poemele lui Josh

unii cred că locuinţa unui bărbat e un Iad părăsit unde rar se mai aude dalta
cioplind câte o moarte de duminică pe care o iau în buzunar
în căutarea vreunui maidan somptuos unde s-o abandonez timp de-o beţie
alţii dimpotrivă spun că e o bibliotecă interzisă de jurnale
cu pistrui eşarfe bleu sau acuzaţii de laşitate pe toate astea s-ar clădi
scriptura singurătăţii şi un apus condiţionat de un lacăt
a cărei cheie a luat-o ultima mea vizitatoare

aşa o fi sau nu singurul meu naufragiu a fost cu cea care purta haine bărbăteşti
pe trupul ei de urzică înaltă cămăşile cădeau ca straiul unui templier
îmi spunea simplu şi amar azi eşti piatră taci pentru mine
să nu simt când te smulg din cordonul ombilical
nu găseam în ea pic de cinism sau minciună dar am ştiut tot timpul
că nu se putea s-o am din insula tăcerilor sale filosofice
într-o noapte am vegheat-o împotriva voinţei ei
şi-am văzut că trupul i se transforma în stea zburătoare
a trecut o clipă prin dreptul cadranului unde a lăsat o umbră
apoi şi-a urmat suprapământescul rost
de stea căzătoare