O mica, dulce tragedie...

Aveam 14 ani (1997), eram la tara la bunici si ne adunasem mai multi, in ultima mea seara acolo, sa jucam carti pe porunci. A venit randul lui Rio sa primeasca o porunca si cineva i-a zis sa danseze cu mine. N-a ezitat nici o clipa pentru ca am simtit ca-si doreste acest lucru. In schimb eu am refuzat. Eram foarte incapatanata si salbatica. Mi s-a zis ca voi regreta daca nu dansez cu el. Dar odata ce-am zis nu (chiar daca vreau sa schimb raspunsul), nimeni nu ma poate face sa ma razgandesc.

Dupa joc m-a condus pana acasa si am reusit si eu, in cele din urma, sa deschid gura si sa-i zic ca mi-a parut bine de cunostinta si ca mai vorbim. Pacat ca nu m-am tinut de promisiune. Au fost ultimele clipe petrecute impreuna....
A doua zi am plecat. Ploua...si in minte imi rasunau cuvintele "Danseaza cu el! Vei regreta daca nu dansezi.."

Dupa 2 ani (1999) m-am reintors la bunici, inca nu-l uitasem...Dar, nici acum nu inteleg de ce nu am reusit sa-l vad macar o data. Daca ar fi fost sa-l vad nu cred ca m-as fi dus la el pentru ca eram convinsa ca nu m-ar recunoaste. Ma gandeam ca acea noapte a fost o mica atractie intre noi doi si ca a trecut...Nu prea m-am mai gandit la el...

In anul 2003 iar am venit la tara si intr-o zi am plecat cu tata si cu bunica in vizita la niste rude de prin sat. Pe drum am trecut pe langa o intreprindere. El era afara. Inima a inceput sa-mi bata cu repeziciune si timpul parca se oprise in loc...Crescuse foarte frumos. Nici nu a trebuit sa-mi zica tata cine este (in sat toata lumea se cunoaste), stiam ca era Rio. Nu m-a vazut si nici eu n-am insistat sa cobor din masina sa vorbesc cu el. Ma gandeam ca nu-si mai aminteste...In schimb sentimentele mele pentru el erau neschimbate...Atunci l-am vazut ultima oara...in viata.

Acum 1 an am aflat de la tata ca a murit intr-un stupid accident de tren.
Mi-a parut foarte rau..."Cum? Rio a murit?" dar n-am putut sa plang pentru ca eu imi continuasem viata fara sa ma gandesc prea mult la el. Credeam ca nu mai avem nici o legatura, ca nu ma mai tinea minte si ca totul a ramas in trecut, atunci cand aveam 14 ani...

Recent am fost 4 zile la bunici. M-am intalnit cu verii mei. Adina mi-a povestit, in mare, ce s-a intamplat cu Rio. Mi-a parut rau cand am vazut cat sufera. Au fost prieteni foarte buni...La un moment dat Adina imi zice "Intreba mereu de tine sa stii. Imi zicea ca-i e dor de tine. Si mie mi-era dor de tine pentru ca nu vii asa des pe-aici...Ma intreba cand mai vii?"...am ramas socata la auzul acestor cuvinte. Mi-au dat lacrimile, dar am reusit sa ma stapanesc...

Doamne...m-a tinut minte Rio?.. Intreba de mine?...De ce n-am coborat atunci din masina sa-l salut? De ce n-am insistat sa-l vad de cate ori am fost la bunici? De ce a trebuit sa moara si abia acuma sa aflu asta? De ce?...

Acuma stiu de ce sunt singura, de ce nu m-am simtit niciodata bine langa alt baiat (chiar daca imi doream acest lucru foarte mult) si de ce sunt melancolica si trista cand vine vorba de dragoste. Stiu cine a fost jumatatea mea si stiu ca atunci cand plangeam de singuratate, de fapt, plangeam de dorul lui.

A fost prima iubire, a fost baiatul pentru care am simtit primii fiori ai dragostei. Ieri m-am gandit toata ziua la el si simteam cum mi se rupe sufletul...
Oare ne vom mai intalni? Mi-e dor de el!
Doamne ai grija de sufletelul lui.