pun lira-aceasta simplă drept pernă căpătâi
să dorm pe neajunsul şi clocotirea mâinii
ca să visez mirosul de coacere al pâinii
şi toţi poeţii-aceia ce i-am iubit întâi

e-adevărat că lumea îmi e un pic străină
deşi, eu aş primi-o în sufletul meu, toată
dar am o altă lume şi sunt aşa bogată
că fericirea-mi pare aproape ca o vină

iar scriitura-mi este lumina mea din sânge
întâiul vis şi poate chiar ultima nădejde
blestemul meu în care acela ce-l citeşte
s-audă cum izvorul meu susură şi plânge

am scris atâtea lacrimi şi dragoste mereu
de dor de-această lume şi sete de cuvinte
şi am avut întruna acest tablou în minte
că-i voi citi poemul, cândva, fiului meu