Pentru a accesa aceasta pagina trebuie sa fii conectat

Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Scrisoare de la capătul patului


de Realdo la: 28/07/2006 09:52:00
modificat la: 28/07/2006 19:51:43
taguri: Proza_scurta 
voteaza:
Platitudine: îţi scriu pentru că nu eşti lângă mine. Am vorbit adineauri la telefon, dar mi-e aşa de nedestul că trebuie neapărat să umplu patru coli cu scrisul meu puternic înclinat dar deloc obedient, cu literele astea lungi şi fragile ce se rostogolesc în curba unui bumerang şi vin înapoi snopi, cuvinte.
Inserez: între episodul nostru de dragoste furibundă – atât de pregnant că ne face gravizi, grei de o iubire ce devine la rândul ei înrămată, poveste în poveste – şi orele în care ne-am privit în ochi până mi s-a înroşit mie albastrul iar negrul tău s-a luminat, trebuie să-ţi spun. Să mă spun. Ceva despre lumea mea de dinainte de tine, ca să înţelegi cum dai sens păşind în bocanci milităreşti şi chiloţi de dantelă prin viaţa asta a mea.
Luca: my name is Luca. Nu stau la etajul doi, numele meu nu e nume de personaj de melodie de succes de acum câţiva ani. Nici vreo evanghelie nu-ţi aduc, e doar o epistolă nesfântă. Luca! Sunt patru litere pe care mi le repeţi tu, strigat, atunci când ştim să uităm cel mai bine cine suntem.
Anteviaţă: am lucrat în măcelăria în care ai intrat căutând carne pentru cotlete. Aveam halat alb, deşi nu eram în stare să mă vindec de nimic. Halat alb şi un cuţit. Un cuţit atât de mare încât părea inofensiv, îşi pierduse proprietatea – esenţială unui cuţit ce se respectă – aceea de a înjunghia. O veioză pe noptiera unei feministe ar fi părut mai falică.
Un halat alb, un cuţit mare - bont dar tranşant, trăgând graniţe între cotletele tale – şi plete legate în coadă de cal. Tu aveai coadă de iapă. Pursânge. Şi te simţeai al dracu’ de bine în pielea aia a ta. Nu-ţi vedeam ochii în dosul ochelarilor de soare şi te-am pus în sertarul cu vampe. În lentilele tale mate, hălcile de carne roşie din vitrina friguroasă păreau vii. Şi te umanizau şi pe tine. O creatură înaltă pe tocuri înalte, taior, eşarfă, coadă, crupă, fără privire, dar care totuşi îşi va hrăni la cină trupul cu cotlete. Co-tle-te. Buzele tale roşii-cărnoase-vii desenau frumos în timp ce cântai cuvântul ăsta.
Dalila: m-au dat afară de la măcelărie fiindcă nu voiam să-mi tai părul. Părul meu valora salariul meu pe trei luni, aşa a decis doamna inspector de la sanepid, amendând. Patronul mi-a răscumpărat părul, dar mi-a spus să plec. Atât despre cotlete şi plete.
Golf: aproape de izvoare, într-un golf apărut prea devreme, au acostat păstrăvii sleiţi şi au murit. Împliniţi. Sătui. Mie mi-era foame. Ma gandeam cum să fiu bărbat, avat înotând netemător în apele unei mări ca tine. Habar n-aveai pe-atunci. Habar n-aveam.
Am urcat o treaptă şi-am coborât în stradă. Vindeam cărţi la o tarabă. Vechi şi noi, prăfuite şi lucioase, Kant, fizică nucleară, Sandra şi Dan Brown, Stăpânul Inelelor şi Piatra Filozofală, îngrămădite pe un stativ de metal. Pe colţul lui semi-aerian, un porumbel doct ţinea casa. Mâncam biscuiţi şi îi dădeam şi lui. Vizavi, tanti Maria, florăreasa, împărţea minunile în cozi tăiate egal, în vaze –găleţi de tablă, ridicând efemeridele flori la rang de industrie. La tanti Maria casa o ţinea fiică-sa. I-am dat şi ei biscuiţi, dar nu m-a băgat în seamă.
Gang: citeam toată ziua. Am aflat că Einstein a luat premiul Nobel pentru o teorie legată de fotoni şi nu pentru teoria relativităţii; că delfinii sunt singurele animale în afară de noi care fac dragoste şi doar din plăcere, nu numai pentru reproducere; că optzeciştii sunt apreciaţi abia după douăzeci de ani; că-ţi trebuie perseverenţă ca să te laşi vrăjit de Thomas Mann; că e uşor să-ţi faci un radio cu tranzistori; că îmi place Mario Vargas Llosa; că.
Mă dureau ochii de la citit în soare. Uneori mă opream şi începeam să număr oi. Pardon, oameni. Într-o zi, când mi-am adus aminte de tabietul ăsta, abia am ajuns la 47 că ai apărut tu. Crupa şi coada – la locul lor; în rest – mult mai umană. Am capitulat în faţa privirii.
Respiraţie: îmi ţineam nodul din gât la locul lui, în timp ce tu defilai de la un volum la altul. Joyce…nu…Eco…nu…Feng Shui…nu…Federico Garçia Lorca…răsfoit îndelung. Mi-ai cerut ceva de citit în tren. Voiam să mă citeşti pe mine. M-am înjurat, mi-am strâns buzele, le-am muşcat. Ţi-am dat Grisham – “Ultimul jurat”.
Te mai uitai încă pe raftul de jos când porumbelul a zburat scurt pe deasupra capetelor noastre şi te-ai speriat. Ţi-a căzut poşeta de pe umăr, chei, portofel, ruj, brichetă, ţigări, Tampax, oglindă-oglinjoară, agendă, toc de ochelari, un plic cu o factură. M-am aplecat să te ajut şi ne-am atins genunchii, cam cât distanţa dintre două gene de-ale tale. Pe marginea plicului, adresa şi numele tău. Le-am reţinut instinctiv, împreună cu mirosul tău. Şi te-am lăsat să pleci. Fără Grisham şi cu banii daţi. Uitaseşi. Iar eu trebuia să fiu hoţ ca să înţeleg cum mă furi.
Brusc: la apus, eram în faţa blocului tău, cu Grisham în mână. Serenada unui trubadur ce vinde cărţi in stradă. Te-am văzut venind cu sticla de lapte şi punga de carton din care ieşeau stereotipic două chifle. Apusul şi Grisham recuperat te-au înmuiat şi ai spus da când te-am invitat la un suc. Urc cinci minute, să te aştept, ai zis. Ai urcat să te schimbi. Ai coborât , cu rochia mirosind a tine.
Pepsi cu lămâie: sorbeam cu paiul, incontrolabil, nimicuri, banalităţi despre cât de plină ne e existenţa şi căt de paradoxal singuri suntem. Urma să plcei câteva zile la ţară, un drum cu trenul. De-asta aveai nevoie de Grisham. Eu aveam nevoie de tine.
Organic: habar n-am ce ţi-am spus, am frământat între degete lutul unei declaraţii. Ochii nu voiau să se mai închidă, privindu-te. Mai târziu mi-ai spus, ţi-au plăcut ochii şi mâinile mele. Şi mirarea stârnită de străinul crescut dintr-un neant strâmb. Afară era întuneric deja, ne aduseseră o lumânare la masă, să sfârâie şi altceva în afară de sufletul meu suflecat.
Hulpav: m-ai primit la tine în casă, în pat, în tine. Cu la fel de multă mirare, în ochi şi în trup. Dacă nu m-ai primit şi la tine în suflet, mâine dimineaţă o să-ţi pară rău. Dar mai e mult până dimineaţă.
Unu optzeci pe doi. Cearşaf desfăşurat. Ocolul pământului într-un pat ca un soclu sau ca un eşafod de pe care cădem sau pe care urcăm, nu mai ştiu. Luca! Repetat. Lu-ca!
Atât: stai pe burtă, aşteptând atingerea. Te-am minţit – nu sunt departe, doar la capatul celălalt al patului. Şi scriu pe fundul tău rotund, gol, cald. Simt nevoia asta să mi te spun. Simplu, banal, sacadat, în fundal. Şi scrisoarea asta scrisă pe fesele tale ar putea fi orice – tratat de pace, capitulare, ordin de execuţie, diplomă de onoare. (Onorată goliciune, nu-mi da pace până nu capitulez, execută-mă altminteri, nu merit să fiu).
Altminteri, mai e mult până dimineaţă. Şi în seara asta nu vorbim despre suflet. Tranşăm. Transpirat. Atât.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (5):


Realdo - de alex andra la: 28/07/2006 20:45:04
Te citeste omul cu rasuflarea taiata:) Superb.
Nici nu stiu ce-mi place mai mult, felul in care conduci povestea, povestea in sine, cuvintele pe care le pui in pagina, nonsalanta si parca indiferenta cu care faci din banal o chestie stralucita. Un fel de scris in dorul lelii, dar lelea e de soi si dorul pe masura:))

Lost without music in a world of noises
#136244 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
tot realdo - de Guinevere la: 29/07/2006 01:08:05
Regret ca... nu sunt tu.
As scrie toata ziua fara nici o indoiala, fericit ca nu mai e nimeni ca mine! :o)))

Acuma serios, imi pare rau ca am folosit poate prea usor cuvantul "perfect" uneori, altfel ti l-as fi spus tie prima oara. Scrii ravasitor, metaforele tale nu merg la inima, te inteapa in inima. Si nu stiu cum, dar simt viata cu gust de sange, cu sarat, cu fereastra aia pe care am spart-o cu pumnul si cu baschetii rupti pe maidane, cu mirosul manusilor uscate iarna pe calorifer si cu tineretea involburand paturile la un colt de pat. Cu verdele-n puls.

Cum ziceam odata, nu stiu cat din noi e raspandit prin altii. Dar daca asa merge, as vrea sa fiu raspandita un pic si prin tine. Metaforic, bineinteles. :o)))
#136320 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
:) - de anisia la: 29/07/2006 01:13:49
ca de obicei... jos palaria, domnule ! te admir pentru naturalete, sinceritate si inedit :)

__________________________________________________________
doar pentru ca toate pasarile au aripi, nu inseamna ca toate zboara la aceeasi inaltime...
#136321 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
raspunsuri - de Realdo la: 29/07/2006 12:53:13
... ce pot sa zic... ma bucur si eu de minunile din jurul meu; si daca o frantura din bucuria asta a ajuns la voi, e bine; ma aplec reverentios si scot din joben porumbei albi sa raspandeasca bucuria asta; zile faine!
#136376 (raspuns la: #136320) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
...fascinant... - de twin_angels la: 29/07/2006 12:53:13
Citesc si nu-mi vine a crede...azi te-am descoperit...citesc...Ma-nteapa,ma furnica,...ma sufoc...!Am aer, dar..., ma "doare", ma sufoc..( si sigur nu e vreun spasm coronarian).....si-mi PLACE ! ...sublim...
#136383 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...