Rugăciunea cea mai lungă


Nu cunoşteam de câţiva ani, chiar bine,
Eram în anul ultim de liceu,
Îndrăgostită foc fata de mine,
Lulea inamorat de ea şi eu,

Dar cuminţei am fost, ca şi pe plită,
Aşa că fi’nd atât de-nflăcărat,
De ea nu mai vorbesc, era topită,
Să facem, am decis, vechiul păcat ;

A doua zi, părinţii ei, la masă
M-au invitat, dorind ca să mă ştie
Şi-apoi plecau o noapte de acasă,
Perfect pentru aşa o nebunie ;

Sincer să fiu, prea multe n-am ştiut,
Cu toate că-s trăit doar la oraş
Şi cum sunt eu de fel şi precaut,
Am zis că mi-ar fi bun un balonaş ;

Intrai în farmacie, ruşinos,
Jenat mă învârteam, pe cinstea mea (!)
Dar farmacistul, foarte respectos
Pe loc a înţeles ce-mi trebuia :

Din raft, un pliculeţ mi-a arătat
Ca-ntre bărbaţi, aşa pe îndelete
Cu amănunte chiar mi-a explicat,
Eu nefiind nicicând dus pe la fete ;

Fără discuţie, totul am plătit,
Gândindu-mă la noaptea de orgie
Şi după ce din nou i-am mulţumit,
Am luat, ca să fiu sigur, o cutie ;

A doua zi, m-am dus la ea acasă
Cu flori, la patru ace, ca la carte,
Părinţii ei, mă aşteptau la masă,
Eu aşteptam ca să se facă noapte ;

A trebuit să facem rugăciune,
Chiar după ce frumos ne-am aşezat,
Mi-am pus fruntea în mâini (asta pe bune)
Şi frate , să te ţii cât m-am rugat (!)

Păi a trecut,un sfert de oră poate,
Iar eu mă tot rugam, ca niciodat’,
Cu ochii-n palme-nţepenit pe coate,
De toţi cei de la masă s-au mirat,

Că-mi zice ea, în şoapte, drăgăstos
(Eu mă rugam, doar ca să mai exist):
-Nu te ştiam aşa religios (!?)
-La fel nici eu…că tac’tu-i farmacist !

Valeriu Cercel