-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

iti


de gyovana la: 28/07/2006 22:01:00
modificat la: 30/07/2006 18:47:41
taguri: Eseuri 
voteaza:
Era un drum alunecos si plin de gropi in orasul Ita. Metropola cu usa mereu deschisa si cu gemurile intredeschise pentru vantul care poposea mereu in asteptarea zilei de maine. Pe strazile acestui oras umbla aiurea clovnul cu nasul rosu si cu palarie ciudata. El mergea mereu si ii invesela pe oamenii care alergau dintr-o parte in alta, pe langa zidurile lor. Pe ziduri li se perinda umbra care atunci cand disparea deveneau nervosi si agasati ca si cum li s-ar fi pierdut indentitatea. Clovnul pe nume Niti nu avea nici umbra si nici zid. Era trist uneori ca nu isi avea si el indentitatea marcata undeva in aceasta metropola. Dar rolul lui era ca atunci cand oamenii isi pierdeau umbra el sa vina sa le tina de urat si sa ii faca sa uite de acest necaz pana cand aceasta reaparea.
O misiune simpla de altfel, lui Niti ii facea deosebita placere sa imparta ochelari ca oamenii sa nu mai cada in gropi, sau sa isi aranjeze palaria caraghioasa in marea oglinda a orasului. Mergea uneori la lacul de langa Cartierul Shic si pescuia idei. Intr-o zi pe cand statea si pescuia un baietel se uita curios la priceperea ascutita a lui Niti.
-Spune-mi te rog cum reusesti? il intreaba baietelul cu ochii migdalati. Am incercat si eu de cateva ori dar nu am reusit. Tatal meu e prea ocupat sa imi arate, iar mama mea sta tot timpul si fumeaza si se uita la fumul de tigara. Zice ca fumul e scrum si scrumul e fum. Isi stinge tigara iar apoi isi aprinde alta.
-L-am intalnit pe tatal tau acum cateva zile. Era in Cartierul Cercurilor. Nu stia care cerc sa il aleaga.
-Si l-ai ajutat?
-Am incercat sa ii vorbesc dar nu ma auzea. Am stat cateva ore si i-am tot vorbit , ii repetam acelasi lucru pana cand i-am facut o gaura in ureche si a inceput sa il doara. Cand a simtit ca il pisca ceva m-a auzit.
-I se intamla de multe ori asta. Deseori vine acasa cu cate o gaura in ureche si zice ca cercurile i-au vorbit. Dar de fapt tu ii vorbeai.
Niti se uita la baiat, nu voia sa il minta.
-Da eu ii vorbeam, acele cercuri nu sunt altceva decat niste reflexii ale Ideilor. Sunt si nu sunt adevarate. Ele sunt acolo in semn ca Idea traieste, nu are sens sa fie intelese. Caci astfel Idea ar muri. Acelasi lucru se intampla cu mama ta. Si ea a incercat sa auda cercurile, chiar impreuna cu tatal tau. Ea acum vede cercurile in fumul de tigara. Dar mai bine hai sa iti arat cum sa pescuiesti, ca sa il iei tu pe tatal tau la pescuit.
Pentru inceput iti trebuie bluza cu dungi albastre, care vad ca o ai pe tine. Acum aseaza-te aici si inchide ochii. Nu uita ca respiratia e importanta, inspira si expira tot timpul, dar sa ramai aici, daca ti se arata alt taram sau alta voce decat a mea sa nu ii dai crezare. Nu uita de puterea mintii care nu te minte niciodata. Ceea ce poti tu sa faci cu mintea ta e mai uimitor decat crezi.
Baiatul foarte interesat si curios facea precum ii spunea Niti. Vreme de un ceas baiatul nu a avut umbra si a pescuit linistit deasupra lacului cu lacrimi de bucurie in ochi. Apoi Niti a continuat cu o voce puternica:
-Sa nu cazi in aceasta patima, caci asltfel vei ajunge in Cartierul Oglinzilor si foarte putini au iesit de acolo. Invata sa faci distinctie intre real si ireal, caci realul poate deveni ireal iar irealul real.
-Nu inteleg!
-Ai pescuit acum cu mine, dar ai facut-o fiindca asa ai vrut nu fiindca trebuia sa o faci. Nu transforma acesta Ideea de pescuit intr-un obicei, intr-o necesitate.
-Pot sa pescuiesc singur fara ajutorul tau?
-Nu deocamdata, am sa te invat, dar in timp. Stai linistit ca e destul. Acum du-te acasa, dar nu te chinui sa iti aduci aminte ce ti-am zis. Lasa sa vina de la sine.

………………………………………………………………………………………………………….
Baiatul a aplecat capul si a plecat spre casa cu o mie de intrebari in cap. Cand a ajuns acasa a gasit usa deschisa si pe mama lui in prag, statea nelinistita cu o tigara aprinsa si cu inca una aprinsa in scrumiera. Citea o carte de dragoste. Plangea prosteste. Baiatul s-a indreptat spre ea si a intrebat-o:
-Ce ai patit mama?
-Am citit cartea asta de o mie de ori, si de fiecare daca cand o recitesc am impresia ca o citesc pentru prima data. E impresionanta povestea. Dar, ia spune-mi unde ai umblat toata ziua, am fost foarte ingrijorata.
-Am invatat sa pescuiesc, adica sunt pe cale sa invat sa pescuiesc.
-Dragul meu Bini, nimeni nu poate sa pescuiasca. De unde ti-a venit idea asta trasnita? Nu ti-am povestit ca si eu cand eram de varsta ta aveam acelasi vis, sa invat sa pescuiesc. Dar nu era decat o cumplita amagire care am descoperit-o odata cu trecerea timpului. Cand ai sa te maturizezi?
-Dar mama chiar am pescuit. M-a invatat Niti, si mi-a zis ca o sa continue sa ma invate. Sa nu ma ingrijorez ca totul o sa vina de la sine.
-Niti, Niti, Niti…..ce stie el? ,femeia se uita ingandurata spre cercurile ei, sa nu il crezi pe clovnul ala fara identiate in orasul nostru.
-Dar mama, de ce? Nu inteleg. Nici tu si nici tata nu aveti timp sa ma invatati sa pescuiesc, atunci cine o sa ma invete?
-Am zis ca nimeni nu poate sa pescuiasca si cu asta am incheiat subiectul. Sa nu te mai duci acolo. Iti interzic. Acum hai du-te si te spala pe maini ca e gata masa, trebuie sa apara si tatal tau in orice clipa.
Intra Bini in casa si vazu numai cai verzi pe pereti. Toti peretii casei erau plini de desene. Erau desenati numai cai verzi intr-un stil infantill.
-Mamaaaaaaaaaaa……striga baiatul speriat, ce s-a intamplat cu casa noastra? Peretii sunt plini de cai verzi.
-Da stiu, zise mama intranad in casa cu nonsalanta, eu i-am facut. Am zis sa mai schimbam aerul din casa asta. Cum ti se pare?
-Cum mi se pare???mama……..cum sa avem pereti desenati asa? Vrei sa parem ca oamenii aia primitivi care locuiau in pesteri?
-Hmmmm, oricum nici departe nu suntem…..
In mijlocul cailor verzi pe pereti intra in casa si tatal cu o gaura gigantica in ureche, prins in gandurile lui….
-E gata masa?
-Tata ce bine ca ai venit….uite ce a facut mama?
-Sunt bine fiule, ma bucur ca ma intrebi, uite iar am vorbit cu cercurile astazi….
-Tataaaaaaaaaaaaaaaaa uiteeeeeeeee ceeeeeeeee aaaaaaaaaa facuuuuutttt mamaaaaaaa…….
-Draga ce vrea baiatul asta de la mine?
Si au inceput cei doi soti sa vorbeasca intr-un limbaj total strain copilului. Parea a fi o limba moarta sau poate chiar un nou tip de limbaj, orice ar fi fost cei doi se intelegeau de minune, radeau si parca faceau haz de necaz. Se uitau impreuna la caii verzi pe pereti si parca analizau marea opera prin tot felul de gesturi.
Socat baiatul de aceasta performanta se repezi la parintii lui si ii imbranci….
-Pe ce naiba de limba vorbiti? Eu de ce nu inteleg nimic? Si tata cum accepti sa o lasi pe mama sa deseneze peretii casei?
-Vezi tu Bini, incepu tatal cu un ton calm, nu exista niste reguli standard pentru ce trebuie sa fie si ce nu trebuie sa fie. Nimeni nu iti zice ce trebuie sa faci si ce nu trebuie, tu singur decizi in ce constelatie alegi sa mergi. Cu totii trebuie sa ne descarcam cumva toata nedumerirea, sa ne manifestam, ca si cum am scapa de un pacat. Mama ta a ales sa deseneze acesti cai despre care nu inteleg de ce te agiti atata. Pana maine oricum o sa dispara. Cat despre limbaj nu iti fa griji ca nu intelegi acum, ai sa il intelegi, dar nu e momentul acum. Tu deocamdata fi copil.
Bini facu niste ochi mari la cele spuse de tatal sau.
-Tata ce se intampla? Ca nu mai inteleg nimic.
-Nu se intampla nimic Bini. Doar ca tu te-ai trezit prea repede din “Marele Somn al Omului”. Sunt multi care ajung la batranete si tot nu se trezesc. Tu ai ceva aparte. Sensibilitatea si puritatea ta te-a facut sa ne auzi. Poate ar trebui sa te iau cu mine la cercuri…..
-Tata tu ai fost vreodata in Cartierul Oglinzilor?
-Cine ti-a zis tie de acest cartier?se speria tatal….
-Niti….
-Niti??? Da’ ce treaba ai tu cu Niti?
-Pai m-a invatat sa pescuies…….
La auzul acestor cuvinte tatal incremenise.
-Nu vreau sa ma vorbim despre asta acum. Hai sa mergem sa mancam ca imi e foame.
Intre timp Niti isi admira palaria lui caraghioasa in marea oglinda a orasului. Se stamba si se prostea ca un copil mic. “ce hapsam sunt si eu” se gandea el. “oare ce o fi facut baiatul ala? Sper sa li fi spus la parinti lui de mine. A trecut prea mult timp. Mult prea mult. Tare dificili sunt oamenii astia, cand cred ca in sfarsit au gasit ceea ce isi doreau se razgandesc si intra iar in intuneric. Dar ce sa le faci? Sunt atat de prinsi in conditia lor umana, nu o sa poata niciodata sa si-o depasesca.”…..si iar se apuca sa se strambe……”ups, cineva isi va pierde umbra in curand, trebuie sa ma grabesc”. A pornit cu pasi repezi pe alea Piscotului. A ajuns Niti intr-un suflet la o fata de 22 de ani, bruneta si nu foarte inalta. Statea singura si speriata.
-Din ce cartier esti tu? Si de ce stai aici singura si plangi?
-Sunt din cartierul Ego-ului, si plang fiindca simt ca parca cineva mi-a luat credinta din suflet. E un sentiment ciudat si cu care nu sunt familiara, si imi e frica.
-In ce crezi tu fata trista?
-Cred in coasta lui Adam…..cred in cele sase zile lucratoare si a saptea rezervata numai pentru odihna. Cred in D-zeu Marele Creator…..
-Si ce simti acum ca nu mai ai credinta?
-Simt ca Pamantul e rotund, ca fluxul si refluxul nu sunt niste pedepse trimise din ceruri ci doar rezultatul in urma magnetismului dintre Pamant si Luna, simt liberal arbitru…..
-Si crezi ca e rau ceea ce simti acum? Crezi ca e un pacat?
-Eu sunt slujitoare Domnului, m-am nascut sa nu ii judec pe altii ci sa vorbesc numai despre mine, sa le arat cat de simplu poate fi cand primesti o educatie aleasa, si cand plangi doi ani dupa iubitul care te-a parasit……
Plictisit Niti de aceasta interpretare prost gandita zice:
-Uite iti place palaria mea? Inainte sa vin aici mi-am aranjat-o….
-Da e foarte nostima. De unde o ai?
-Eu mi-am facut…..
-Cum?
-Intr-o zi cand credeam ca sunt cel mai necajit om, ca nu sunt bun de nimic si oamenii nu o sa imi vada niciodata calitatiile, in acel moment a iesit aceasta palarie. In semn ca de fapt vorbeam numai prostii, cineva radea de mine atat de tare incat a iesit cea mai caraghioasa palarie.
-Interesant. Mi-ar place sa fac si eu o palarie acum….
-Si de ce nu faci?
-Pai pentru ca nu stiu….
-Eeeeee draci, cat de greu poate sa fie?? Fii atenta, ia palaria asta veche, uite aici niste materiale un ac si o ata……..da-I bataie….
Cu credinta in suflet pasea aceasta fata in lume, nu credea in nimic in afar de D-zeu, vorbea numai desprea ea si despre durerile ei. Dar ce e rau in asta? Din coasta lu Adam o iesit si in pamanat o sa se intoarca. Din cenusa in cenusa. Ii ardea flacara in ochi in fata creatiei. Nu avea umbra nu avea identitate, era ea insasi singura si nepasatoare in fata tuturor. Cu fiecare cusatura se dezbraca si se minimaliza, ajungea dintr-o forma in alta. Se juca, incerca, zbura, inota, se incerca, si era speciala. Ce frumos ce mirific, ce neadevarat, ce stupid…….
Stupid ca lumea roz, lipsita de griul nul, adunat de multimea de blocuri in fumul de benzina intr-un aer plin de deseuri pe o colina undeva sus. Stupid ca adevaratul in sine unde ochii ti se bulbucheaza la zborul porumbeilor asa zisi pacifisti, care se transforma in dihani cu ochii mari si ciocul mic. Ce minciuna incredibila in coltul strazii, unde baiatul zambind si bucuros lasa sa cada scrisoarea de adio. Fata jos prinde scrisoarea o citeste, rade, aplauda, se ridica si umbra ii vine……. Atunci se intreaba ii pasa, vrea sa afle a cui e durerea aceasta atat de mare incat rasul sa rasune atat de puternic. Fuge in umbra noptii si se intoarce in lumina felinarului, doarme o secunda si se trezeste in cealalata. Sistemul se deschide si ea cade in el. Marea aventura incepe.
Intr-o zi de joi uitata baiatul nu vrea sa renunte la ceea ce numeste el iubire. Nu se poate impaca cu idea. Idea se impaca cu el, dar el nu vrea. Se chinuie mult timp, se intoarce de pe o parte pe alta si de pe cealalta atunci totul se intampla. Durerea ii sfashie sufletul incat se apuca de scris. Si scrie si scrie, zile intregi, fara sa se opreasca, scrie bazaconii, adevaruri numai de el intelese mintea i-o ia razna. Singuratatea il mistuie. Flacara ii crestea de pe o zi pe alta incat sa se opreasca ar fi fost cu neputinta. In camera sa gaurita in tavan pica unul cate unul, un strop de apa. Pleoshc pleoshc, in fiecare zi ploioasa. Baiatul nimic. Timp de cateva luni acealasi semn “Pleoshc pleoshc”, baiatul a auzit, s-a oprit din scris si a ascultat acel pleoshc. Era fericit, nimeni nu mai vorbise cu el de mult timp, dar acel strop de apa, in acel ploshc, il ruga sa ia o pauza si sa se odihneasca un pic. Zis si facut. Un somn bun dupa mult mult timp…………
Micul dejun din aceea dimineata a parut mai divin ca niciodata, soarele stralucea cum nu a stralucit vreodata. Si atunci a scris scrisoarea de adio pe care fata a gasit-o……a aruncat-o cu nepasare, cine era sa o gasesca sa o gaseasca…….
In acel colt fata care incerca sa uite si-a adus aminte, dar nu mai voia, renuntase si s-a intors la credinta…….
Cerul de un albastru pur si palid, pandea in tacere. Norii erau uitati cu desavarsire, dar totusi ploua. “Din ce ploua oare?” se intreba fata,
“Nu ploua ti se pare” raspunse baiatul
Fata mirata de acest raspuns de nicaieri, ridica ochii. Baiatul era tatal lui Bini iar fata era mama sa. Cei doi erau tineri foarte tineri, amandoi pierdusera cate ceva. Unul iubirea mult promisa iar celalalt credinta prea adancita. S-au intalnit s-au placut, si si-au uitat de dureri, de necazuri. Erau fericiti mult prea fericiti, cautau in cercuri ce au pierdut……dar s-au amagit……
Cercurile se rotesc tot timpul, ajung in acelasi punct din care au plecat dar sub o alta forma. Cu alte cuvinte bat campii de pomana. Sunt doar niste cercuri. Se invart in nonsens, noaptea se opresc sunt nicaieri si totusi acum. Acest absurd, abstractizat pana la refuz, doarme ciudat noaptea cu capul plin. Plin de patratele albe, cu un contur negru…….. Cercul si patratul sunt colegi de apartament, sunt salbatici si se imblanzesc, dau in diverse, se asculta mai mult sau mai putin. Dar cand deschid dulapul e plin de schelete. Ce destepti is cu aceste schelete in dulap care pandesc la orice greseala care sa o prinda si sa o arunce peste teanc. Deschizi dulapul scheletul ascunde teancul de greseli prinse in zbor. Dai la o parte scheletul, iar atunci teancul de greseli cade de-a valva peste tine. Te inabuse si iti reaminteste. Tanar plin de greseli, batran inveti din greseli, nu le mai repeti dar vin altele, acum esti mort, tot o greseala, aceea de a fi mort. Mori intr-o mare greseala, pustiu si singur dupa o intreaga viata plina de prieteni, dar totusi sufletul iti e singur, nimeni nu e cu el.
Tragedia umana si anume aceea de a crea din nimic ceva ce poate exista. Ingeri, Dumnezei, mitologii, muze,vai, mari, dealuri, o natura, o linie, o pata, un strop de culoare intr-un colt, rosu, albastru, verde, galben, toate sunt exista in acel conglomerat al tau. Le versi toate ca o cascada pe o hartie.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (4):


~ - de Cri Cri la: 24/09/2006 02:19:39
Superb textul. De geniu. Ametitor. De la cap la coada.
--------------------------------------------
He who laughs last thinks slowest.
#147439 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
hm, nu stiu. prea contine "to - de zaraza la: 24/09/2006 02:34:29
hm, nu stiu. prea contine "toata intelepciunea lumii" in doua pagini. si multe sunt clisee. m-am straduit mult sa citesc. si-mi aminteste foarte foarte tare de un scriitor, dar nu-mi amintesc acum de cine. revin cand imi amintesc.

zaraza
#147443 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
zaraza - de Cri Cri la: 24/09/2006 09:41:44
Mi-a placut grozav cum a fost spus.
Evident, nu-i pe vreo filosofie brand new, insa oricum "toate vechi..." stii tu.
Eu una n-am mai citit ceva asemanator ca stil. Si cu toata gramada de adevaruri, pe alocuri chiar truisme, cursul nu prea m-a facut sa simt ca ar fi "inghesuiala".
Acuma.. daca s-a "imprumutat" din "patentul" altcuiva nu-i problema mea de constiinta, insa tare m-ar interesa, daca-ti amintesti, sa-mi spui cine e. La modul serios, mi se pare nemaipomenit. Nu m-a mai entuziasmat de mult ceva in halul asta :)
--------------------------------------------
He who laughs last thinks slowest.
#147462 (raspuns la: #147443) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Reflectia inspre actiune mai - de jeniffer la: 24/09/2006 15:52:50
Reflectia inspre actiune mai buna decit cea inspre creatiune?
#147538 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...