Draga speranta, pictata-n verde, mirosind a viorele... nu te pot cumpara, caci pretul tau e mult mai mare decat mi-as putea permite. Imi ceri sa renunt la frica, la introvertire, la ranchiuna, la suparare, la pesimism... As vrea sa le pot arunca in galaxie, sa le arda soarele, sa se transforme in pulbere si sa se imprastie pe Marte... hrana pentru martieni! Iar tu sa patrunzi in fiecare celula a mea, sa zambesc cum nimeni nu o face, cu o puritate mai alba decat zapada neintinata... sa-mi respir sufletul in fiecare flux al sangelui cargundu-mi prin venele-mi purpurii!

Gata! M-am hotarat! Te vreau in fiinta mea! Arunc tot ce este rau, primesc tot ce-mi dai! Te simt... imi alergi prin vene... atat de puternic este pasul tau ca-mi zvacneste trupul! :) Zambesc... catre soarele ce-mi gadila fruntea, imi gadila nasul, se deschid orizonturi si prin tre frunzele copacilor, intrezaresc lumina. Deodata gasesc calea de iesire din labirint... vad portita care pana nu demult era ruginita... acum e proaspat vopsita. Ma-ntampina un catelus.. il mangai, se tine dupa mine, il iau acasa.

Acasa miroase a placinta... cu dovleac si scortisoara... a disparut mucegaiul de pe pereti, iar cand ma uit spre tavan vad cerul. sub podeaua de clestar curge acum un rau bleau. uite si un pestisor! Nu-i asa ca-i minunata viata asta? Da... pentru ca vreau si pentru ca pot!!!