Se observa cum de multe ori lipsa “vorbitului” degradeaza relatiile cu ceilalti. Cum suna…. Dar nu am cum s-o spun altfel. In schimb, o observ des, dureros de des, in orice imprejurare. Uitati-va in jur: nu multi se grabesc sa spuna mai mult decat un “buna” iar cand te afli in mijlocul unui grup, observi ca nimeni nu se grabeste sa socializeze, fiind toti imbibati in individualitatea lor intima la care numai cei privilegiati au acces. Priviti mai atent….suntem atrasi de frumusetea exterioara, ne e mai usor sa vorbim cu cei care arata bine sau dimpotriva, suntem intimidati de circumstante.
Sunt si cazuri mai dureroase, in care suntem parasiti sau uitati fara motive, fara explicatii si ne ciocnim brutal mentalitatea si constiinta de semne de intrebare. Cuvintele ne pot manipula, ne pot mangaia, rani, ne fac sa plangem, sa radem, sunt meschine sau senzuale, sincere sau intepatoare, rautacioase, putrezite sau inrourate, dulci sau ironice, seci, sugestive, perfide, insetate, nerabdatoare. Cuvintele suntem noi, oamenii. Deci ce se intampla daca se tace ?