“iubire, te-aş lua la o plimbare prin parc, să mâncăm vată de zahăr şi să ne spunem poveşti din altă viaţă”, zise îngerul bătând scurt din aripi, picurându-mi o pană drept mărturie sau cadou, nu mai

</br>ştiu, înţeleg destul de bine enunţul subiectului de azi – descrieţi o secţiune transversală prin această zi – n-o să meargă; mă-mpiedic prea des de raze debile de soare, de frunzele îngălbenite ce

</br>mă conţin, semnele pe care nu le vedeam înainte nici dacă voiam să le văd, ai venit tu şi le-ai scorojit vopseaua de camuflaj, ai folosit

</br>cuţitul de tăiat răvaşe, dacă vreodată, prin absurd, am fi decis să ne împletim venele ca să fim mai aproape, ar fi fost numai bun, cu fierul moale şi indulgent, cu o pătrime rugină debordantă, ca atingerea unei ploi calde

</br>de vară, de nopţile noastre toride mă simt şi azi nedestul, n-am nisip în sandale, am eşarfa ta serigrafiată pe suflet şi ochii irizaţi în exces, atenţie, se ia

</br>să-ţi zic o chestie ce tocmai mi s-a întâmplat, mi-am urcat de cu seară trupul în taxi (sufletul călătoreşte pe gratis, e super-ofertă în viaţa asta); de după ceafa transpirată de brăduţi parfumaţi a şoferului s-a auzit clar, din staţia părăginită, (vocea aceleiaşi femei care ne anunţă trenurile, avioanele, bacurile, rata, vorbeşte la mall, în portavoci şi megafoane sau elegante microfoane, e prea ocupată, vorbeşte şi pe gât şi pe gură şi pe nas, Big Sister), următoarea comandă: o maşină pe Răsăritului pentru Amurgului, soarele era tocmai la apus şi mi-am zis, eu cobor la următoarea

</br>comandă va fi probabil şi ultima, chelnerul aproape a adormit, The Verve cântă în surdină “Lucky Man”, eu îmi sorb fericirea, parcă am câştigat la loterie, a venit un nou esemes de la tine, mă întorc zâmbind spre meseni, sunt de acord, nu puteţi diagnostica

</br>fericirea e mai mult o schimbare în felul de a ne respira libertatea, paradoxal suntem mai liberi dacă ne ţinem de mână

</br> timpul ăsta avid de miezul nopţii, mână cai biciuiţi de moguli cu mantii negre,se ia la trântă cu orele şi le dovedeşte, în curând o să întorc iar clepsidra şi tu o să te-ntorci să mai gustăm un pic; mi-am făcut acasă un calendar cu a.m.r., la fel ca-n armata nefăcută, ce naiba are birtul ăsta, se închide ca pe vremea lui


</br>lui, miliţistului din intersecţie, luminat de roşul semaforului ca o cocotă de un felinar ruşinat, o să-i spun fericit la ureche vreo două

</br>chestiuni: unu, chiar dacă-i departe , am un plan megaloman de construcţie de megapod, ca să ne ajungem mai uşor unul peste altul, n-am încă autorizaţie, în schimb meşteşugesc epifanii în fiecare zi , nu te uita la mine dom’le tablagiu cu ochii ăia

</br>doi: nu sunt eu de vină că această musculiţă trăieşte doar o zi şi n-aveţi vreme să-i faceţi dosar în

</br>arhivele operative au uitat să consemneze măreţia clipei şi cerul pictat într-o lacrimă