-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

IORDANUL ROMÂNILOR


de carapiscum la: 15/09/2006 08:44:00
modificat la: 17/09/2006 22:35:07
taguri: Poezii 
voteaza:
IORDANUL ROMÂNILOR
sau
UMILIREA PRUTULUI

Melbourne: 09.01.06

„- Ce-ţi este ţie, o, râu nemuritor
Că-ţi torci vârtejul iute în chip ameţitor
Şi brazda ta de ape ţi-o tulburi deodată
În crăpătura gliei amar trasă pe roată?

De ce în calea-ţi lungă şi dureros de strâmtă
Îţi murmuri întristarea cu lăcrimare sfântă?
Au oare nu te saturi de-mbelşugarea ploii?
Ori matca ţi-e-nfundată de bubele nevoii?

Priveşte cu mândrie în laturile tale
La fiii tăi de suflet înmănuşaţi de zale,
Încremeniţi pe veci sub sceptrul datoriei
Faţă de crucea veche şi stema României;

Şi vezi-i cum tresar la glasul cel de clopot,
Cum umbrele lor saltă şi iară dau în clocot,
Cum îşi unesc dorirea, avântul, bărbăţia
Să-şi sune demnitatea, să-şi ţină avuţia.”

„- Opresc o clipă cursul şuvoiului din mine
Să dau rostire `cestei nemulţumiri ce-mi vine
Prin susur de baladă şi zbatere de maluri
Şi să-ţi răspund cu jalea căzuţilor în valuri.

Când, la plinirea vremii, nevoia a cerut-o,
Când vulpi din cele roşii cămaşa noastr-au rupt-o,
S-au strâns la mine-n braţe toţi fiii ca să plângă
Şi pieptul meu în două avea să mi se frângă

Căci apa-mi devenise hotar şi căpătâi
Acolo unde poartă fusese mai întâi
Şi cântul lor coleric se smulse din văzduh
Deşi în două cete, totuşi acelaşi duh.

Vibra în ei tumultul din braţul lor de fraţi
Croiţi din stânca rece a verzilor Carpaţi
Dar, vai, câtă ruşine, ce cruntă umilire
Că mă făcusem lor un zid de împărţire!

Ca apa Mării Roşii de-aş fi secat atunci,
Să nu-i despart pe taţi de mame şi de prunci,
Aş fi rămas cetate de nimeni cucerită,
Mi s-ar fi pus pe tâmple cupola aurită.”

„- Dar vino-ţi iar în fire! Au doară ai uitat
Că lacrimile lor apoi s-au adunat
Într-un torent de magmă dospită la furtună
Ce-a zguduit pilaştrii suflării de sub lună?”

„- Nu am uitat o clipă pe bravii mei eroi
Purtaţi de-obşteasca râvnă, de griji şi de nevoi,
Cum s-au sculat cu toţi ca-n zi de sărbătoare
Ca să zdrobească jugul uneltei sabotoare.

Încă mai simt în mine căderea lor voioasă
Pentru frumosul nume ce zis-au ei: Acasă.
Îi văd străfulgeraţi pe fruntea vineţie
De-o harnică iubire, de dor pentru frăţie

Şi-n ochii lor deschişi pe cât cuprinde zarea
Luceşte doar speranţa şi binecuvântarea
De-a-şi pune chezăşie nevolnica fiinţă
La înnoirea soartei prin faptă şi credinţă.

Tu nu vei şti nicicând, sărmane muritor,
Cum toţi aceia, tineri, cu dor mistuitor
Şi-au făurit morminte în apa mea stâlcită
Ca cei rămaşi la vatră s-o aibă neclintită.

N-ai cum să înţelegi că-n sânge m-au scăldat
Precum şi eu, la rându-mi, jelind i-am botezat;
Sau cum putea-vei tu să simţi acea căldură
Ce au sorbit din mine ca dintr-o băutură?”

„- Dar, oare vrei să spui că dragostea de glie,
Unirea, Libertatea din jug şi din robie,
Cuvântul sacru ŢARĂ, mândria de român
Şi alte câte-aicea nu pot ca să adun,

Îmi sunt străine mie şi fraţilor mai mici?
Au nu cumva tu tai cu limba-ţi ca de brici
Voind s-arăţi acum nevrednicia noastră
Faţă de Naţiune şi de-nvierea voastră?”

„- Vorbeşti de lucruri sfinte şi-nchipuirea-ţi fuge
Ca apa de la ploaie ce în şiroaie curge,
Degeaba s-ar scula acuma un Ştefan
Căci gândul prea multora e încolţit de ban.

Nu-i pasă nimănui de crez, de ideal,
De jertfele ascunse sub fiecare deal,
Urechea tuturora se-ngroapă sub sloganuri
Iar ochii zac închişi şi mutilaţi de planuri.

Şi crezi că glasul nostru ce tună cu mânie
Cerşind patetic totuşi un pic de omenie
Mai are rezonanţă în corul de popoare
Ce rump din pieptul lor nevoia de dogoare?

Ruşinea este astăzi la locul de virtute,
Hoţia, viclenia stau cocoţate-n frunte;
Minciuna, dezonoarea le ţin de-aproape hangul
Şi tot boierul trupeş prin crimă-şi ţine rangul.

De asta-mi svârcolesc mormântul meu cel ud,
Ca să-i trezesc la viaţă şi glasul să le-aud
Acelor care sincer, prin firea lor cea bună,
Şi-au făurit şi-n rai o patrie străbună.

Lor le-au cerut barbarii pe veci să fie muţi
Dar n-au ştiut aceia că ei sunt fii de munţi
Şi că un singur glas de-a fi să strige-n zare
Va deştepta ecoul întreaga răsuflare.

Nu au ştiut duşmanii că sângele-i sămânţă
Pe care dac-o verşi va creşte în voinţă,
Ci au crezut că-n apă uşor îl pot preface
Şi astfel să ne curme doririle de pace.

Eu sunt bătrân acum dar stare încă n-am
Că nu ne-am împlinit ca ţară şi ca neam
Şi-aş vrea din nou să sec, precum odinioară,
Prin albie să-i curg pe cei de foc şi pară.

Atât îmi mai rămâne ca testament nescris:
Să vină la lumină ce alţii cred că-i vis,
Apoi în braţu-mi mort să prindeţi o brăţară
Din aurul smerit al dragostei de Ţară.”

„- Te las atunci, o, râu cu apa tulburată
Din unda ta să tremuri până te-i face poartă
Prin care noi să trecem să ne-ntâlnim eroii
Căzuţi la datorie ca picătura ploii.

În drumul ce străbaţi prin ţarina virtuţii
Vorbeşte tuturor cu glasul senectuţii
Şi sapă-n conştiinţe şi-n cheagul de pe suflet
Dorinţa de-a mai fi măcar o dată tunet.

Pe mine să mă cauţi pe malul tău cel drept
Unde de-atâta vreme în lacrimi te aştept
Şi nu uita că valul ce-ţi trece prin hotar
Îmi macină sămânţa ca piatra de morar.

Îţi piară întristarea, tresaltă-n bucurie
Căci tu eşti pus să surpi întreaga tiranie
Şi-aduni la zidul tău de ape milenare
Toţi plânşii unui neam cu gene seculare.”
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (0):

Nu exista comentarii

-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...