Locuia intr-o camera larga, cu ferestre mari, intr-o totala dezordine. Draperiile albastru inchis atarnau grele ca niste mantii ale unor cavaleri medievali, facand incaperea mai intunecata si sobra. Zeci de tablouri neterminate zaceau pe pat, pe canapea, pe scaune si pe pereti, aratand ciudat si neexprimand decat niste culori vii aruncate pe panza alba pana la refuz. Dezordine. Asta credea lumea ca il reprezinta pe El.
Dar lumea se insela. El era cel mai meticulous om din lume si avea un scop bine conturat. Dorea sa descopere perfectiunea. Toti ziceau ca aceasta nu exista, dar El stia ca se ascunde pe acolo pe undeva si simtea ca il asteapta cu bratele deschise. Stia ca avea sa o descopere, insa numai prin munca intense si efort.
Isi iubea la nebunie picturile. Numai El le intelegea. Toate reprezentau ceva. Statea ore in sir sa le priveasca si in fiecare combinaite de pete, linii, dungi si culori descoperea conturul unei femei. Femeile sale erau frumoase, elegante, senzuale. Dar nu il satisfaceau pe deplin. La toate le lipsea ceva. Nici El nu stia ce.
El era inalt, bine cladit, cu un corp puternic si agil ca al unei feline. Avea o fata frumoasa, cu un maxilar pronuntat si o piele fina, bronzata. Figura lui era usor visatoare, iar firea calma si meditative. Ochii caprui deschis spre verde aveau deseori tente melancolice, dandu-i un aspect poetic. Mereu isi trecea mana prin parul blond inchis, aproape saten, parand nepieptanat si salbatic ca un om al junglei. Buzele sale groase si senzuale puteau seduce orice femeie, iar El stia sa le foloseasca foarte bine, cu multa, multa maiestrie. Insa nu descoperise femeia potrivita.
Oamenii il considerau ciudat, aproape nebun. De ce? Simplu. Pentru ca El vedea femeia ca pe un obiect de arta. I se parea ca aceasta fiinta delicate si micuta trebuie tratata cu grija, ca un bibelou scump de portelan sau ca o vaza firava chinezeasca la care te puteai uita ore in sir fara sa te plictisesti. Adora picioarele lungi si subtiri, placandu-i sa le vada rasarind de sub o fusta scurta de matase, voal sau satin. Pantalonii si fustele lungi i se pareau o crima. Era total impotriva lor. Adora coapsele de fildes sau de cicoare, admirandu-le linia fina, domoala sau dimpotriva, serpuita si provocatoare. Iubea taliile prelungi si ii placea sa le priveasca mladiindu-se ca trestia in bataia vantului cald de primavera. Sanii mici si obraznici ori cei mari si voluptuosi i se pareau irezistibili, gandindu-se la ei ca la niste flori rare crescute pe un teren muntos sau chiar in desert. Ah! Ochii sai se scaldau in lacrimi atunci cand privea buzele arcuite intr-un zambet inocent, colorate in roz pal si obsedant de catifelate. Descoperise si frumusetea celor rosii-carnoase, ranjind salbatic, seducandu-l si jucandu-se cu el fara mila. Nu de putine ori gustase din acele fructe oprite, dar niciodata nu descoperise savoarea perfectiunii. De asta cercetarea sa contiuna. Ii placeau si nasurile, in special cele usor carne, ridicate obraznic in sus. Totusi considera ca orice nas e la fel de frumos si expresiv daca e asezat pe o figura potrivita. Asta insemna pentru El maiestria Creatorului. Si in sfarsit ochii, acele oglinzi stralucitoare, acele lacuri infinite ce se puteau tulbura dintr-o clipa in alta. Cunostea toate culorile posibile, de la albastrul pur al cerului la culoarea marii in adancuri, de la verdele fraged al ierbii de primavera la nuanta tulpinii de margareta, de la culoarea cafelei cu lapte la cea a blanii ursului Grizzly si de la griul innocent al norilor nevinovati la negrul cel mai negru din lume. Cunostea toate aceste culori si le admira, caci erau asezate exact la locul potrivit pentru a avea un efect electrizant. Iar parul, parul il scotea din minti. Lung, scurt, blond, roscat sau brunet, il facea sa pluteasca aproape de portile Raiului. Doar ca El dorea sa si intre.
Asta insemna femeia pentru El. Un obiect de arta pretios. Mereu visa la femeia visurilor lui, acea fiinta care sa il inmarmureasca si sa il faca fericit pe deplin. Mereu cutreiera strazile si bulevardele observand si meditand. Iar norocul fu ca de obicei de partea lui.
Ea era altfel decat toate. Avea trupul suplu, cu o piele alba, stravezie, acoperita cu mici pistrui nostimi. Fiecare punct de pe corpul ei, fiecare alunita si fiecare cicatrice isi avea rostul sau, un rost sigur si bine precizat. Picioarele interminabile, talia lunga, bratele de marmura ca ale Afroditei, sanii ca niste flori-de-colt, gatul de lebada si figura innocent-provocatoare il vrajisera. Se indragostise de Ea din prima claipa cand o vazuse in centrul orasului hranind porumbeii, invaluita intr-o rochie pastel din voal transparent. Avea parul aramiu, tuns scurt cu carare pe mijloc, buzele subtiri si nerujate, ochii albastrii misteriosi, genele negre si pistrui roscati imprastiati pe nasul carn. Total naturala, total minunata.
Ochii sai exprimau cateodata valurile furioase ale oceanului, alteori caerul dupa ploaie sau lacul linistit de la El din oras. Parul semana cu o aureola de inger, cu un pistil de floare, iar buzele aveau culoarea piersicii coapte si gustul gemului de caise. Degetele ei fine, cu unghii ingrijite, faceau minuni pe pielea lui. Se simtea intr-al noualea cer. Dorea sa o aiba pentru totdeauna.
Dar Ea please deodata fara sa se uite inapoi. Il lasase cu arta lui neterminata, cu firea lui meditative si dezordinea ce domnea peste tot. Il lasase sa se gandeasca mai departe, spunandu-i ca esista doar un mod de a o aduce inapoi. Iar El trebuia sa-l descopere.
Zi si noapte isi framanta mintea in zadar urmarind razele soarelui, culorile apusului si stelele ce inconjurau luna. Ciudat! Acel disc rosu ii amintea de parul ei. Oare nu-I ajungea ca o considera cel mai de pret obiect al sau? Nu conta ca o aseza in rand cu operele lui Picasso,Monet si Van Gogh? Nu-i ajungea valoarea ce i-o atribuia?
Simtind ca nu mai are are fara chipul si mangaierile ei, gasi intr-adevar raspunsul. Ea era o complexitate de culori imbinate cu maiestrie pentru a se obtine un effect nemaivazut. Avea si rosu, acel rosu electrizant exprimand pasiunea. Alaturi de rosu era pus albastru, iubirea si tandretea. Albul ei exprima pacea, iar galbenul gelozia si furia. Rozul era amintirea copilariei, a primilor fiori de viata si emotie. Negrul lispea. Nu avea pic de rautate, iar El recunostea ca orice opera de arta valoroasa nu are aceasta culoare. Realiza ca se ridica mai sus de toate obiectele de arta din lume. Continea si picturile lui Picasso, si pe cele ale lui Monet si pe cele ale lui Van Gogh. Era ceva nemaivazut, ceva sublime, ceva fermecat. Continea imaginea muntilor, a marilor si a padurilor. Intrupa frumusetea unei cirese coate,a unei flori rare. Si toate acestea se gaseau in sufletul ei.
Atunci realize ca gresise. Ea nu era un obiect de arta. Era arta insasi.
Descoperind acest mare secret o primise inapoi. Dar nu ca pe o proprietate, ci ca pe o fiinta vie, egala lui. Iar din acest moment toti oamenii reusira sa descopere femeile din picturile lui si toata dezordinea disparu. Descoperise perfectiunea, de care fusese atat de aproape si totodata atat de departe.