Doua cuvinte care tin caldura inimii...

...si acelea sunt "prieten adevarat". Fara persoana sau grupul acela cu care iti pierzi noptile prin baruri aburite de fum si vatuite de scrum, cu care vorbesti la telefon despre vrute si nevrute, cu care te certi cu pofta si te impaci cu zambetul pe buze, cu care plangi dupa iluzii pierdute si planuri facute in van, cu siguranta ca viata ar avea gustul unei ciorbe fade. Asa cum sunt, egoisti sau generosi, simpli sau mai cu fite, amuzanti sau taciturini, ii iubesti pentru felul lor de a fi alaturi de tine, pentru felul lor de a-ti arata ca merita sa te bucuri de clipele petrecute alaturi de ei. Pana sa ii gasesti vei indura multe, mai bine zis va trebui sa suporti pe multi si sa pierzi multe lacrimi, intrebandu-te de ce ai avut incredere sau de ce ai ajutat pe cei care apoi ti-au intors spatele. Nu are rost sa te intrebi ci sa mergi inainte, pentru ca raspunsurile nu te vor incalzi cu nimic. Vei ajunge pana la urma, in clipa in care, pe o terasa vei sta alaturi de ei si vei rade, vei bea (suc natural, normal), le vei asculta povestile(de obicei hilare, dar se iarta), ei iti vor apaluda glumele (asa cum sunt ele, mai nesarate) si parca necazurile de peste zi isi pierd macar putin din dimensiunile lor infricosatoare. Si atunci, trebuie sa multumesti zanei Maseluta sau zeului caruia i te inchini, pentru ca ti-au dat tovarasi cu care sa mai indulcesti amarul si sa mai parfumezi anostul.