Caietele Radei (continuare)

Mama isi revenise ,m-a chemat :
-Rada , sa fi cuminte ,sa asculti de tata ,sa ai grija de Maria si baieti . Esti mare acum , sa fi cuminte !
Am simtit in glasul mamei atata amaraciune cat poate cuprinde o viata de om . Era ca o imbarbatare , ca o vina pentru faptul ca ne parasea .In clipele care au urmat , clipe cat o vesnicie , s-a asternut iar linistea . Liniste care ne-a cuprins pe toti , un soi de impacare amestecata cu speranta ca raul a trecut , ca a fost doar un duh rau , care ne-a bantuit falfaindu-si aripile deasupra casei noastre .
Nu stiu cat a trecut pana mama a spus :
- Ma simt bine . Sa intram in casa ,sunt doar obosita ,dooar obosita , atat obosita .
Tata , a sprijinit-o cuprinzandu-i umerii cu bratele . Ne indreptam spre intrare cu gandul ;ce bine ca a trecut . Dar nu trecuse .In usa mama a scos un urlet neomenesc :
-Mor! , copiii mei !!! ....si tu (adresandu-se tatei) ,tu ... sa ai grija .
A fost atata durere in acel tipat , incat nu am reusit sa-l uit niciodata . Eram paralizata de spaima , picioarele nu ma ascultau . Am ramas buimaca .Simteam doar spaima .O frica nesfarsita a pus stapanire pe mine . Nu auzeam , nu vedeam nimic . Nu stiu cat timp am ramas asa . Imi amintesc ca tata m-a trimis la un vecin sa cheme doctorul ,sa-i spun ca-i este rau mamei . Nu am varsat nici o lacrima , sufletul meu era paralizat de '' grozavia " ce se intampla . Actionam ca o masinarie , golita de ganduri si simtaminte omenesti , spunand intruna :
-Moare mama , moare mama ......
In micutul nostu catun , unde toata lumea stie pe toata lumea , vestea s-a raspandit .
Oare de ce mi-e atat de greu sa deapan sirul evenimentelor .Daca inchid ochii, retraiesc acele momente care mi-au marcat viata . Aveam doar unsprezece ani .
Imi amintesc ;forfota ,intrebarile , barfele si adevarul spus de unele babe in coltul naframii :
-El a omorat-o ,...
-Aseara n-a avut nimic ,poate doar o presimtire rea, ...
-Da , da spunea ca nu stim cand inchidem ochii ,... poate maine .....
- Hee ! .....daaa ......
Ascultam .Eram cuprinsa de ciuda si neputinta .Imi venea sa le strig :
- Ce aveti de castigat ? ... Stiti voi care este adevarul ? ....Daca merge la inchisoare , cu noi cum ramane ? , va invia mama ? . Nu .
Spun imi venea sa le strig . Nu am facut-o niciodata .Cand ma intrebau daca a fost batuta ,raspundeam invariabil : NU !
Imi amintesc jalea care a pus stapanire pe intregul nostru ''mic univers " .
Medicul chemat a constatat decesul . Cauza decesului comotie cerebrala .
La inmormantare a participat tot satul ,rudele din satele vecine ,chiar si straini curiosi ,(care au plecat urechile la barfe),au venit sa-l vada pe cel ce si-a ucis sotia .
Tata era pierdut ,imbatranit peste noapte .Ducea in suflet o spaima imensa .Privindu-ma cu ruga parca : "Tu stii ca nu am vrut , .... nu am vrut ..." .
Stiam . Simteam asta , de aceea nu am spus nimic . Nu aveam nici un drept sa judec ce s-a intamplat . Povara faptelor , trebuia sa o poarte singur pana ce Dumnezeu ii va cere socoteala .
Acum ,cand scriu nu mai este nici el de mult .Relatia mea cu el , nu a mai fost nici odata aceeasi .In acea zi nefasta s-a rupt parca toata panza sentimentelor ce salasuia in sufletele noastre .Nu il uram ,dar nu-l mai puteam iubi la fel .Nu prea aveam ce sa-i ofer , doar mila . O mila imensa care s-a cuibarit in sufletul meu .Mila de care nu am reusit sa scap niciodata .Mila ,pe care am revarsat-o asupra tuturor fara discernamant .Mila care imi va determina destinul .Sau poate nu e mila ! . E o intelegere imensa .
(va urma)