În primul rând vreau să vă recomand o lectură foarte interesantă "Pro & Contra Emil Cioran - Între idolatrie şi pamflet", Editura Humanitas 1998. Este o culegere de texte despre Cioran publicate mai ales în România, între 1934 şi 1989. Sunt semnate, printre alţii, de nume de rezonanţă precum Mircea Eliade, Nichifor Crainic, George Călinescu, Lucian Blaga, Marin Sorescu, Eugen Simion, etc.

Textele sunt fie elogioase, fie critice sau de-a dreptul pamflete. Remarc reacţia stârnită de un fragment din "La tentation d'exister", apărut la Paris în 1956. Iată-l:

"Mărturisesc că am considerat odinioară ca o ruşine faptul de a aparţine unei naţii oarecare, unei colectivităţi de învinşi, asupra originii căreia nu-mi era îngăduită nici o iluzie. Credeam - şi poate că nu mă înşelam - că noi ne tragem din drojdia barbarilor, din resturile marilor năvăliri, din acele hoarde care, ostenind să-şi continue drumul spre Apus, s-au aşezat de-a lungul Carpaţilor şi Dunării, căutându-şi un culcuş ca să vegeteze - masă de dezertori la graniţele Imperiului Roman, vulg mizerabil spoit cu un pic de latinitate"

...

"Cum poţi să fii român? - Era o întrbare la care nu puteam să răspund decât printr-o durere de fiece clipă. Urându-i pe ai mei, urându-mi ţara şi ţăranii ei atemporali, îndrăgostiţi de toropeală şi crpând de stupizenie, mă ruşinam că mă trag din ei, îi renegam, refuzam să accept subeternitatea lor, certitudinile lor de larve osificate, visarea lor geologică. În zadar le căutam pe chip freamăul sau semnele revoltei: în ei, vai! murea încet maimuţa. La drept vorbind, nu aparţineau oare regnului mineral? Neştiind cum să-i scutur, cum să-i însufleţesc, îmi trecu prin minte să-i extermin. Dar nu poţi masacra pietrele:"

...

"Nu încetam să blestem accidentul care făcuse să mă nasc printre ei...Ţara mea, a cărei existenţă, în mod vădit, nu-şi avea nici un rost, îmi apărea ca un rezumat al neantului sau ca o materializare a inconceptibilului, ca un fel de Spania fără secol de aur, fără cuceriri şi nebunie şi fără un Don Quijote al amărăciunilor noastre. Să fii dintr-o astfel de ţară, ce lecţie de umilire şi de sarcasm, ce calamitate, ce lepră!".

Aşadar textul e datat în 1956. Reacţia a fost promptă. În următorii ani au apărut replicile în România. N-am să vă reţin atenţia cu demascări de tip "înfierare cu mânie proletară" semnate de nişte non-entităţi. N-am să menţionez nici textele jenante (astăzi) semnate de critici de mare valoare ca George Călinescu sau Barbu Cioculescu. Nu mă refer nici la critica de la sfârşitul anilor 50 a filosofului Lucian Blaga, care nu l-a avut niciodată la inimă pe Cioran. Am să vă citez dintr-un singur articol, publicat în 1962 în "Glasul Patriei", organ de propagandă al regimului destinat diasporei.

"Din şleahta detractorilor trădători şi renegaţi care s-au lepădat de ţara românească pe care astăzi încearcă să o împroaşte cu noroi, face parte şi un neînsemnat scrib, pe nume Emil Cioran, aşa-zis filosof al unui curent decadent care se intitulează "existenţialism"", începe fulminant articolul din Glasul Patriei.

Autorul nu uită să ne informeze că "Emil Cioran nu face patre dintre tinerii care au îmbrăţişat legionarismul înşelaţi de iluzia mântuirii naţionale în care se învăluia meşteşugit un ucigaş de rând cum a fost Corneliu Zelea Codreanu. El era perfect conştient că maduva acestei organizaţii era criminalitatea".

Bref, to cut a long story short, articolul conchide: "Talentatul şi harnicul popr român, în care renegaţi de teapa lui Cioran încearcă să împroaşte cu noroi, şi-a ocupat de mult locul de cinste în rândul celor mai înaintate naţiuni ale lumii. Prin revoluţia de la 23 august 1944, în fruntea căreia s-a aflat eroica clasă muncitoare română şi care a adus ţării eliberarea de sub jugul reacţionar al burgheziei şi al dictaturii...Tocmai de aceea, într-o epocă în care poporul român, electrizat de energia revoluţionară, creează într-un singur deceniu cât au creat alte popoare în sute de ani, ieşirea nesocotită a lui Emil Cioran nu e numai un act de renegare degenerată, nu e numai un act de neruşinată calomnie, dar şi un act de demenţă şi imbecilitate intelectuală".

Vă întrebaţi oare dacă textul aparţine unui propagandist comunist? Nu. Textul de atribuit lui ... Nichifor Crainic, aflat la închisoare în acel an. Este drept că un neobosit simpatizant legionar de pe internet Nicolae Niţă, susţine că textul nu ar aparţine lui Crainic http://pages.prodigy.net/nnita/crainic2.htm, dar editorul ediţiei de la Humanitas nu face nici o precizare la acest text, deşi la altele au apărut rectificări.

La textele mai târzii - chiar în perioada causşistă - vor apărea elogii din partea unor oameni fără nici un fel de simpatii legionare sau chiar de dreapta ca Marin Sorescu, Eugen Simion sau Radu Florian care l-au cunoscut personal pe Cioran şi au scris despre modestia sa, despre dragostea lui faţă de Sibiu (oraş pe care-l considera cel mai frumos din lume) şi faţă de limba română.

Azi Emil Cioran este un nume consacrat nu numai în România dar şi în Franţa unde este considerat pruintre cei mai mari stilişti ai secolului XX şi este alături de Eliade şi Ionesco una dintre marile valori româneşti pe plan mondial. Ca şi Caragiale (care se "săturase de România" şi s-a exilat, murind departe de ţară), Cioran a scris lucruri aspre despre România şi români. Datr asta nu înseamnă nimic. Cu tot naţionalismul lor real sau de carton, oameni ca Nichifor Crainic sau mai nou Adrian Păunescu vor rămâne nişte nume în cultura română, dar nu în în cea universală aşa cum este Emil Cioran.