Ne place sa spunem, vorbind despre geniul lui Caragiale, ca el este mereu actual...Nimic mai adevarat!Eroii sai traiesc si vor dainui-pe aceste meleaguri dambovitene- atata timp cat si starea de "miticism" se va perpetua pe-aici , pe la noi si ,poate, si putin prin-prejurul nostru balcanic... Ce defineste aceasta "stare de spirit"?
O lene "tacticoasa" de nesmintit, o oarece lentoare amestecata cu bonomie, snobism cat incape, degenerat nu rareori in mahalagism, preponderenta vorbariei asupra capacitatii de a actiona, fanfaronada, laudarosenia, "spirit" patriotard, autosugestionarea despre "sinceritatea, unicitatea si general-valabilitatea" parerilor de valoare emise, o scara a propriilor valori,cel putin stramba, daca nu inversata, un anumit gen de ipocrizie si ipohondrie, etc.
Exista insa o deosebire intre "Miticii" de pe vremea lui conu' Iancu si cei de astazi: aceia aveau inca o urma de candoare,o oarece puritate sufleteasca(da,da, nu zambiti!),ceeace , la cei de astazi , a disparut cu desavarsire. "Miticii" nostri contemporani, "de ultima generatie" sunt mult mai pervertiti si periculosi...Ca sa nu vorbim doar la modul general, comparati pur si simplu adulterul din "O noapte furtunoasa", cu cel de-astazi: iubirea Vetei era chiar sincera, pe cand acum vorbim de "obiecte sexuale",etc.,etc. Eeh, ce mai , societatea noastra a "evoluat"...
..........................................................................................
Trecand la marele Cervantes, cred ca Don Quijote este cel mai interesant personaj picaresc creat vreodata de literatura universala.El are un comic de suprafata, dar , in fond, este un personaj de un tragism dar si de un eroism pure si profunde.(Sunt convins ca nu spun nimic nou, probabil criticii de specialitate au afirmat asta de mult...).
Atitudinea sa , care se defineste deja printr-un adjectiv substantivizat,folosit peste tot in lume sub numele de "donquijotism",exprima , in general, o abordare eroica, desi , aparent fara speranta, din partea acelora care, scarbiti de unele aspecte josnice ale prezentului, incearca sa se lupte , de unii singuri si , practic cu mainile goale, in speranta reinvierii in spiritele concetatenilor si/sau ale autoritatilor contemporane, a acelor vechi valori si obiceiuri , care defineau candva onoarea si spiritul de dreptate.
Ori, aceasta atitudine este si va fi vesnic valabila si de salutat, indiferent de latitudinea sau longitudinea , respectiv, forma in care ea se manifesta.
Este propria mea convingere. Nu doresc sa adancesc aceasta "analiza literara comparata", nefiind o persoana de specialitate, dar si pentru ca nu aceasta era intentia mea initiala.
Totul a plecat de la un prea frumos pseudonim , asumat de cineva, undeva , pe un site de Internet.
SAM.