Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Barbatii mei - capitolul 7


de ima la: 29/08/2006 13:23:00
modificat la: 29/08/2006 23:34:39
taguri: Proza_scurta 
voteaza:
Chiar din ianuarie 2003 viata mea a inceput sa se grabeasca. De atunci incolo tot felul de evenimente s-au napustit in existenta mea, pana atunci relativ linistita, fara sa-mi lase prea multe clipe de respiro. Am de multe ori sentimentul ca alerg catre ceva, ca sunt intr-o cursa contra cronometru in care ideea este sa experimentez cat mai multe intr-un timp cat mai scurt. Probabil ca in curand voi ajunge la finalul extenuant al drumului si sper ca-mi voi gasi acolo si linistea sufleteasca. Dar pana atunci mai am ceva de povestit.

Spuneam deci ca in ianuarie 2003 am marcat momentul in care toate au luat-o la goana. Momentul asta a fost unul destul de amuzant, am cazut in fund pe treptele unei institutii bancare. Era gheata, eu aveam cizme cu toc inalt, o fusta prea scurta si haina de blana. La o luna de la eveniment, hematomul enorm de pe fesa stanga se estompase aproape total, nu insa si durerea de mijloc, care devenea din ce in ce mai deranjanta. Un medic prost si o partida de sex in cada de baie, intr-o pozitie solicitanta, au dus lucrurile la extrem. Nu ma mai puteam apleca, statul pe scaun la birou devenise un cosmar, un stranut ma putea face sa incremenesc in durere. Astfel, am ajuns in cabinetul unui prieten medic, persoana cu totul remarcabila pe care nu o mai vazusem de doi ani si ceva. Reintalnirea a fost ingrozitor de tulburatoare pentru mine. Ma certasem cu el iubindu-l cu disperare, fara ca ceva sexual sa se fi intamplat intre noi vreodata. Si, dupa doi ani de zile, constatam cu stupoare ca sentimentele, pana atunci blocate, reizbucnesc intr-o furtuna de proportii inspaimantatoare. O poveste complicata a inceput sa se contureze in ziua in care i-am calcat pragul cabinetului. Prea complicata ca sa pot, deocamdata, vorbi despre ea. Nu ea este obiectul acestor pagini.

Cert este ca, urmandu-i sfaturile medicale draconice – repaos total la pat si masaje cu gheata, urmate de gimnastica recuperatorie – in aprilie eram din nou pe picioare, cu treisprezece kilograme mai putin la activ si gata sa-mi reiau existenta plictisitoare, impartita intre ore lungi de munca si singuratatea care ma astepta intotdeauna acasa, fidela ca un sot indragostit.

In iunie am plecat cu o prietena la mare, la Mamaia, pentru un weekend care n-a fost nici pe departe atat de placut pe cat mi-l dorisem. Nu-mi alesesem persoana potrivita pentru o escapada si, in afara de o seara memorabila in care ni s-a refuzat accesul in restaurantul unui hotel de cinci stele pe motiv ca am fi prostituate, nu s-a intamplat nimic remarcabil.

Intoarsa acasa din singurul ‘concediu de odihna’ din ultimii ani, am inceput fara entuziasm niste cursuri de Master of Business Administration, pe care le curtam de ceva vreme. Intr-o sambata dimineata, trezindu-ma sa merg la un seminar, am constatat cu perplexitate ca mi-e foarte greu sa-mi focalizez privirea. Condusul pana la scoala a fost o aventura si cele trei ore de tutorial le-am petrecut cu ochii inchisi aproape tot timpul, simtind pe moment ce trecea, ca mi se intampla ceva ingrozitor. Peste weekend senzatiile s-au inrautatit si luni dimineata, cand m-am internat in spital, aveam deja o dubla pareza a muschilor globilor oculari.
Saptamana pe care mi-am scurs-o in spital, printre perfuzii, RMN-uri si miros de putreziciune, n-a adus cu sine decat o banuiala de diagnostic, care a fost confirmat abia anul urmator.

In luna august, refacuta complet dupa atac, mi-am reinceput serviciul, mi-am facut primele lucrari pentru cursurile de MBA si m-am straduit sa-mi regasesc linistea atat de amenintata de umbra unor tulburari de sanatate necunoscute si cu atat mai infricosatoare. In mintea mea se crease totusi o legatura intre aceste cursuri si debutul bolii si, desi stiu ca este absolut stupid, n-am reusit sa mai privesc detasat sau cu placere participarea la ele. De altfel, nici nu le-am terminat, am absolvit numai primul an.

Inca relativ confuza si speriata, in septembrie m-am tot gandit daca sa merg la seminarul pregatitor pentru examenul aferent primului modul, seminar ce avea sa se desfasoare pe parcursul unui weekend, la Sinaia. Desi mi-era teama sa plec din Bucuresti fie si numai pentru cateva zile, pana la urma am spus: fie ce-o fi! Ma simteam bine fizic si ma gandeam ca totusi nu mi-ar strica putina relaxare, eventual ceva distractie si cunostinte noi.

Am ajuns in Sinaia vineri seara, dupa un drum de trei ore jumatate, ingrozitor de aglomerat. Deja nervoasa, n-am gasit nici loc de parcare in fata hotelului si iata-ma tarandu-mi valiza vreo cinci sute de metri, in costum taior si cu tocuri de doisprezece centimetri (plecasem direct de la birou), cu toata statiunea uitandu-se la mine ca la urs. Blestemand in gand decizia de a veni, m-am mai certat si cu receptionerul. Intr-un final apoteotic am intrat in posesia cheii de la camera, m-am descotorosit de bagajul torturant si m-am grabit sa cobor in restaurant, unde deschiderea festiva a seminarului ameninta sa inceapa din clipa in clipa.

M-am asezat stinghera si iritata la o masa, printre fete necunoscute, si am ascultat cele cateva cuvinte de bun venit spuse de organizatori si prezentarea seminarului. La final ne-au fost prezentati si profesorii pe care trebuia sa-i aiba fiecare grupa in parte. Dupa cum incepuse toata aventura scolarizarii mele de weekend, mi s-a parut absolut normal ca grupa in care fusesem repartizata sa nimereasca profesorul cel mai fad si mai nesuferit dintre cei prezenti! Era o femeie, o aparitie stearsa si fara contur, imbracata ponosit si cu un limbaj de pedagog comunist. La urma fusese lasat unul dintre profesori, A. B., din Arad, care nu ajunsese inca. Grupa pe care avea s-o coordoneze a fost rugata sa urce la etajul sapte si sa-l astepte in sala de curs, pentru ca seminarul incepea efectiv in acea seara.

In timp ce-mi strangeam de pe masa tigarile si bricheta si ma pregateam sa urc si eu la sala mea de curs, ma gandeam: ‘ce nesimtit si profesorul asta, A.B.! Cine dracu’ s-o fi crezand de-si permite sa nu se prezinte la deschiderea festiva? Doua sute de oameni au venit din toata tara, numai el n-a ajuns!’ Era clar, eram pornita impotriva a tot ce se intampla acolo.

Debordand de astfel de trairi, am urcat la etajul sapte, in sala mea de curs. Dupa jumatate de ora de asteptat, din doisprezece cursanti ai grupei, se adunasera doar vreo sase. Exasperata ca pierdem timpul pretios alocat invataturii, aratarea noastra de profesoara a avut o idee care s-a dovedit, de altfel, si singura ei idee buna de pe parcursul celor trei zile: sa ne unim cu alta grupa care s-ar fi aflat in aceeasi situatie de prezenta slaba. Astfel am migrat cu totii intr-o sala vecina, unde erau tot vreo sase cursanti, iar profesor era un personaj pe care nu l-am recunoscut a fi fost printre cei prezentati noua la deschiderea festiva. De cand am intrat in sala acest profesor mi-a captat intreaga atentie. Tanar, 35-36 de ani, inalt, zambitor si relaxat, s-a prezentat si nou venitilor: ‘A.B.’
Deci el era intarziatul! Era imbracat intr-un costum verzui, de a carui haina s-a debarasat curand, ramanand in camasa, cu pantofi si curea havan. Raspandea in jur un aer de eleganta naturala si o prestanta oarecum sugubeata. Bine facut la trup, fara a avea o fata frumoasa, ba chiar cu trasaturi evident asimetrice, era totusi o prezenta fizica placuta, chiar fermecatoare. Spre norocul nostru, a preluat conducerea cursurilor din seara aceea, lucru de bun augur caci tinute de el, au fost chiar interesante si antrenante. Lipsit de batosenia frustrata a profei noastre, a condus lectia atat de relaxat si de placut incat ne-a stimulat la maxim pe toti si, desi eram obositi, lucrurile au decurs cum nu se putea mai bine. S-au punctat elementele esentiale intr-o atmosfera plina de buna dispozitie. Iar mie mi s-a intamplat ceva cu adevarat rarissim: in zece minute mi s-a risipit nervozitatea si am devenit chiar atenta.

Interesul meu nu se limita doar la partea intelectuala a serii ci devenea din ce in ce mai centrat asupra lui ca om, ca barbat. In foarte scurt timp am stiut, din priviri si gesturi, ca interesul imi e impartasit. Aveam un sentiment ciudat, mi se parea ca e absolut normal sa fie asa, intre noi se deschisese deja un canal de vibratii care nu lasau nici o indoiala asupra naturii lor. Totul a fost pecetluit atunci cand, trecand la un moment dat pe langa mine, l-am simtit atingandu-ma si zabovind in contactul dintre trupurile noastre. Din acea clipa, tremurand de nerabdare, am inceput sa-mi schitez in minte dorinte si planuri.

In grupa mai erau cateva prezente feminine care isi aratasera, mai mult sau mai putin voit, vulnerabilitatea la farmecele domnului profesor. Astfel ca, la sfarsitul orelor au cerut in cor sa mergm sa servim masa impreuna in restaurant si sa incununam seara cu o iesire intr-un bar. Eu nu puteam fi decat incantata de aceasta evolutie a evenimentelor, fara sa intreprind eu ceva, iata ca se aranjase o intalnire.

La masa, in restaurant, am stat fata in fata cu el. N-am spus prea multe, doar l-am privit si l-am ascultat pe el intretinand atmosfera vesela cu bancuri si glume. Fetele se intreceau care mai de care sa vorbeasca, sa-i atraga atentia, sa-i puna intrebari, dar el era deja al meu! Stiam asta din felul in care imi sustinea privirile. Ne studiam reciproc, ochi in ochi, intr-o tacere complice. Dupa terminarea mesei el a anuntat ca se retrage jumatate de ora pentru o consfatuire a profesorilor si ne-a rugat sa-l asteptam in fata hotelului pentru a merge mai departe intr-un club.

Am coborat asadar cu totii in fata intrarii si ne-am pus pe asteptat. Jumatatea de ora s-a transformat intr-o ora, timp in care eu m-am delectat spunandu-le de cateva ori fetelor: ‘Bai, asta nu mai vine, e neserios, haideti sa plecam noi fara el.’ Eram convinsa ca nu vor accepta propunerea si ca ar fi fost in stare sa astepte pana dimineata pe scarile hotelului, asa ca imi permiteam sa fac astfel de masinatii, numai ca sa ma amuz de disperarea lor.

In sfarsit si-a facut si el aparitia, scuzandu-se pentru intarziere si am poposit intr-un bar din apropierea hotelului. M-am asezat de data asta strategic langa el iar genunchii nostri s-au imprietenit din primele momente. Ca un profesor adevarat, ne-a invatat sa bem tequila, cu sare turnata pe mana, lamaie si tot tacamul.

Spre disperarea colegelor, desi nu cred ca ne-am adresat reciproc vreun cuvant, curand tensiunea acumulata intre mine si el a devenit extrem de evidenta. Nici unul dintre noi nu a facut vreun gest catre celalalt, aproape ca nici nu ne-am privit, insa norul de electricitate din jurul nostru devenise concret, palpabil, material. Si atunci s-a intamplat un lucru uimitor: toti cei de la masa, ca si cum s-ar fi inteles in prealabil, s-au ridicat in acelasi timp si, pretextand ca sunt obositi, au plecat catre hotel. Si iata ca am ramas, doi straini atat de apropiati, singuri la masa, zambind unul celuilalt. Am mai comandat ceva de baut, incercand sa facem putina conversatie. Cuvintele veneau greu, aveam senzatia ca nimic din ce as putea spune nu prezinta interes si nu ne poate face decat sa pierdem timpul, si asa prea scurt, destinat adevaratei cunoasteri. Astfel am decis sa plecam, lasandu-ne bauturile pe jumatate pline.

Ne-am oprit la un chiosc sa cumparam un suc si atunci m-a luat in brate si ne-am sarutat. A fost nu sarutul amantilor rascoliti de o pasiune fulgeratoare, ci sarutul amantilor care se cunosc de-o viata, dar s-au pierdut unul de altul si acum se reunesc. Cu placeri inzecite, cu amintiri reinoite, cu parfumul unor senzatii vechi si ucigator de dulci.
Am urcat sus in camera lui si, in timp ce-l asteptam sa iasa din dus, mi-am aprins o tigara. Tot regretul pe care il simtisem pentru ca venisem la nenorocitul de seminar, se dizolvase undeva in aerul tare de munte care intra pe fereastra deschisa. In locul lui, o liniste absoluta se instalase confortabil in maruntaiele mele, facandu-ma, ca niciodata pana atunci, sa uit de tot ce existase sau urma sa existe din momentul acela. Traiam la intensitate maxima un sentiment cu totul nou, aproape mistic: regasisem intr-un strain, o persoana pe care o cunosteam dintotdeauna. Paradoxul emotiei era atat de coplesitor incat anulase orice ratiune. De fapt, tot ceea ce a urmat a fost in ciuda oricarei ratiuni.

Cand s-a intors in camera m-a luat in brate si, dezbracandu-ma, mi-a varsat in sange otrava reciprocitatii: ‘Stii, am impresia ca te cunosc de dinainte de a ma naste...’
Putinele ore care mai ramasesera pana dimineata mi-au parut veacuri de placere. Incet, pe indelete, descopeream si retraiam o pasiune rabdatoare si nesfarsita. Fiecare atingere relativiza timpul si descompunea spatiul. Pentru cateva secunde am adormit amandoi, inlantuiti ca moartea si viata, numai ca sa ne trezim si sa reluam, cu simturile exagerate, travaliul voluptatii. Clipa in care somnul ne-a cuprins cu el in mine e cea mai frumoasa amintire a noptii de atunci.

Dimineata a navalit peste noi cu soare si grija sa nu intarziem la seminar. M-am imbracat repede si m-am furisat pe scari in jos pana la etajul unde-mi era camera. Spre norocul meu colega de dormitor plecase deja, asa ca am facut un dus si am incercat sa-mi descurc parul intr-un timp record. Ochii si obrajii mei erau ravasiti si nici un machiaj profesionist nu cred ca ar fi putut sa ma faca sa arat mai putin transfigurata.

Din nefericire ziua care tocmai incepuse m-a silit sa ma reintorc la grupa initiala, cu profesoara cea sleita. In prima parte a diminetii am picotit pe un scaun in fundul salii, incapabila sa ma concentrez macar la vreunul din cuvintele bolovanoase pe care le auzeam, ca intr-o transa, in urechi. Stiindu-l intr-o sala alaturata, mi-l imaginam facand eforturi de a se scutura de oboseala si ma ustura peretele care ne despartea.

Pana la masa de pranz am reusit doua performante deosebite: m-am mai trezit putin si apoi m-am certat cu ramasita comunista. La un moment dat, ajungand cu lectia la un concept care-mi era neclar, am rugat-o sa-mi explice in amanunt. A fost foarte deranjata de faptul ca i-am combatut logic argumentatia si mi-a replicat ca nu poate pierde din timpul colegilor pentru a-mi explica mie niste lucruri evidente. ‘Am crezut ca de-aia va aflati aici, ca sa ne explicati ceea ce nu intelegem singuri, dar daca m-am inselat, va rog sa ma scuzati.’ Mi-a aruncat o privire viperina ca raspuns si astfel s-a pecetluit relatia noastra. Dupa masa de pranz am refuzat sa ma intorc la grupa mea si m-am dus la grupa unde preda el. S-a creat agitatie si profa a venit sa-mi spuna ca nu am voie sa schimb grupa si ca va reclama acest incident. I-am raspuns ca o invit s-o faca intrucat eu la grupa ei nu ma mai intorc. De altfel nici el nu a avut nimic impotriva ramanerii mele la grupa condusa de el.

Seara urma sa se incheie cu o cina festiva si o petrecere cu toti participantii. Intr-o pauza de cursuri m-am dus si mi-am cumparat de la un magazin un costum taior negru, foarte elegant, cu care m-am si imbracat. Petrecerea a fost reusita, s-a dansat mult si eu m-am integrat si mai bine in grupul pe care-l avea el de pastorit. Fetele erau evident geloase, dar suficient de inteligente incat sa nu lase sentimentul sa la umbreasca judecata. De altfel, noi ne-am purtat unul cu altul ca un profesor cu eleva sa. Nu era cazul sa dam nastere la si mai multe speculatii, cu atat mai mult cu cat el era casatorit si toata lumea stia asta.

A doua noapte ne-a adancit si mai mult trairile. Era atat de natural sa fim impreuna incat nici o clipa nu ne-a interesat vreun aspect care ar fi putut sa ne perturbe echilibrul. Oricum eram amandoi la fel de liberi in atitudini si la fel de opaci la influenta vorbelor din jur. Nu am facut decat ceea ce am simtit, fara intrebari, fara problematizari, fara ingrijorari, doar goi de ganduri si plini de senzatii.

Ziua urmatoare a adus cu ea si momentul despartirii. O despartire simpla, a doi oameni maturi care nu stiu daca se vor mai intalni vreodata sa retraiasca abandonul ratiunii impreuna. Ne-am urat drum bun si ne-am sarutat pe obraz.

Drumul spre Bucuresti l-am parcurs incet, cu mintea prea coapta de ganduri si dorindu-mi cu ardoare copilareasca sa pot da timpul inapoi.

Luni m-am dus la serviciu si am deschis cu emotie primul email de la el. Asa a inceput o lunga corespondenta pe internet, care a durat pana in ianuarie 2004, cand evenimente parca rupte din fatalitate i-au pus capat.
Pliculetul din coltul dreapta jos al monitorului putea sa-mi produca agitatie intarziind sa apara sau revarsari de serotonina clipocind vesel. Ma intrebam cu emotie cat o sa dureze si mi se strangea inima imaginandu-mi un posibil final cu emailuri din ce in ce mai putine si mai neexpresive. Insa in fiecare zi era ceva nou, fiecare mesaj mai reducea numarul de kilometri desfasurati intre orasele noastre. Mesajele lui erau inteligente si pline de caldura, ca adresate unui prieten vechi si drag. Le citeam si reciteam zambind si rememorand weekendul din Sinaia. Gasea intotdeauna cate o modalitate sa-mi insereze cuvinte dulci printre relatarile banale ale unei zile de munca. Imi povestea intamplari hazlii si randurile curgeau cu o naturalete si sinceritate aproape incredibila. Era absolut fermecator.
Cand ii raspundeam aveam intotdeauna grija sa-mi iau o jumatate de ora de liniste (de obicei seara tarziu) si, recunosc, ma straduiam sa fiu la inaltimea scrierilor lui. Nu stiu daca am reusit vreodata. Eram prea emotionata.

La sfarsit de octombrie s-a ivit o raza de lumina. Eu trebuia sa merg la o nunta la Fieni iar el la un training la Sinaia. In acelasi weekend! Entuziasmati, am planuit ca eu sa merg de vineri la Sinaia pentru a putea petrece o noapte impreuna, urmand ca sambata dupa-amiaza sa plec spre nunta din Fieni. Am suportat cu greu trecerea zilelor pana la momentul intalnirii. Vineri dupa-amiaza m-am cazat la Hotel International, am luat cina singura si nerabdatoare, i-am dat un SMS cu numarul camerei si m-am pus pe asteptat. A venit tarziu, aproape de miezul noptii. Afara ningea pentru prima data in inceputul de iarna. Si dragostea noastra a imprumutat ceva de la fulgii de zapada: linistea proaspata cu care se asterneau, magia alba raspandita peste o noapte in munti, fiorul retrairii unui eveniment atat de cunoscut si totusi mereu altfel.

A doua zi am luat pranzul impreuna. Eram frumosi si liberi. Ne-am incalzit cu o slibovita. Ne-am facut curaj sa ne despartim. De data asta stiind, simtind, dorind, crezand ca ne vom revedea.

Ajunsi fiecare la casele noastre, in orasele noastre, la responsabilitatile noastre, am continuat sa ne scriem la fel de avizi de comunicare. Nu conteaza ce ne-am spus, toata perioada asta imi apare in minte ca un norisor pufos, cald si ocrotitor. Ca o reintoarcere la mine insami.

La inceput de decembrie si-a aranjat o deplasare in interes de serviciu la Bucuresti. Ce veste minunata! I-am dat adresa unde locuiesc, am inceput febril sa ma pregatesc pentru a treia intalnire. Urma sa vina intr-o vineri (iar!) si sa stea pana marti. Eram in fibrilatie. Ramasese stabilit ca ajunge in jurul orei 17:00 si ma suna. La 19:30 am plecat de la birou de-a dreptul ingrijorata. Telefonul sunase de multe ori, niciodata nu fusese el. Pe la 20:00 veste prin SMS: ‘am facut accident pe drum. sunt in spital in Sibiu. se pare ca nu e nimic grav, vor doar sa se asigure ca totul e bine. masina e praf. nu ma mai astepta.’

Regrete, durere, vinovatie. O vaga vinovatie: din cauza mea? Oare?

N-a patit nimic. S-a intors a doua zi la Arad. Am continuat sa ne scriem si sa speram ca vom mai avea si alte ocazii sa ne vedem.

La mijloc de decembrie a murit tata. Brusc. Stop cardiac. L-a gasit mama mort in casa. Cuvinte de imbarbatare ca cele scrise de el n-am mai citit.

Apoi au venit sarbatorile de Craciun. M-a anuntat ca pleaca in concediu cu familia la munte. Urma sa se intoarca in jur de 10 ianuarie. La cateva zile dupa aceasta data inca mai asteptam o veste. Nimic. Imi trimisese un SMS pe 3 ianuarie, spunandu-mi ca se gandeste la prima ninsoare din iarna aceea si la ce adusese cu ea.

Si-apoi, intr-o zi, am primit in sfarsit un email. L-am citit impietrita iar si iar... In cateva randuri imi explica o intamplare stupida: pe 3 ianuarie, la sanius fiind, din neatentie, isi ranise serios baietelul in varsta de 4 ani. Din vina lui. Ma ruga sa nu ma supar, dar simte ca nu e bine sa mai vorbim. Ceea ce s-a intamplat e prea mult. Ma anunta si ca baietelul lui acum e bine.

Valuri de vinovatie imi inundau creierul ca o maree neagra. Ce se intamplase? Platesc intr-adevar copiii pacatele parintilor? Si ce-o fi fost in sufletul lui? Intai vrea sa vina la mine si face accident, apoi se gandeste la mine si isi raneste copilul... Sunt blestemata? De fapt, atrag blesteme asupra altora? Mi se parea nedrept, inuman. Era evident ca si el asociase ideea aventurii noastre cu relele intamplate.

Dupa ce mi-am revenit putin i-am raspuns la email. Doua randuri. Nu se pune problema de suparare. Il inteleg si ii respect decizia. Atat.

La o luna dupa, eu am facut o noua criza. Atunci am fost si in sfarsit diagnosticata cu certitudine. Iarasi spitale, medicamente, RMN-uri. El nu stie, nu i-am spus desi mi-a mai scris ocazional: de 8 martie, de Paste, de ziua mea, de Craciun, pana astazi. Cateva randuri, mai mult sau mai putin banale, dar din care emana totusi aceeasi caldura, aceeasi dulce prietenie, acelasi dor de primii fulgi de zapada...
Viata mea continua sa se grabeasca.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (5):


ima - de Guinevere la: 30/08/2006 12:51:20
Sunt multe amanunte de care in mod normal m-as impiedica intr-un text.
Dincolo de asta, citesc de fiecare data pana la capat si imi mentii curiozitatea. Ceea ce-mi semnaleaza clar talentul de povestitoare. :o)
Si mai ai un nu-stiu-ce care ma induioseaza de-a dreptul.
Sper numai ca esti bine.

Guinevere Aimee d'Albon
#142146 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
:) - de ima la: 30/08/2006 19:34:48
multumesc pentru rabdare :)
da, sunt bine. cel putin deocamdata :)
#142198 (raspuns la: #142146) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Guinevere - de rembrandt la: 31/08/2006 03:24:07

:) ce fata perseverenta!

________
never let your studies interfere with your education
#142284 (raspuns la: #142146) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
rembrandt - de Guinevere la: 31/08/2006 19:50:00
Pai nu e ca si cum as plati prea mult pentru un lucru primit pe gratis. :o)

Guinevere Aimee d'Albon
#142432 (raspuns la: #142284) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
ima - de zaraza la: 01/09/2006 01:10:59
te rog eu mult, incearca sa scrii fictiune. ceva excentric, exotic, nemaivazut. sunt foarte curioasa sa vad ce iese. povestesti minunat, chiar cred ca ai stil, insa intamplarile n-au calibru. ceea ce ne povestesti e doar o aventura la sinaia intre un profesor insurat si o studenta intamplatoare. vrem mai mult.

zaraza
#142483 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: