Ma tineti in shocuri frumosilor?
Abia ce-mi trecuse tensiunea.
Acum dezertezi si tu?
Poate-ti faci timp sa treci cu portocale pe la spital daca "explodez"...



"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler

vezi si tu partea buna : esti cam singurel cu trei fete minunate, plus cine o mai aparea. e drept ca anisia si cu mine o sa ne mai bagam nasucurile prin conferinta sa vedem ce si cum, daca totul e ok, ce face Alf, padurea alb-albastra, daca ai portocale suficiente, tensiunea normala, deltaplanul in regula....
dar vad ca tot sporovaim si nimeni nu se incumeta sa continue serios povestioara (nu ti-am zis, miss Aseltfell, ca suntem talentati foc?:)

nu dezertez ! doar ca pur si simplu nu o sa mai am timp. n-auzi ca intru clasa I ?
pe la spital trec, in weekend, dimineata cand imi beau ceaiul de iasomie, sau seara daca nu-i vreo activitate studenteasca de participat. in rest, trebuie sa fiu fata cuminte si sa pun nasucul in carti, ca altfel o festelesc ;)
uite...un smooch si de la mine... chiar cu riscul sa-ti sara Adal in cap, de gelozie ;;)
_________________________________________________________
doar pentru ca toate pasarile au aripi, nu inseamna ca zboara toate la aceeasi inaltime...

dar vad ca tot sporovaim si nimeni nu se incumeta sa continue serios povestioara - era randul dvs....
pana maine, mai pot participa si eu. dar de la 16 aug 8 am sunt pierduta pentru natiune... ;)
deci? decizia va apartine... un ultim schimb de episoade, inainte de plecare?
_________________________________________________________
doar pentru ca toate pasarile au aripi, nu inseamna ca zboara toate la aceeasi inaltime...

S-a incasat smooch-ul cu placere maxima:)
Adal e scarpinat guineverian de mine(am o intelegere cu stapanul) si nu vrea nimic...



"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler

accept provocarea. o sa iti las placerea de a scrie tu acum, desi era randul meu, pentru ca trebuie sa fug de la calculator in cateva minute. voi da replica mai pe seara, incercand sa fie un final intre-deschis. asa ca incalzeste-ti elitrele si zboara frumos prin cuvinte.

Asa-s poetii. Nu stau locului si locul insuşi incepe a se roti nebun. Nu le ajunge lumea si lumea isi iese din ţâţâni pentru ei. Nu le ajung cuvintele si ei le reinventeaza... Du-te unde ştii tu, dar mai roteşte-ţi undele spre noi, spune-ţi vorbele ce ai de spus pe acolo şi suceşte minţile nesucite încă ale celor ce ştiu a asculta. Şi apoi întoarce-te cu faţa spre noi şi noi o să ştim că eşti...

Lost without music in a world of noises

(m-am inrosit. ce Dumnezeu, parca eram in stare sa fac fata inainte. am imbatranit?)

Woody Allen zicea ca sunt decat doua lucruri inevitabile : moartea si impozitele? inseamna ca nu ma cunostea pe mine - cum sa scapati asa de usor???

a! si care poet????

a! si care poet????

Stiu si eu? Ala care reinventeaza cuvintele si le face sa sune altfel. Ala care da alt rost banalului ori, dupa pohta inimii, rotunjeste ascutisurile neasteptatului, neintamplatului, nemaivazutului si nemaiauzitului. Sa fii tu?

Lost without music in a world of noises

- Alf Patrovsky-Jogukariov! striga imperios Alecsandra.

glasul hotarat il trezi din visare. nu stia daca sarutul timid, furisat si prea mult asteptat al ei il trimise pe o alta lume, ori sciatica ce nu-i dadea pace sub nici un chip. contradictie antagonica. chinul de a o scapa printre degete pentru moment lua locul celui dat de durerea de spate. dulce - amar schimb de pozitii.

- da, Alecsandra Vorniacovich! sa-mi scuzati absenta... (isi luase aerul protocolar, pentru ca stia ca asta ii va starni un suras, chiar daca pitit dincolo de aerul profesoral ce-l abordase voit.)
- as fi deosebit de incantata daca v-ati aminti de indatoririle dvs de cavaler ce m-a invitat la drum. calatoria cu deltaplanul v-a consumat multe din favorurile ce vi le datoram, e timpul sa va ocupati serios de rolul de gazda.
cand Alf se afla suficient de aproape de buzele ei semi crispate, se apleca la urechea lui si-i sopti printre dinti daca nu imi faci cunostiinta cu domnul acela cu barba ce fumeaza tacticos din trabucul sau, am sa-i spun lui guinevere cum m-ai innebunit tot drumul cu povesti despre...
- sunt perfect de acord, domnisoara. va rog sa va sprijiniti , sa facem cativa pasi pe malul marii.

pierduti prin multime anisia si vania desenau o noua galaxie cerului. cocotata pe talpile lui, se lasa daruita muzicii, amintirilor, visului. cu degetul aratator incerca sa-i distraga atentia, tachinandu-l... uite, acolo sus, vezi? . isi lasa capul pe spate si cu barbia intinsa spre infinit ii zambea... chiar nu vezi? e acolo, Johannes... are culoarea primei toamne cu mine. îi placea intotdeauna sa-l cheme pe numele de fata al mamei sale. zambetul ce-l aducea auzul acestui nume era inegalabil. gropitele din obraji, spranceana ridicata si tampla zvacnindu-i il tradau de fiecare data...

Adal adormise in bratele ei. scarpiniciul guineverian avea efectul scontat asupra lui. îl depuse cu grija in cosuletul de rafie si trase usa dupa ea... gândurile-i fugeau jucause inaintea pasilor. ochii-i luceau si inima se facuse cat un ghemotoc sub bluza de dantela. trebuia sa-l gaseasca. nu prea intelese mare lucru din bolboroseala cu picuri de sudoare. ii daduse un pup si fugise. ochii lui o urmareau, simtea asta. era o vreme de cand nu mai jucase un astfel de joc. cel mai mult ii placeau ochii lui. dincolo de bunatatea din ei, se-ascundea un ceva pe care nu putea sa-l defineasca inca. un ceva ce o facea sa se inroseasca la aparitia lui, sa zambeasca amintirii lui, sa-i doreasca (ascuns) compania. pe cine incerci sa convingi, guinevere aimee d'albon? daca asta nu suna a "mie-imi-place-de-alf", atunci a ce? . vorbea singura, pentru ca nu avea curajul sa spuna nimanui micul ei secret...

pe digul langa care obisnuiau sa faca plaja, respectabilul domn isi fuma pipa tacticos si privea spre panza ramasa inca alba. nu mai pictase inca un peisaj de seara, atat de viu colorat. alese locul acela retras pentru a putea cuprinde plaja intreaga. simfonie de culori si emotii. privea tacut cu admiratie. incerca sa-si intipareasca in minte fiecare detaliu. de la buchetele de orhidee innobilate de palpaitul lumanarilor groase de ceara, pana la perechea octogenara ce dansau de-acum de o bucata de vreme.
- domnule, buna seara. imi scuzati indrazneala. paseam in plimbare impreuna cu buna mea prietena si nu m-am putu abtine sa nu observ sentimentul de incantare ce va incearca. ati putea sa-mi spuneti care este motivul aparitiei lui?
- cu mare placere, domnule. doamna... si-si inclina palaria spre tacuta Alexsandra. priveam inspre multime si nu ma puteam hotarâ ce sa surprind in prim plan... dansul orhideelor cochetand cu lumina adiind a lumânarilor sau perechea aceea ce parca danseaza de-o viata... mi-as permite sa va cer parerea, doamnule, domnisoara...
- Alf Patrovsky-Jogukariov. Pe cine am placerea sa introduc doamnisoarei?
- Mihail Andrej Sokolov, incantat... si-i saruta mana, semn de curtoazie.

_________________________________________________________
doar pentru ca toate pasarile au aripi, nu inseamna ca zboara toate la aceeasi inaltime...

Complet incalcita in liane ca o musculita intr-o panza de paianjen, c-un picior dupa gat si-o mana in pozitie de salut roman, Aimee nu reusea sa articuleze nimic. Poate cel mult sa scuipe aschii verzi din slash-ul natural ce-i strangea buzele intr-un tugui bine deplasat spre partea de centru-dreapta a fetzei (ce bine ii ieseau acum accentele rusesti!), in timp ce se uita cu jumatatea de ochi ramasa deschisa spre plaja pe care Alf ciorovaia destul de vesel cu o domnisoara subtirica, draguta, cu palarioara alba si manusi de dantela.
Draguta, cu palarioara. Ave, ave! Ii facea semne disperate din cele trei degete pe care le mai putea misca, parul i se facuse valvoi si presimtea ca va lansa o noua moda la Paris, numai s-o vada cineva! Nu stia ca lianele erau asa bune, foarte fresh, daca tot prevedea ca va lua pranzul acolo macar sa aiba o atitudine pozitiva, avea un dentist bun, vremea era asa de frumoasa, nici macar nu se anuntase ploaie pe urmatoarele doua saptamani. E drept ca Adal isi primise scarpinicii, e drept ca-l pusese in cosulet visatoare si imbujorata, dar toate astea se petreceau in mintea ei. Se pare ca avea timp suficient sa nascoceasca, caci Alf si domnisoara aceea subtirica (firava, ce mai!) se intindeau deja la vorba cu cineva ce iesea oricum din raza ochiului ei semi-slashed, dar care scotea suficient fum pentru o scena romantic-misterioasa. :o)

Ave, ave! mai incerca o data din varful degetelor si, pentru ca oricum n-o vedea nimeni, trecu la greci si isi imagina un destin eroic, cu Prometeea si vulturul anticelulitic. Gandea pozitiv!

Guinevere Aimee d'Albon

m-am inrosit tot, sunt tot o bermuda roz :)

Ei lasă, nu te mai fâstâci chiar aşa:)))
Şi apoi rozul ăla parcă şade mai bine pe obrăjorii unei don'şoare pudibonde decât pe bermudele versate ale unui domn cuceritor (era să zic cruciat) :)))))))))))) :P :P :P

Lost without music in a world of noises

Nu cumva ai rămas dator cu o continuare de poveste ?
Nu de alta, dar noi, ăştia lăsaţi de izbelişte, am vrea să ştim încotro o luăm:)

Lost without music in a world of noises

ba da, am ramas dator, insa si noi astia mai poeti (yeah right) tre' sa ne castigam painea, asa ca deocamdata sunt nevoit sa taraganez elegant si sa dospesc ceva in minte pe care sa-l sudez cu ata bruna de cuvintele domnisoarelor A.A. si G.A. d'A.

apropo, cine v-a lasat de izbeliste? luati-o incotro credeti, ca nu are nimeni monopol, ba chiar abia astept - si sa nu imi spui tu ca te lasi mai prejos decat alexandros. ce zici?

Zic că o să zic şi eu. Când mi-o veni inspirul, că de expirat sper să nu fie încă vorba o vreme:)))

Lost without music in a world of noises

adica dupa ce bijuterie de cateva randuri ai fabricat pe conferinta cu Amberleea mai indraznesti sa invoci scuze de genul asta? ridic mainile catre zei a invocare deznadajuita... si vad un deltplan! :)

C'est mon tour să iau faţă de rac fiert:)))
Hai, că devenim plictisitori.
Cu dumnezeu şi cu deltaplanul, înainte:)

Lost without music in a world of noises

Mihail Andrej Sokolov lăsă penelul din mană şi privi pierdut in zare. Intre el si ceilalţi aerul parca se rarefiase. El era deja undeva foarte sus, cu capul în nori, mirosul de orhidee ramasese mult in urma. Perechea de dansatori derapa controlat spre marginea ringului imaginar.
Alecsandra işi scoase sandalele şi pipăi nisipul cald cu picioarele goale. Uitase de durere, se sprijinea de braţul lui Alf, dar privirile îl urmăreau pe Andrej. Hotărat, Andrej, nu Mihail.

Aimee se apropia încet de grupul acela ciudat, nemişcat parcă, învăluit într-un soi de ceaţă. Sau era fum ? Dar ce mai conta? Alf era acolo...Il vedea doar pe el. Inalt, suplu, cu faţa deja prinsă de soare. Incă trei paşi şi l-ar putea atinge...Era ceaţă. O ceaţa ireală, ca aceea din zori, cand nu ştii dacă ziua va fi insorită sau înnorată. Aimee se opri brusc. In faţa ei se ivise figura aceea ascetică, inconfundabila barba înspicată, ochii de un albastru metalic acoperiţi pe jumătate de părul rebel, de un blond cenuşiu. Mihail. Doamne, de unde mai apăruse omul ăsta ? Oare nu va scăpa niciodată de trecutul lor? Era ca un blestem.

Lost without music in a world of noises

Ma doare burta de ras si abia astept urmarea de pe plaja, Andrej, Prometeu, Alf, un adevarat cockteil pentru imaginatie! Keep going! ;)))

...in timp ce diverse fluide cu iz cuminte erotic imbalsamau atmosfera, vania si anisia, visau la dublu pe malul marii : "cine esti, johannes? pana la urma..." - intreba ea absenta. spranceana tresalta, tampla se incorda pentru o fractiune de secunda : "sunt un fricos"... "cum fricos? esti un zapacit? fricosii nu vin pana la capatul cald al lumii sa imi aduca mie broscute si vise"."mi-e frica de ziduri. acum e noapte, e bine, prietenii nostri sunt imbujorati, marea canta din blockflute, tu ma ciufulesti ca Guine pe Adal. ziua mi-e frica. ziua ti se pare ca se vede tot".

"glumesti! ziua se vede tot!". "nu. cel mai mult ma inspaimanta ca atunci cand orizontul e larg deschis, cazi in iluzia ca nu mai sunt ziduri. ele sunt chiar acolo; eu le-am departat pana acolo, tot din spaima. si asta e tot ce vreau - sa imi indepartez zidurile pana cand o sa se stranga toate ca intr-un punct, iar eu o sa pot privi spre apus ca sa ma pot vedea la rasarit". anisia il mangaie bland, ca pe un pusti prost, soptind : "SUS, nu in fata si in spate, vest si est, prostioarele din capul tau. sunt stele sus, se vad noaptea ca sa iti aminteasca de cerul zilei, nemarginit, fara moloz, ciment si caramizi"...
*
in timp ce, dupa talentu-i consacrat, Vania se lamenta existential si postmodern la malul marii, ca un adevarat spargator de buna-dispozitie ce era, petrecerea continua in voie, aproape perfecta. spunem "aproape", pentru ca avusese loc un mic incident : printre cupluri si priviri lungi si galese se strecurase o cat se poate de concreta targa, (carata de doi salvamari - nu se stie de ce, unul era in frac si fuma trabuc), pe care incerca din rasputeri sa-si revina o persoana numita Soriana - cazuta prada unui acces de ras cauzat, se pare, de niste lecturi insolite care ii afectasera sistemul digestiv.
*
norocul lui vania (si intr-o mai mare masura, al anisiei) a fost ca Alf Patrovski-Jogukariov se introduse elegant in discutie - intuind cu un miros de Barzoi starea lui deplorabil-trecatoare - demna de centrul istoric al Bucurestiului, dar ma rog, asta e pe alta conferinta:

- Vaniusa! Te-ai facut barbat in toata firea! Ma inclin, domnisoara!
dupa prezentarile de rigoare (desi Alf si Anisia se cunosteau, dar de la o varsta memoria mai joaca feste)
- Stimabile, nu ne-am vazut de tare mult! Ai ramas tot cu nebunul de Piotr Ilici ?
- Marea mea dragoste, prietene. E mai grozav decat orice companie, de orice gen, culoare, religie, educatie ar fi ea! Lucrarea merge foarte bine! O sa iti dau un exemplar din editia de lux cu dedicatie!
- Si pe dedicatie ai sa scrii??
- Am sa scriu asa, tuna Patrovski-J. : "Prietenului meu bizar Vania, degrab bosumflabil, etern zapacit si schematic rational, care a incercat din rasputeri sa ma distraga de la conceperea acestei lucrari! Si salvatoarei lui prietene, Singura in masura sa il suporte cu toate damblalele pe care le denumeste "filosofie", cu toate licorile pe care eticheteaza drept "poezie", cu toate obsesiile pe care le ia drept "transcendenta"!"
*
atins de o asemenea verva rococo a cuvintelor, vania inghiti in sec, iar anisia pufni in ras...

...in timp ce diverse fluide cu iz cuminte erotic imbalsamau atmosfera, vania si anisia, visau la dublu pe malul marii : "cine esti, johannes? pana la urma..." - intreba ea absenta. spranceana tresalta, tampla se incorda pentru o fractiune de secunda : "sunt un fricos"... "cum fricos? esti un zapacit? fricosii nu vin pana la capatul cald al lumii sa imi aduca mie broscute si vise"."mi-e frica de ziduri. acum e noapte, e bine, prietenii nostri sunt imbujorati, marea canta din blockflute, tu ma ciufulesti ca Guine pe Adal. ziua mi-e frica. ziua ti se pare ca se vede tot".

"glumesti! ziua se vede tot!". "nu. cel mai mult ma inspaimanta ca atunci cand orizontul e larg deschis, cazi in iluzia ca nu mai sunt ziduri. ele sunt chiar acolo; eu le-am departat pana acolo, tot din spaima. si asta e tot ce vreau - sa imi indepartez zidurile pana cand o sa se stranga toate ca intr-un punct, iar eu o sa pot privi spre apus ca sa ma pot vedea la rasarit". anisia il mangaie bland, ca pe un pusti prost, soptind : "SUS, nu in fata si in spate, vest si est, prostioarele din capul tau. sunt stele sus, se vad noaptea ca sa iti aminteasca de cerul zilei, nemarginit, fara moloz, ciment si caramizi"...
*
in timp ce, dupa talentu-i consacrat, Vania se lamenta existential si postmodern la malul marii, ca un adevarat spargator de buna-dispozitie ce era, petrecerea continua in voie, aproape perfecta. spunem "aproape", pentru ca avusese loc un mic incident : printre cupluri si priviri lungi si galese se strecurase o cat se poate de concreta targa, (carata de doi salvamari - nu se stie de ce, unul era in frac si fuma trabuc), pe care incerca din rasputeri sa-si revina o persoana numita Soriana - cazuta prada unui acces de ras cauzat, se pare, de niste lecturi insolite care ii afectasera sistemul digestiv.
*
norocul lui vania (si intr-o mai mare masura, al anisiei) a fost ca Alf Patrovski-Jogukariov se introduse elegant in discutie - intuind cu un miros de Barzoi starea lui deplorabil-trecatoare - demna de centrul istoric al Bucurestiului, dar ma rog, asta e pe alta conferinta:

- Vaniusa! Te-ai facut barbat in toata firea! Ma inclin, domnisoara!
dupa prezentarile de rigoare (desi Alf si Anisia se cunosteau, dar de la o varsta memoria mai joaca feste)
- Stimabile, nu ne-am vazut de tare mult! Ai ramas tot cu nebunul de Piotr Ilici ?
- Marea mea dragoste, prietene. E mai grozav decat orice companie, de orice gen, culoare, religie, educatie ar fi ea! Lucrarea merge foarte bine! O sa iti dau un exemplar din editia de lux cu dedicatie!
- Si pe dedicatie ai sa scrii??
- Am sa scriu asa, tuna Patrovski-J. : "Prietenului meu bizar Vania, degrab bosumflabil, etern zapacit si schematic rational, care a incercat din rasputeri sa ma distraga de la conceperea acestei lucrari! Si salvatoarei lui prietene, Singura in masura sa il suporte cu toate damblalele pe care le denumeste "filosofie", cu toate licorile pe care eticheteaza drept "poezie", cu toate obsesiile pe care le ia drept "transcendenta"!"
*
atins de o asemenea verva rococo a cuvintelor, vania inghiti in sec, iar anisia pufni intr-un ras cosmic...

In colţul ei mărunt de lume, dincolo, în pădurea de mesteceni, Alecsandra îşi spunea Saşa. Rămăsese cu sufletul acolo, lipit de coaja aia alb-albastra, lucioasă şi mătăsoasă. Ce dacă degetul mare de la piciorul teafăr desena cercuri în nisip ? Ce dacă toţi prietenii erau strânşi în jurul focului de tabără aprins cu multă pricepere de Alexandros de cum se înserase. Ce dacă Guine Aimee încerca s-o atragă într-o conversaţie despre produsele anticelulitice sau despre Mozart, nu era foarte sigură... Dar asta chiar nu mai conta. Andrej se alăturase grupului, deşi părea oarecum încurcat şi arunca priviri furişe spre Guine, care însă nu părea a-l băga în seamă.
Saşa purta o bluziţă albă de dantelă strânsă pe corp, încheiată cu năsturei albi sidefii până sus, la baza gâtului. Din mânecile lungi, terminate într-un dublu volănaş ieşeau mâinile ei delicate şi palide. Fusta lungă, de catifea bleumarin lăsa să se vadă vârful unei botine elegante. Aplecată uşor asupra pianistului, îi întorcea paginile partiturii. Piotr Ilici. Barcarole. Padurea era prezentă, acolo, lângă ei, dincolo de peretele salonului. Cânta şi ea în sonuri dulci, tărăgănate şi Saşa nu mai ştia ce ascultă, pianul sau pădurea sau propriile-i gânduri, toate în aceeaşi tonalitate minoră.
- Alecsandra ! Vocea venea din spate. Ţi-e rece? Uite cum tremuri. Andrej îi puse pe umeri un prosop mare şi pufos.
Undeva în stânga, Alf continua să explice gesticulând ce era cu lucrarea lui, insistând asupra unei fraze muzicale la care se oprise săptmâni în şir, nemuţumit de cum ieşea. Vania căscă discret. Nu-l mai asculta pe ciudatul său prieten, nu ştia cum să se retragă fără să-l contrarieze. Fraza lui muzicală îl lăsa rece la ora asta, când avea chef să se plimbe pe plajă cu Anisia, s-o ţină de mâna, să tacă în doi. Dar Alf sporovăia în continuare, încântat de el însuşi, pierdut cu totul în explicaţii tehnice.

Lost without music in a world of noises