Am fost la tata, cum vã spun,
Dãdea sã plouã, era vânt,
Cu nişte flori ca sã le pun
Şi-o lumâmare pe mormânt ;

Alãturea, ingenuncheat,
La alt mormânt, un ins rãnit
Se vãicãrea înlãcrimat :
“De ce-ai murit, de ce-ai murit”

Se închina la cer cu jind,
Gesticula parcã lovit,
Din buze tot mişca bocind,
“De ce-ai murit, de ce-ai murit”

O lumânare pâlpâia
Lângã sãracu’ prãpãdit,
De milã se topea şi ea,
“De ce-ai murit, de ce-ai murit”

L-am ridicat de subţiori,
Privindu-mã dezamãgit
Mã întrebã de douã ori,
“De ce-a murit, de ce-a murit”

“În viaţã dacã mai şedea,
Eram atât de fericit”
Îndurerat din cap dãdea,
“De ce-a murit, de ce-a murit”

“Te înţeleg” i-am zis pios,
“E cineva foarte iubit,
Însã de plângi, e de prisos,
Cãci a murit, cãci a murit”

“De unde dom’le (?) nici nu-l ştiu
Şi plâng cã am dat de belea,
E fostul soţ, un şantaliu,
Ce l-a avut…nevastã-mea !”

Valeriu Cercel