...in care este vorba despre cateva intamplari cu copii, niscaiva nori, doua ganduri, un cersetor, zeci de porumbei si o noua necesitate in varful piramidei lui Maslow...



imi aduc aminte de urmatorul dialog : bunica (60 ani, de tip uman) – nepot (4 ani, de tip indecis) prin infernul ad-hoc al unui auto-104 estival.
Bunica (in doi peri) : « Luca, nu te mai impinge! »
Luca (rostogolindu-se printre picioarele calatorilor asudati, raspunde implacabil) : « Sunt taur. »
Bunica (profetic-impaciuitoare) : « Nu esti taur. Esti baietel. »
Luca (de necombatut) : « Sunt taur. »
Bunica (logic) : « Pai daca esti taur, te ducem la gradina zoologica. »
Luca (responsabil) « Nu ma intereseaza. » (dar, dupa primele reflectii asupra Fiintei si consecintelor ei nefaste) : « Sa ma manance leii ? »
Bunica (sedusa de propria dialectica) : « Da, Luca. »
Luca (etico-filosofic) : « De ce sa ma manance leii ?»
Bunica : « Pentru ca nu esti cuminte. »
Luca : « Ba sunt cuminte. » (apoi, edificat): « Nu sunt taur. »


in fata blocului meu, doi pusti de vreo 6 ani. Unul, brunet, slabut, cu ochi mari, sta jos si tine in brate o minge de fotbal ce pare uriasa. In fata lui, un blond-spalacit, il interogheaza pe un ton doct : « Auzi, ma, tu stii karate ? ». Fastacit, brunetelul ingaima un : « Pai..hmfff..ceva...». Karatistul continua : « Da’ stii sa iei mana si sa o intorci asea ? » si incepe sa mimeze natang doi (!) combatanti printr-o miscare undeva intre capoeira, Kapa o Pango-ul rugbyistilor neozeelandezi si culesul murelor. Copilul cel firav il priveste nedumerit, incercand sa-l asigure pe celalalt de toata increderea si abnegatia lui in privinta artelor caraghios-martiale si intoarcerea mainilor in jurul propriei axe. Din cand in cand, insa, arunca o scurta ocheada mingii si o strange delicat, parca promitand...


in spatele blocului, de data asta, o pustoaica dracoasa infige un ditamai batonul de ciocolata alba in botisorul unui durduliu tolerant. Acesta din urma nu reuseste sa se ridice la inaltimea rafinamentului si preciziei actiunii, murdarindu-si barbia si obrajii, ceea ce face pe intepata domnisoara sa exclame un neasteptat de rational si pertinent : « Maaa, tu nu stii sa musti !» ...si, fara explicatii suplimentare, incepe sa roada demonstrativ-empiric.


aflu cu deosebita satisfactie de existenta unei Asociatii a Iubitorilor de Nori fondata de un englez (de cine altcineva ?). Din manifestul acestor visatori stratosferici : “We seek to remind people that clouds are expressions of the atmosphere’s moods, and can be read like those of a person’s countenance […]Clouds are so commonplace that their beauty is often overlooked. They are for dreamers and their contemplation benefits the soul. Indeed, all who consider the shapes they see in them will save on psychoanalysis bills.”


gand despre fotografie : cum poate ceva elementarmente fizic,spatial, sa ne proiecteze cu atata gratie in psihic, in trans-temporal ?


stelele sunt dovada inefabila a faptului ca in urma oricarei lumini orbitoare se ascund timid, asteptand intunericul, mici radieri candide. Sa cauti stelele din umbra soarelui...


intr-o discutie nocturna pe voice-mesenger, plina de toate misterele si fabulatiile orei, prietena poeta, innegurata si draga imi sopteste : « simt nevoia sa silabisesc...»


mai deunazi, in Cismigiu, pusti tehnologizati si brand-uiti, babute amabile, trupuri incorsetate de bluze pestrite, sugrumatoare de epiderme si de inefabil, pantaloni lălâi, mutre sictirite, indragostiti exihibitionisti framantandu-se obscen pe banci si prin tufisuri, tablagii ezoterici, bisnitari afabili, rebeli fara cauza, home-lesi fara sanse, intelectuali fara vicii. In toata Babilonia asta, la micul tarc amenajat pentru hranirea porumbeilor (un fel de orniaeroport cu fast-food, ma gandesc), un cersetor batran, incovoiat, cu pletele alb-murdare legate intr-o coada stramba, cu sacosele de rafie langa picior, rupe incet dintr-un miez de paine. Il sfarma indelung in pumn si arunca firimiturile inaripatilor, privindu-le zburataceala vesela...