiind cap de listă). Nu reţin din discuţiile lor decît două ticuri verbale: "Am păţit ca 'ceala!" (Bunica) şi "Fac ca cîntecu'!" (Floarea). Mariţa vorbea mai puţin. Prefera să tragă cîte o duşcă dintr-o sticlă cu ţuică şi să intervină atunci cînd mirosea că e rost de sfadă, turnînd gaz pe foc. Discuţiile se terminau într-un vacarn generalizat, în care toate blestemau şi nimeni nu mai asculta pe nimeni, ca la Tucă-show sau la Procesul etapei. Se despărţeau jurîndu-se vă nu vor să se mai vadă niciodată, pentru a se întîlni o săptămînă mai tîrziu. Nu de puţine ori eu deveneam subiectul dicuţiei: că de ce umblu în chiloţi (de fapt, pantaloni scurţi) în Sfînta Duminică, de ce bolovănesc cîinele, de ce umblu aşa murdar. "Apăi, da, e murdar, că nu-l spală mă-sa", prindea bunica prilejul să se lege de mama. "Da' taci, ţaţă, ce-ai cu mă-sa! Mă-sa îl spală, faci ca cîntecu', el e drac împieliţat", sărea Florea. Mariţa scrîşnea dezaprobator din cei trei-patru dinţi rămaşi în gură, trăgea un gît de ţuică şi spunea ca pentru sine: "Eu n-aş înghiţi una ca asta!". Apoi bunica uita că ea se pornise pe mama şi întorcea vorba ca şi cum celelalte s-ar fi legat de noră-sa. Şi dă-i ceartă.

Bunica m-a iubit pe mine cel mai mult (atît cît îşi permitea ea să iubească) pentru că eram singurul care nu se supăra pe ea. O dată la două zile îmi spunea să nu mai calc în veci pe la dînsa, iar eu apăream ca din pămînt a doua zi, pîndind-o cînd era neatentă şi urlînd ca s-o sperii. Sînt convins că aprecia asta. Nu mă supăram, dar aveam micile mele răutăţi, micile mele mijloace de răzbunare. Chestia cu speriatul, chestia cu aruncatul prunelor pe casă. Sau, de exemplu, mă dispera grija cu care nu lăsa să-i pătrundă nici o muscă în casă. Nu ştiu cum făcea, dar n-avea nici o muscă. Atunci eu îndreptam situaţia: prindeam gîze vii de pe-afară, le adunam într-o cutie cu chibrituri şi, cînd o umpleam, le dădeam drumul în casă. Cel mai nasol lucru pe care i l-am făcut a fost odată cînd mi-a dat să mănînc nişte vişine scoase din ţuică. M-am îmbătat şi eu, şi porcul (cu care am împărţit vişinele). Porcul s-a îmbătat mai rău, stătea lat în curte, dar eu m-am comportat mai urît: am luat o cană şi am pocnit-o în cap, fără vreun motiv anume, pe bunica. Îmi amintesc că era o cană de marmură şi că am rămas cu toarta în mînă. Mă rog, e lucru scuzabil, avînd în vedere că vorbesc despre prima mea beţie. Sau, Dumnezeu ştie, dacă nu cumva cel mai rău lucru pe care i l-am făcut este că nu am apucat să o văd în ultimele luni înainte de a muri. În ultimele luni nu mai aveai cu cine să te înţelegi, însă numele meu a revenit de cîteva ori în puţinele fraze coerente pe care le-a mai putut rosti. (...)
..................
(continuarea textului se gaseste la http://lazarescu.reea.net/jurnal.html )
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (12):


fazele cu aurolacii - de (anonim) la: 14/02/2004 01:21:58
este un jurnal extrem de interesant care contine toate trairile tipului respectiv, care se numea pare-mi-se lazarescu. Eu una nu am mai auzit de el dar pare simpatic.Oricum nu cred ca o sa pot sa citesc in viitorul apropiat vreo carte de-a sa pentru ca am de citit o tona de carti la scoala, dar cand o sa pot, daca nu-i uit numele poate o sa le citesc.
Ma rog, sa revenim la subiectul propus de mine pentru a abera:fazele lui cu aurolacii.... de ce mai sta sa vorbeasca cu ei? eu nu inteleg... nu as putea suporta sa am un obiect care a fost in contact cu nespalatii aia, drogatii aia, pentru ca asta sunt... sunt copii plecati de acasa pentru a trai pe strazi si a se puteqa droga.OPINII DIFERITE... CARACTERE DIFERIRTE... totusi jurnalul tau e interesant.
Trebuia sa le fi facut ceva la fostii tai colegi de gazda(daca se pot numiasa)macar o gluma proasta mica, dar totusi nasoala! !!
#9601 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
"sunt copii plecati de acasa - de Daniel Racovitan la: 14/02/2004 06:14:29
"sunt copii plecati de acasa pentru a trai pe strazi si a se putea droga"

Crezi ca au plecat de-acasa de prea mult bine? Uite de-aia trebuie literatura buna, sa destupe mintile oamenilor de atatea prejudecati.

..................................................................................
"Nobody is perfect; I'm nobody."
#9608 (raspuns la: #9601) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
talent - de papadie67 la: 15/02/2004 03:41:50
…m-am surprins citind integral pasajele din acest jurnal intim.
Spun ca ‘m-am surprins’ deoarece titlul trebuia deja sa ma fi tinut la distanta, ca de obicei (daca-i ‘intim’, atunci ar fi o indiscretie sa-l citesc). Si-apoi deoarece, citindu-l pe nerasuflate, nu am sesizat ca
l-am citit decat atunci cand dupa ultima fraza n-a mai urmat niciuna.
Surprins deci, am cautat o explicatie si cred ca am gasit-o: e foarte bine scris!
#9638 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
faze cu aurolacii - de lazarescu la: 20/02/2004 01:34:18
Jur ca nu le-am facut nimic celor de la vechea gazda. Erau pur si simplu magari. Ce m-ar costa sa zic „Da, domnule, le-am furat butelia”?! Aveau o viata anosta: serviciu, acasa, mincare. O data la doua saptamini jucau carti in curte cu o alt cuplu ciudat. In doi ani cit am stat acolo, nu au plecat niciodata de acasa. Ramineau singuri si in seara de Revelion. Intr-un fel mi-era si mila de ei. Am incercat sa ma imprietenesc cu ei. Le-am facut cadouri de Craciun, de exemplu. Nici nu mi-ai multumit.
#10119 (raspuns la: #9601) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Faze cu aurolaci... - de (anonim) la: 20/02/2004 03:51:51
Poate le erai antipatic ?
#10123 (raspuns la: #10119) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
da. sau nu. - de (anonim) la: 28/02/2004 15:15:07
ash vrea sa dau un comentariu inteligent. asha ca stau sa mai ashtept, ca sa-mi treaca aceasta pornire. ma cam distrage a x-a reluare a unui interviu cu celebrul coelho de la televizor. el vede chestii profune :). cred ca am sa-l sting.

am luat-o se pare pe aratura cu acest comentariu (a se remarca introducerea cuvantului "acest" pt. evitarea cacofoniei)..

ceea ce am vrut sa spun e: mi-a placut eseul
#10899 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
N-am auzit de Lazarescu. - de Alice la: 03/03/2004 08:56:01
iote ca nici eu!
desi probabil ar fi trebuit, cu-atat mai mult cu cat impartasim aceeasi obsesie pentru aurolaci, fascinatia visinelor din damigeana (na ca io de doua ori si porcu’ meu era curcan), pasiunea pentru sunetul ca de clopot al prunelor (verzi) pe acoperisul de tabla ...

"Grea mai e treaba asta cu alfabetizarea filologilor într-ale calculatoarelor..." zice. Rad!

Rad, mah ... vorbeste de chirie si io m-amuz, ca asa trebe lucrat cand e vorba de chirie, sa ma credeti.

"Sau, Dumnezeu ştie, dacă nu cumva cel mai rău lucru pe care i l-am făcut este că nu am apucat să o văd în ultimele luni înainte de a muri."

Si rad iar (al dracu’ lazarescu!) si pe mine, si nici eu ...m-a iubit bunica cel mai mult.

Am multe de citit.
O carte de lazarescu sper ca voi frunzari candva ...ii sper!

nb. de-aicea, de la mine, daca ciulesc un strop urechea, imi scrijelesc huurr-huuurrr pe scoarta trotinete-carucioare, chiar langa billa.


#11215 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
misteaux! - de Zenyatta Mondatta la: 25/03/2004 13:00:15
fain,fain,fain! imi doresc sa te citesc mai departe.sper sa te dibui pe rafturile librariilor.A la prochaine!
#12815 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
inca ceva - de Zenyatta Mondatta la: 25/03/2004 14:35:02
apropos de faza cu aurolacii ("tii minte cind eram saraci?")-am auzit si eu faza haioasa-doua tziganci maturatoare cu tzigara-n coltul gurii si proptite in maturi stau la povesti. apare unul cu vesta portocalie (seful bag sama) care le mustruluieste:-daca continuati asa va trimit la munca de jos!
#12821 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
mi-a placut mult! - de alura la: 22/03/2005 14:47:02
acum l-am descoperit, fiindca il mai citise cineva si chiar mi-a placut; mi-ai parut asa ... spontan, natural, nefortat, tulburator de sincer... un om care nu incearca sa para altceva decat ceea ce este... un om adevarat.
#40284 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
EXCELENT!!! - de stefan oana la: 20/06/2006 20:03:12
Stimate domnule Lazarescu ( un nume parca predestinat)
Am vorbe de felicitare la citirea acestui jurnal intim, care m-a captivat.
Ceva simplu si complicat in acelasi timp, serios dar si plin de umor, ceva atat de normal incat pare a fi cu totul special. Am citit mult ( am terminat filosofia) si ador lururile frumoase si simple. Asta e tot ce pot spune vizavi de ceea ce imi place.
Am recomandat jurnalul mai multor prieteni care sunt ca mine. Ne place mult!
Inca o data felicitari si asteptam actualizari.
#128938 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de anisia la: 02/07/2009 11:56:19
marturisesc, nu am avut rabdare sa citesc mai departe de al treilea rand, dar te felicit pentru abnegatie :)
#457605 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...