zi după zi, cărări neumblate
mi-amestecă paşii în gând
şi vremea mă cerne cu şoapte
în care mă pierd lunecând.

sunt anii de vină sau ţipătul stins,
privirea ta goală, plumbul din pleoape?
când rege mă cred mă vrei doar învins
mă smulgi greu din mine, mă lepezi în ape.

cuvântul ţi-ai dat – hotar pentru vise
în tine-am crezut ca-ntr-un CE ne-ntâmplat.
mi-e curtea pustie, cu porţile-nchise
şi sufletul – vultur prin lume plecat.

din prada bogată ce-n ghiare strângeam
doar aer adun acum cu putere.
cu-aripi obosite cerşesc lângă geam,
cu colb şi cenuşă mă spăl de durere.

alină-mi, alină, tu, suflet străin
un gând furişat şi nătâng
puţinul ce-a dat din puţin
cireaşa uitată pe umărul stâng.