sînt cel mai mare artist al nimicului sunt marele mogul, emirul
am dus arta mea pînă la perfecţiune sau mă rog pe-acolo
vă pot povesti pe o sută de pagini teoria nimicului şi devenirea lui
pentru că l-am cunoscut i-am studiat dinamica, suişurile şi coborîşurile
(de fapt a fost un studiu reciproc)
ne-am plîns unul altuia pe umăr cînd ne-a fost greu
cînd nimeni nu mai credea în noi, speranţa zburase
şi simţeam în toate papilele gustul dulce-acrişor al futilităţii
am ajuns chiar sa ne confundăm între noi
l-am depăşit la puncte şi pe artistul foamei inventat de kafka în zilele lui proaste
acela care sta într-o cuşcă şi îşi bătea propriul record de flămînzire
care s-a dovedit a fi un amator şi un diletant nenorocit că a murit ca prostul
uitat de toţi
la fel ca zburătorul la trapez agăţat în degetul opozabil
toată veşnicia lui adică dacă nu şi ceva în plus
bonus cum se zice acum

devenise o relaţie simbiotică cel mai greu mi-a fost
cînd m-au tîlhărit unii şi mi-au zis „banii sau nimicul”
evident că le-am dat banii de nimic nu mă puteam despărţi
cunoaşteţi desigur sentimentul


e o artă să faci ceva să rimeze cu trei de exemplu vrei_nu_vrei
sau opt = patruşopt dar mai sunt şi mort-copt ar fi o rimă bună
tot artă este să vorbeşti cu marea de pe malul ei nisipos
şi ea să-ţi răspundă cu ochii în lacrimi
aşa cum arta spargerii nucilor e dusă şi ea pînă la extrem
cum viaţa este un fel de sport & loisir la care nici măcar nu eşti obligat să participi
e drept unii sunt artişti în alte domenii au capacitatea uluitoare a ubicuităţii
ceea ce nu-i de ici de acolo să fii prieten cu toţi şi în acelaşi timp cu nimeni

dar să revin la arta care m-a consacrat
ce ştiţi voi cîte nopţi pierdute şi dormite doar spre dimineaţă (cînd Dumnezeu coboară pe pămînt)
pentru un flecuşteţ de nimic ce se încăpăţîna să rămînă în cap?
vă spun toate acestea sincer cum i-aş spune fratelui surorii sau mătuşii mele dinspre mamă
şi celor două verişoare pe care nu le mai ţin minte
în definitiv arborele meu genealogic a crescut în livadă
alături de alţii, ramurile lor s-au întrepătruns, pe crengile lor stau
în fiecare primăvară aceleaşi rîndunici
care scot aceiaşi pui
din aceleaşi ouă minuscule

nici nu ştiţi voi cîte unde alfa s-au pierdut aiurea
asemenea prafului stelar (din stele)
asemenea firelor de iarbă călcate de tălpile îndrăgostiţilor ocazionali
nici nu ştiţi de cît timp caut semnul întrebării şi degeaba
e penultima tastă din dreapta-sus îmi veţi spune
răspuns greşit
semnul întrebării nu mai există, s-a evaporat
e un indiciu că de-acum înainte trebuie să dăm numai răspunsuri
vine epoca răspunsurilor certe cu semnul elegiac al exclamării

vînzătoarea îmi pune în palmă restul
mie-mi plac bănuţii aceia mici de aramă
îmi dau sentimentul puterii
cu doar trei pot să ghicesc în yi king
cartea schimbărilor deşi cu toţii ştim că nimic
nu s-a mai schimbat în ultimul veac

am sentimentul că sînt un personaj din romanele lui marques
am început să caut spaţiile albe
pentru mine spaţiul nescris e mai important decît celălalt
e mai puţin cenzurabil şi plin de învăţăminte

n-ar trebui să bag în seamă toate fleacurile
cum vă spuneam am o misiune de îndeplinit în domeniul artei
nu mă mai las deturnat cu preţul vieţii, sau mă rog, variante


aştept însă
părerile voastre pe care le puteţi trimite pe adresa
artistul_nimicului_coadădemaimuţoiule_yahoo.com