Nu demult aflase de ce a pãrãsit-o tatal ei, nu numai ea era parasitã ci si mama ei , care chiar dupã ani buni era debusolatã si într-o continua decadentã socialã . Pentru fetitã , barurile , cofetãriile si restaurantele însemnau rutina zilnicã , pentru mamã era refugiul necesar , colege de suferinte îsi spuneau . Adesea ea plingea rugind-o sã o ducã acasã , nemaisuportînd acel zumzet asurzitor ce se numea ,, discutii ale unor oameni maturi în decãdere ,, . Pe lînga mici scandaluri si alte aventuri cam asta era o zi din copilãria ei .
Aceasta este rutina , dar sînt si zile diferite în care spre exemplu , fiind la scoala în clasa a I a primeste o temã , un moment de neatentie si ea întelege cã trebuie sã umple un caiet întreg de liniute si bastonase , asta pîna a doua zi . Negãsind pe nimeni acasa începe asi face temele , scrie cîteva pagini de bastonase si liniute , iese afarã , în curte , se aseaza pe un trepte cu caietul în minã . Trec cîteva ore , caietul ajunge scris pe jumatate o cuprinde panica la gîndul cã nu va reusi sã-si facã tema , se intreabã unde ii este mama . O învinueste pentru faptul cã nu este lîngã ea , crezînd cã aceasta ar fi domolit panica instauratã în fiinta ei.
Frunzele ruginii cãdeau alene prin curte , soarele privea fetita , care , cu lacrimi in ochi , se uitã spre cer si intreabã o entitate necunoscutã ,, Cu ce am gresit de sînt astfel pedepsitã ? ,, .

Transpunete în situatia fetitei cu lacrimi în ochi , reactioneazã în scris entitãtii înlocuind intrebarea ,, Cu ce am gresit de sînt astfel pedepsitã ? ,, sau priveste spre cer si spune ce simti , asta odatã transpus(ã).