Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Platon si relatia sa cu statul totalitar


de Mihai D. la: 19/02/2004 04:07:00
modificat la: 19/02/2004 05:24:43
taguri: Eseuri 
voteaza:
Supozitii metafizice platoniciene si proiectul modern al statului totalitar

Lucrarea de fata inceaca sa puna in legatura cateva dintre supozitiile cheie ale gandirii politice platoniciene asa cum se pot acestea decela din dialogurile Republica, Legile si OmulPolitic, cu acele date regasibile in gandirea politica moderna de tip totalitar, avem in vedere aici ideologiile nazista si stalinista. Ea pleaca de la presupunerea ca, in legatura cu un dialog cum este Republica, e dificil de sustinut ca acesta ar fi unul politic in chip explicit si la fel de dificil de argumentat afirmatia conform careia dialogul s-ar putea analiza strict din perspectiva metafizica, fara a i se pune in joc si consecintele politice.
Aici problema fundamentala este de ordin metodologic si de aceea va fi discutata in debutul acestui eseu.
In ce masura un text a carui problematica este strict metafizica (problema definitiei dreptatii) poate fi interpretat din perspectiva consecintelor politice ale tezelor sale ? Ambiguitatea si in acelasi timp solutia rezida in insasi notiunea de metafizica asa cum este ea desfasurata in gandirea platoniciana. In interiorul acestei gandiri este ilegitim sa izolezi o problematica ”teoretica “ (un termen cu un sens specific la Platon si total diferit de cel modern) de implicatiile ei concrete. Lumea structurilor ideale, universalele si proiectul contrafactual al cetatii ideale insesi poseda autonomie dar nu sunt niciodata edificate si construite pentru ele insele, ci totodeauna in vederea explicitarii unor stari de lucruri reale. Corespondenta din urma nu apartine interpretului ci conditiei de posibilitate insesi a modelelor, care sunt de fiecare data in relatie de investire cu copiile lor. Ca atare a vorbi de implicatii politice ale unui proiect metafizic este legitim din cel putin doua puncte de vedere :
1. lumea reala se intelege pe sine plecand de la paradigmele de la care se legitimeaza, de la sursele ei de adevar si realitate ; prin urmare un asemenea proiect metafizic n-ar putea fi citit ca o fictiune intelectuala/contrafactuala menita strict elaborarii conceptului de dreptate .Ar fi contraproductiv si incorect sa crezi ca singura justificare a edificiului Cetatii ideale este cea metafizica in sens strict. Cred ca aceasta relatie ar trebui relaxata. Proiectul are un continut politic in sens neechivoc.
2. desi in intentie este posibil ca Republica sa nu se fi dorit un dialog politic in sens strict, faptul ca el s-a pretat istoric unor asemenea hermeneutici este suficient pentru a-l discuta ca atare.

Observatia noastra este aceea ca unele din mecanismele de legitimare ale statelor totalitare din sec. XX se revendica in mod tacit de la cateva idei platoniciene. Preferam sa spunem asa si sa nu consideram ca « cetatea » insasi a fost pusa in practica in diferite moduri. Vor fi luate fi discutie in cele ce urmeaza acele idei care credem ca stau intr-un fel sau altul la baza edificiilor totalitare moderne.
Nasterea cetatii platoniciene are la baza o forma a contractualismului asociata cu elemente ale naturalismului; astfel „o cetate se naste pentru ca fiecare din noi nu e autonom….duce lipsa de multe…fiecare il accepta pe un al doilea”, alturi de: „fiecare din noi se deosebeste prin fire…numai daca fiecare face un singur lucru produsul rezultat va fi bun”. Exista doua consecinte plecand de la aceste teze pe care ideologiile totalitare le-au speculat intens, intai de toate ideea ca statul este un supraindivid , punand la lucru o supozitie organicista privind configuratia statului (de altfel temeiul comparatiei om-stat se gaseste numai in aceasta metafora a organismului pe care ambele realitati o impartasesc, statul ajungand astfel sa fie gandit cu cele trei clase/functii principale dupa modelul sufletului armonios) apoi, ca o consecinta directa, faptul ca „legile si institutiile bine intocmite exista in chip natural” . Un atare stat se dovedeste invilolabil si in mod structural nu mai are nevoie de un tip procedural de investitura. El se poate intitula in mod direct „avangarda istoriei” stiindu-se purtat de legi istorice naturale si inatacabile. Ideologul revolutiei bolsevice, Leon Trotki afirma bunaoara „nu putem avea dreptate decat impreuna cu partidul si prin partid, caci istoria nu ne furnizeaza un alt mod de a avea dreptate” . De asemenea Stalin afirma neechivoc „cu cat mai exact vom cunoaste si vom respecta legile istoriei cu atat ne vom conforma materialismului dialectic” . ”Ratiunile de stat”, aduse in mod curent cu valoare explicativa de liderii comunisti, nu spun altceva. Suntem in fata a ceea ce K. Popper numea „ o torie organica si biologica a statului” .

O alta supozitie pe care se construieste proiectul cetatii ideale platoniciene este confuzia dintre fapte naturale si norme conventionale. Una din consecintele grave ale acesteia este derivarea cu valoare normativa absoluta a unor teze socio-politice ca si cum ele ar fi legi naturale, ceea ce le face impermeabile la orice posibilitate critica si le da valoare de adevar. Ideologii totalitarismului asociau in mod eronat ideea de conventie cu ideea de arbitrar, pe care doreau sa-l limiteze (libertatea de alegere a normelor duce la haos si arbitrariu). Nu este intamplator ca exponentul arbitrariului era individul iar al legilor cu valoare naturala era statul. Dreptul pozitiv care este conventional se dovedeste incapabil sa acopere nevoile de legitimare absoluta pe care le clameaza ideologii statelor totalitare. Confuzia lege/norma ii ajuta sa castige o autoritate pe care astfel nu mai sunt nevoiti s-o justifice, fiind prin ea insasi evidenta. Conditia contractualista fundamentala a legii si anume aceea de consensus iuris ciceroniana este eliminata pentru ca ceea ce se intelege prin implinirea legii este dincolo de vointa si optiunea umana. Mersul implacabil al istoriei legitimeaza orice. (legea naturii pentru nazisti, legea istoriei pentru bolsevici). O atare confuzie face imposibila analiza in termeni morali a legilor . Statul platonician nu cunoaste aceasta distinctie datorita surselor sale de autoritate care sunt ideile. Ele nu pot face obiectul nici unei negocieri politice si se impun ca atare. In plan antropologic apare notiune de „etica stiintifica” : a actiona fie in conformitate cu „natura umana” fie cu „natura binelui”. Ambele perspective eludeaza problema responsabilitatii si fac din viata umana un parcurs, la limita, prescriptibil („pedagogia” lui Anton S. Makarenko cu experimentul cunoscut sub numele de comuna de munca „Dzerjinski”, sistemul aducea cu sine un om nou, fara traditie, fara ereditate, lipsit de individualitate dar cu marele merit de a fi un rezultat al istoriei). Omul nou se dedica in intregime statului, el este un om masa. H. Arendt aminteste o marturisire a lui Bakunin „Eu nu vreau sa fiu Eu, eu vreau sa fiu Noi”.
O alta supozitie la lucru in Republica este aceea ca dreptatea nu este o relatie intre indivizi ci o „proprietate a intregului stat” . Aceasta teza pare a fi fost temeiul justitiei populare in tanara putere sovietica, unde drepturile omului nu puteau excede anvergura de autoritate a statului. Vorbim aici de un principiu al holismului/colectivismului: scopul individului rezida in mentinerea stabilitatii statului . „Partea exista in vederea intregului iar nu intregul in vederea partii”, admite Platon . Iar statul este mai mult decat suma partilor, intregul fiind perceput ca altceva superior acesteia. De aici derapajele fatale, absenta controlului cetatenilor, sfera legalitatii se vadeste imuna controlului rational s.a.m.d.
Intelegerea textului platonician nu s-ar putea realiza fara aducerea in discutie a unui principiu cheie al cetatii sale si anume principiul strictei specializari (fiecare trebuie sa faca doar ceea ce domeniul lui de fiintare il autorizeaza). O consecinta directa a acestui principiu consta intr-o delimitare precisa a claselor pe baza competentelor naturale ale acestora. Ura rasiala este astfel legitimata si fundamentata. O alta consecinta este ideea ca „orice relaxare a sistemului rigid de casta duce negresit la decaderea cetatii”, iar schimbarile politice, trecerea de la o forma de guvernare la alta s-ar datora in mod direct sciziunii aparute in sanul clasei conducatoare, care astfel si-a „pierdut” natura. Teoria puritatii rasiale a fost marota ideologica centrala a nazismului.
Ideea scopului final al societatii, stabilit in baza unui proiect stiintific, constituie o alta supozitie existenta si pe care se bazeaza cetatea platoniciana. Teza va fi reluata in varii feluri de ideologii bolsevici ai planificarii si ai centralizarii in justificarea aproape a orice. Este ceea ce L. Boia numea „mitul previziunii stiintifice” , conform caruia „stiinta si ratiune pot sa prevada realitatile”. Eroarea care sta la baza acestei confuzii mitologice ii apartine lui Platon si tine de conditia de posibilitate a metafizicii insesi: de a fi deopotriva parte din lumea 1 (lumea obiectelor fizic determinate) si din lumea 3 (lumea entitatilor teoretice) . Tezele metafizicii platoniciene asuma supozitia corelatiei triple minte-constructe cognitive ideale-realitate concreta, plecand de la dubla premisa ca Ideile reprezinta in mod esential relitatea si realul nu poate fi/si nici nu poate fi inteles fara ele.
O atare „inginerie utopica” va recurge mai devreme sau mai tarziu la violenta, intrucat managementul este unul de tip holist care vizeaza schimbarea intregului. Reconstructia societatii ca intreg, atunci cand nu se face pe cai reactionare si ca atare violente, este imposibila. O atare idee asuma idealul politic ca pe unul de tip rational, ale carui metode de determinare pot fi in intregime stabilite. Orice proiect politic utopic preia timpul ca pe o constanta totdeauna in sprijinul evolutiei prescrise a istoriei. Alteritatea acestuia este anulata. Politicile de planificare economica nu fac decat sa confirme teza. Ideile pe care le aduce cu sine un asemenea proiect ar putea fi rezumate astfel:
--pretentia ca societatea in ansamblul ei este rationala;
--ca timpul si intamplarea sunt variabile controlabile de catre teorie, fiind perfect prescriptibile;
--pretentia ca exista o explicatie completa a lumii in baza careia economia politica marxista bunaoara isi poate rezerva dreptul de a opera predictii. Impotriva unei atari credinte se poate aduce in discutie o observatie capitala a lui Fr. Hayek : a vorbi despre un „scop social” sau un „scop comun” inseamna a presupune ca exista un „cod etic complet, in care tuturor valorilor umane diferite li se acorda locul cuvenit”. Aceste e postulat a fi reprezentativ in sens exhaustiv. „Esentialul pentru noi este ca un asemenea cod etic complet nu exista”. Presupunerea existentei unui asemenea cod aduce in discutie conceptia platoniciana asupra capacitatii mintii umane de a avea acces la adevar. In baza unei atari filiatii filosofului nu-i este greu sa formuleze ceea ce este bine si prin asta sa pretinda ca a acoperit toate nevoile umane posibile. Ne desparte de aceasta teza o perspectiva ceva mai modesta si anume aceea ca „oricarui om ii este imposibil sa cuprinda cu privirea altceva decat un domeniu limitat”
Una din intrebarile centrale pe care si le pune pune Platon este intrebarea fundamentala a politicii „cine trebuie sa carmuiasca?” asupra indreptatirii careia Popper desfasoara o critica sustinuta. Presupunerea fundamentala de la care pleaca Platon este ca o atare intrebare este de ordinul intai in analiza politica. Structura ierarhizata si excelenta necesara carmuitorului fac parte din exigentele interne ale modelului ideal al cetatii. Numai cine se afla in posesia adevarului, avand un acces privilegiat la acesta poate avea in chip legitim drept la functia suprema. Avem in fata un punct in care perspectiva metafizica se desparte cel mai net de cea politica, intrucat cerintele in lucru care deleaga doar filosofului aceasta calitate nu tin de spatiul politic sau social ci de privilegiul exclusiv al gandirii, care in chip natural poseda aprehensiunea ideilor. Teza din urma constituie asumptia cheie a rationalismului si anume aceea ca mintea umana are un preacord cu adevarul (ideile) pe care invata ulterior sa-l expliciteze si asume.
Nuanta maximalista a tezei se transmite insa, prin intermediul holismului, cetatii ideale, gandita ca model, prin urmare ca realizare deplina careia nu i se mai poate aduce nici o corectie. K. Popper observa ca cei care”cred ca intrebarea de mai sus este fundamentala admit in mod tacit ca puterea politica este esentialmente neingradita” .Este supozitia „teoriei suveranitatii neingradite”. Prin urmare a cineva este de fiecare data indreptatit sa detina puterea, legitimat printr-un parcurs istoric considerat necesar. O asemenea forma de legitimare ofera bazele pentru o extindere nelimitata a puterii ca si pentru o sustragere din fata oricarui control public. Este ceea ce s-a intamplat in statele totalitare ale sec. XX, unde functia suprema , odata legitimata prin revolutie, prin urmare de mersul istoriei, deschide catre o exercitare nelimitata a atributiilor, independent de vreun control autonom al societatii. Rusia sovietica a inceputului de secol este un exemplu concludent. Incepand cu sfarsitul anilor ’20 Stalin isi impune progresiv o dictatura personala, cumuland intr-o singura mana cele mai importante functii de decizie, sef al partidului, seful guvernului, seful prezidiului Directiei Consiliului Suprem si conducatorul suprem al armatei. Cumularea excede ierarhia aparatului de partid, maximizeaza puterea facand-o incontrolabila si imprevizibila. Un fenomen similar are loc in Germania nazista unde „vointa Fuhrerului este lege suprema”, un alt mod de a pune in paranteza mijloacele procedurale de control ale puterii in favoarea intesificarii gradului de putere detinut de lider. Efectul cresterii exponentiale a puterii individuale a fost, in cazul celor doua exemple aduse in discutie, unul mitologic: figura conducatorului devine sacroancta si misterioasa, „inconjurat fiind de un cerc interior al initiatilor care raspandesc in jurul lui o taina impenetrabila, corespunzator „preponderentei intangibile a lui insusi” (B. Souvarin, citat de H. Arendt, op. cit. ). Conducatorul, asemenea regelui-filosof platonician nu raspunde unor proceduri elective transparente si in baza carora revocarea sa sa fie doar un procedeu administrativ. Dimpotriva el face parte din corpul sistemului. Metafora corporatista nu e intamplatoare, de vreme ce statul ca intreg suficient siesi functioneaza asemenea unui organism, unde toate institutiile sunt necesare. Aparatul birocratic al statelor totalitare invata sa fie emanatia directa a conducatorului, constituind un corp legat si, paradoxal, legitimat prin el insusi.
Structura fundamental antisistemica si milenarista a statelor totalitare a adus in discutie plauzibilitatea guvernabilitatii lor. Trebuie precizat insa inainte de toate ca intre anti-nomismul lor si stabilitatea statului platonician nu e decat o aparenta contradictie. Statul revolutionar si noua socitate fara clase incearca in mod utopic sa se substitui timpului, preluandu-i parcusul in calitate de necesitate a istoriei. Orice forma de relativism istoric, intamplare sau accident fiind excluse. Notiunea trotkista de „revolutie permanenta” accentueaza nu doar pe primul termen ci si pe cel secund. Ca atare noul stat isi asuma o situatie aparte, in care stabilitatea structurilor politice, a institutiei conducatorului, a mecanismelor propagandei si-a textelor permanent fondatoare, nu se schimba. Statului platonician nu i-a fost atasata o dimensiune istorica, insa similitudinile nu sunt intre doua exemple istorice ci intre supozitiile si valorile „la lucru” pe care ambele ideologii le asuma. Alaturi de modelul sovietic, cel chinez dezvolta o alta maniera de a intelege „noua stare” .Modelul maoist, desi inspirat de cel sovietic, poarta o accentuata amprenta personala:revolutia este inainte de toate o revolutie culturala. In vreme ce modelul sovietic insista asupra necesitatii de-a transforma economia pentru a atinge o societate a abundentei, esentialul pentru Mao consta in a transforma mentalitatile (a schimba omul pentru a schimba societatea). Revolutia este permanenta insa de fiecare data edificata in aparatul de partid, al carui status este inviolabil. Orice milenarism are o relatie subversiva si implicita cu violenta. Instaurarea unei „vita nuova” presupune rasturnarea starii de lucruri existente si institurea brusca si definitiva a unor noi structuri. Mao recunostea ca revolutia nu se poate face fara o „anumita violenta” ce are ca baza „lupta armata”.

Punerea in discutie critica a ideilor de fundal care determina gandirea totalitara are in primul rand rolul de a-i intelege mecanismele de legitimare. Forta cu care acestea au invatat sa rearanjeze lumea nu este o forta omeneasca, ea tine de fascinatia teribila a ideilor (membrii partidului bolsevic al anilor aurorali ai Revolutiei erau toti intelectuali, iar Revolutia insasi a fost una a elitelor intelectuale si nu a maselor). De asemenea orice discutie pertinenta despre functionarea regimurilor totalitare nu poate ava loc in exteriorul gandirii care le-a facut pe acestea posibile. Teza noastra este aceea ca Rusia sovietica sau Germania nazista nu au preluat modelul platonician ci au refacut utopic rationalismul holistic al acestuia oferindu-i sansa macabra de a fi si altceva decat o abordare metodologica a temei dreptatii. Intr-un fel sau altul sursele autoritariste si constructivismul politic se revendica tacit de la nostalgiile platoniciene.


















Bibliografie

1. Platon, Republica, Ed.Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1986
2. K.R.Popper, Societatea deschisa si dusmanii ei, vol.1, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1993
3. K.R.Popper, Cunoastere fara subiect cunoscator
4. Hannah Arendt, Originile totalitarismului, Ed, Humanitas, Bucuresti, 1994
5. Lucian Boia, Mitologia stiintifica a comunismului, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1999
6. Friedrich A. Hayek, Drumul catre servitute, ed. Humanitas, Bucuresti, ed. II, 1997
7. site-ul www.ac-nancy-metz.fr (Christophe Marchand)
8. site-ul www.perso.club-internet.fr
9. site-ul www.politicalresource.net
10. site-ul www.library.ubc.ca/

comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (0):

Nu exista comentarii

Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...