De ce vreau sa emigrez

Cred ca principala problema pe care o are marea masa a populatiei romanesti in acest moment este o lipsa de pragmatism, de viziune si de harnicie. Avem in jur, inca, oameni pentru care perioada definitoria si formativa a fost cea comunista, un timp in care initiativa personala era inabusita si lua forme contorsionate: nesportive, maligne, evident necaracteristice vietii in ceea ce ar trebui sa insemne o societate libera si care evolueaza sanatos.

Firesc, simpla rasturnare a vechiului regim nu a insemnat nimic pentru mentalitatile oamenilor. Cei care cresc si traiesc intr-o societate caracterizata de o competitie sustinuta, guvernata de reguli stricte pe care toti au interesul sa le aplice, isi vor dezvolta in mod natural un stil de afirmare specific. La asta ma refer mai sus: la imboldul de a te afirma si de a fi cel mai bun (indiferent ca vine din interior sau iti este impus de societate); la a avea imaginatia necesara gasirii unor scopuri finale deosebite ("eu am un vis"); la a da 110% din ceea ce poti face si de a persevera chiar si cind unele cai ti se inchid in fata; la un gen de pragmatism care te face sa dispus sa recurgi la orice mijloace pentru a-ti atinge scopurile, in limitele permise de propriul simt moral si de societate. Nu in ultimul rind, este important sa stii ca faci parte dintr-un sistem caruia ii pasa de tine si care are grija ca majoritatea regulilor sa fie respectate.

Ce avem in Romania, prin contrast? Avem lene. Avem pragmatism, dar un pragmatism lipsit complet de viziune, un pragmatism care tine de supravietuire, nu de un scop final maret. Avem lipsa de scrupule, o ignorare completa a legilor societatii si a moralitatii. Avem un sistem, un joc, fara reguli: totul e permis. Daca gresesti ai grija sa ai jokerul pregatit, da-l cui trebuie si poti nu sa o iei de la inceput, ci chiar sa continui fara probleme. Avem o lipsa acuta de viziune: majoritatea oamenilor pur si simplu nu-si pot imagina ce ar putea face ca "sa le fie mai bine". Pina si aceasta sintagma e lipsita de fantezie. Au senzatia ca sint doar niste bieti pioni insignifianti, si ca "cei de sus" sint un fel de extraterestri veniti de undeva, nu se stie de unde, care sint acolo la putere si vor ramine acolo pentru totdeauna. Romanul reprezentativ nu este capabil nici macar sa-si imagineze o schimbare majora a vietii personale; ce sa mai vorbim de un plan lucid, bazat pe schimbari treptate in masura posibilului.

Este o stare de fapt fireasca, daca stai sa te gindesti. Unde si-ar fi putut dezvolta romanul acele calitati de mai sus? In epoca premergatoare revolutiei? Acasa, in familie? La scoala, in sistemul nostru de invatamint, a carui singura calitate este abundenta de informatie (nu neaparat adecvata sau corect aplicata) si al carui modus operandi caracteristic este sa produca ratati culti pe banda rulanta? Intr-o societate in care imensa majoritate a celor din jur sint fie lupi, fie oi, gata sa-ti sfisie gitul sau sa fie mincati?

Veti spune ca tinerii au mai multe sanse, ca au acces la informatii diverse din afara, nealterate. Subestimati insa imensa presiune a acestui mediu bolnav asupra lor. Un tinar nu este nicidecum o persoana lucida, care compara informatiile atent si trage concluzii juste. Este o persoana chiar mai usor influentabila decit o persoana in virsta. In plus, dupa cum am spus la inceput, lipsa unor experiente alternative il lipseste de un termen de comparatie adecvat.

Veti mai spune poate ca, iata, avem totusi virfurile noastre: cum se face ca avem olimpici, ca avem specialisti IT pe toate drumurile, atleti de renume, ca din cind in cind apar exemple de reusite care zguduie mapamondul? Va raspund ca nu e nicidecum meritul sistemului; toate acestea sint exceptii. Chiar credeti ca olimpicii s-au format in salile de clasa, la fel cu toti ceilalti elevi, sau ca atletii aceia sint produsul excelentului sistem de promovare a conceptului "miscarea inseamna sanatate" in rindul populatiei? Credeti ca avem o gena care ne face specialisti IT, sau, dimpotriva, ca e o industrie care ofera cel mai bun raport intre rezultate si investitia de timp si bani, fiind totodata, intimplator, foarte apreciata in acest moment la nivel mondial? E normal ca tinerii sa se orienteze spre IT, acei tineri autodidacti, lucrind pe software piratat si pe hardware la mina a doua. In fine, este normal sa apara si reusite, insa e gresit sa le consideram cumva specifice Romaniei cind ele sint de fapt doar exceptii recurente datorate unor conditii mereu valabile.

Cum se poate schimba un asemenea sistem si oamenii din el? Cred ca foarte greu, ca sint necesari factori deosebit de puternici, precum un razboi sau scaderea nivelului de trai sub limita subzistentei. Ce l-ar putea face pe bizon sa ridice capul, sa se uite in jur atent, sa inceapa sa calculeze cu inspiratie si pragmatism "schimbarea" (personala sau la nivel mai mare)? Vi-l puteti imagina facind asta, riscindu-si locul ocupat (o slujba fara viitor, o conditie mediocra, un loc abia putin mai mult decit caldut) pentru o viata mai buna? Pentru asta e nevoie, din pacate, fie de un proces evolutiv de durata (zeci de ani), fie de disperare.

Exista insa oameni care controleaza sistemul, si care au grija ca aceste conditii sa nu fie indeplinite niciodata: prin dezinformare; prin mentinerea atenta a nivelului de trai al populatiei putin peste linia a carei depasire ar duce la reactii serioase; prin oferta constanta de circ destinata devierii atentiei catre chestiuni triviale; prin oferta ocazionala de speranta, sub forma unor manifestari precum referendumurile nationale, ca bizonul sa simta ca "ah, am fost atit de aproape de o viata mai buna" si "of, asta e, poate peste patru ani"; prin ignorarea completa a protestelor slabe si inabusirea violenta si prompta a celor care sar calul; prin dezintegrarea si aservirea tuturor sistemelor publice de exprimare, actiune sau intretinere a vietii. In momentul de fata aproape toate sistemele de baza ale societatii romanesti sint reduse la stadiul de simulacru. Mass-media este ultimul bastion, iar dupa caderea sa va mai exista doar o fundatura tacuta, iluminata de un bec chior, populata de oi cuminti care asteapta sa fie mulse.

Cine sint acesti supraoameni care controleaza totul? Pur si simplu oameni ca oricare altii. Ceea ce au ei special este acceptarea situatiei, lipsa de interes pentru schimbarea ei, lipsa de scrupule, perseverenta si, in ultimul dar nu cel mai putin important rind, isi asuma riscuri. Sint smecheri care exceleaza prin lipsa simtului moral si sint dispusi sa faca orice pentru bani si control. Nu e nevoie de studii superioare pentru a trai bine in Romania: oameni cu patru clase ocupa locuri cheie in sistem. Este necesara doar abandonarea principiilor morale si de putin antrenament pentru a invata cum sa detectezi de unde bate vintul si cu cine trebuie sa fii prieten. Daca gasca vede ca stii sa te orientezi si ca esti dispus la orice te va adopta imediat. Din acel moment totul depinde doar de cit de harnic esti si de cita imaginatie ai. Vedeti, e nevoie si de unele calitati pozitive. Asta explica de ce marea masa nu face acelasi lucru, iar controlul e detinut totusi de un mic procent: oile fie ca nu au imaginatie, harnicie si inteligenta, fie au un simt moral care le impiedica sa urmeze aceasta cale.

Si asa ajungem la mine. Eu ce ar trebui sa fac in aceste conditii? Sint un tinar inteligent, traind in capitala, cu o slujba decenta si cu toate posibilitatile deschise. Posed din pacate simtul moral si suficienta clarviziune pentru a-mi da seama ce se intimpla in Romania. Tot ce-mi doresc este sa pot sa-mi practic meseria pe care o iubesc linistit, sa evoluez alaturi de ea, sa obtin satisfactii pe masura dedicatiei mele (materiale, profesionale si cerebrale) si sa am o familie care sa se bucure alaturi de mine.

Calea spre propasire alaturi de "alesi" mi-e inchisa de catre mine insumi. Sa incerc oare sa schimb sistemul? Trebuie sa recunosc insa ca nu ma simt in stare sa devin un erou. As putea sa initiez miscari de mobilizare si trezire a maselor. As putea informa oamenii, i-as putea mobiliza, as putea organiza manifestatii, colabora cu organisme si organizatii internationale, crea un partid, opune "puterii", critica vehement si dezvalui jocurile murdare de culise. Mare brinza. Mi-as petrece viata agitindu-ma si in cel mai bun caz sa zicem ca as fi scinteia care va declansa urmatoarea revolutie, asta daca nu mi se va da calm si eficient in cap din timp. Cea mai mare satisfactie ar fi probabil obtinuta post-mortem, iar dupa 50 de ani mi s-ar face o statuie sau s-ar da vreunei strazi numele meu. Unde s-ar duce insa aspiratiile mele si traiul linistit alaturi de familie? Irosite, pentru o iluzie.

Ii respect pe cei care au ales aceasta cale, a rezistentei. Sint niste oameni deosebiti, cu care nu m-as putea compara niciodata. Nu sint capabil sa fac asta.

Ce alta alegere imi ramine? As putea sta cuminte la locul meu. Va spuneam ca nu stau deloc rau. Dar realizati oare ce inseamna asta? Inseamna plafonare, pentru ca in Romania nu o sa ating niciodata nivelul profesional pe care mi-l doresc. Mai rau, inseamna uciderea sperantei, abandonarea unui vis, intrarea de buna voie in rindul oilor.

Nu pot face asta. Trebuie sa fie groaznic sa renunti sa mai incerci si ajungi sa te complaci la rindul tau in mediocritatea calduta, fara ca macar sa mai fii constient de asta. Unii dintre romani nu au avut niciodata acele calitati de care vorbeam la inceput. Unii le-au pierdut cu mult timp in urma. Unii renunta la ele astazi, sub ochii mei. Am un coleg de munca de care sint apropiat prin natura muncii pe care o facem impreuna (insa nu suficient pentru a-mi permite sa-i spun toate astea). Vorbeste ocazional despre plecarea in strainatate si adevarul este ca momentan se afla la un nivel profesional superior mie, ar putea sa o faca daca ar vrea. Insa nu face nimic in acest sens. Are 30 si ceva de ani si a renuntat deja, chiar daca probabil nu e constient de asta. Nu o sa ajunga niciodata "dincolo". E constiincios, se implica in profesie, dar isi petrece timpul liber complet detasat de ea, pe cind eu mi-l petrec pe cit mai mult posibil studiind, exersind, imbunatatindu-mi constant cunostintele. Ma apropii de el vazind cu ochii si il voi depasi.

Presupun ca ati ghicit deja care e alternativa pe care o consider singura viabila: plecatul din tara. Nu sint visator sau usuratic. Lucrez constant, pe cont propriu, pentru a-mi imbunatati permanent cunostintele. Imi completez atent studiile cu patalamalele de care voi avea nevoie. Studiez atent tarile in care as putea emigra, din toate punctele de vedere importante: posibilitati de afirmare profesionala, nivel de trai, dreptul de a lucra, obtinerea cetateniei, limba vorbita. Din fericire sint inca suficient de tinar si fara o familie proprie (nevasta si copii), iar familia existenta se descurca si fara mine, deci am o libertate suplimentara.

Voi ajunge acolo unde imi doresc, pentru ca e singurul lucru pe care il pot face ca sa nu imi pierd visul si respectul de sine. Am acele calitati descrise mai sus si le vad zilnic irosite in incercari meschine de a depasi linia de plutire, o linie sub care oricare dintre romani se poate scufunda oricind, pentru ca nu are teren solid sub picioare si nici posibilitatea de a-l atinge sau crea.

Cu asta sper ca am raspuns celor care se intreaba de ce emigreaza romanii.

Veti spune ca am sa mentionez aspecte importante. Cum ramine cu familia? Cu prietenii? Cu tara mama? (Folosesc expresia fara nici o conotatie ironica sau peiorativa). Chiar cred oare ca va fi simplu sa ma trezesc noaptea intr-o camera anonima dintr-un oras oarecare al lumii si sa stiu ca tot ce cunosc si iubesc e la sute sau mii de kilometri distanta si ca sint complet singur? Probabil ca nu. Insa sint dispus sa fac asta chiar si in aceste conditii. Imi voi face si prieteni noi. Voi incerca sa-mi aduc familia linga mine la un moment dat, daca vor vrea si daca se va putea. Iar intre timp ii voi vizita si voi vorbi mereu cu ei si cu vechii prieteni. Cit despre tara... a fi roman nu are legatura cu longitudinea. Cu totii parasim la un moment dat locul care a fost definitoriu pentru formarea noastra ca oameni, dar el continua sa faca parte din noi.

Iubesc Romania, dar, imi pare rau, e urita si lenesa, nu are nimic sa-mi ofere si nu am taria de caracter pentru a ramine alaturi de ea in aceste conditii. Mi-am stabilit ca data limita de plecare 2007. Cu voia lui Dumnezeu, a sortii sau daca entropia permite, cum preferati, va trebui sa va spun la revedere, compatrioti.