Abia mai vedeam copacii de pe marginea drumului si nu ma mai gandeam decat la momentul in care masina joasa si neagra avea sa se desprinda de sosea si sa se infiga intr-unul dintre ei. In dreapta, cu siguranta va fi in dreapta. Un ac mic si galben imi arata nervos ca tipul era complet deplasat – 180 km/h. Ciudat e ca imi placea la nebunie. Asteptam aproape cu nerabdare momentul in care urma sa mor. Aveam in minte zgomotul de frane scartaind pe asfalt, de tabla indoita si mirosul de sange. Buza de jos ii era asa de moale incat nu ma puteam desprinde. Nu mai vroiam sa se uite inainte. Vroiam sa inchida ochii. Sa ridice mainile de pe volan. Sa apese acceleratia pana la podea.
M-a cutremurat o clipa gandul ca nu voi apuca sa-mi beau dimineata cafeaua pe malul marii, asa cum planuisem. Dar am zambit si mi-am zis ca vor fi lucruri mult mai importante care-mi vor lipsi. Incercam sa ma gandesc care, dar n-aveam in minte decat zgomotul de frane pe asfalt. Ambulanta din fata noastra a incetinit brusc, dar lui nici nu-i trecea prin cap sa reduca viteza. Nu in ambulanta ! fir-ar sa fie ! eu vreau in pom ! Sangele meu sa fie una cu seva lui si sa traiesc in frunze si in ramuri. Nu in ambulanta ! a depasit-o cu o rasucire brusca a volanului spre stanga si i-am gasit fericita buza de jos la locul ei.
Imi vedeam in oglinda de deasupra capului pielea arsa de soare si incercam sa-mi amintesc numele lui. Ma intrebam daca mai aveam dreptul la o ultima dorinta. Care ar fi fost? N-aveam nici o idee. Poate inca un sarut de la baiatul asta al carui nume nu mi-l mai aminteam. Aiurea. Nu-mi doream absolut nimic.
Luna era o dara lumioasa undeva in stanga. Noaptea mirosea a moarte fulgeratoare si nedureroasa. Mi-o doream si nu-mi mai era frica. Tresaream de placere de fiecare data cand acul mic si galben intra in panica.
Cand a oprit in fata portii, magia disparuse. Doar inima mea gonea in continuare cu viteza masinutei negre. Nu mai vroiam o moarte violenta, ci doar perna albastra cu care ma obisnuisem.