Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Arta de a nu trăi degeaba


de codrinu la: 27/10/2006 03:34:00
modificat la: 29/10/2006 13:20:47
taguri: Eseuri 
voteaza:
Să nu trăieşti degeaba e o artă pe care cei mai mulţi dintre noi nu şi-o (mai) pot permite din comoditate, prostie, din dragostea de banal şi, mai ales, din cauza Mării de mediocritate în care ne înecăm cu toţii. Destinul loveşte fără milă cerându-şi tributul, aproape clipă de clipă. Himera fericirii ne bântuie mai ceva ca o fantomă, dându-ne impresia că trăim şi că suntem bucuroşi de acest lucru. Mă întreb oare ce preţ are fericirea noastră „cea de toate zilele”? – O sută de mii, un milion, un miliard, oricum nu contează. Cu toţii sfârşim prin a ne întoarce în acelaşi infern în care valoarea banilor este la fel de importantă cu cea a gândacului stârpit din greşeală pe o câmpie de maci înfloriţi.
Mi-aş da jumătate din viaţă pentru o zi în care să simt că nu trăiesc degeaba. Fără a realiza, cel puţin momentan, cei care vor să trăiască cu adevărat sunt nevoiţi să calce peste cadavrele miliardelor de proşti din marea morţilor. La nivelul spre care unii aspiră, pământul a fost deja inundat de potopul lui Noe; cei mai mulţi oameni şi-au pierdut viaţa, iar leşurile lor plutesc alene, încălzite de soare. Însă tocmai acei bieţi mişei ies fericiţi din toată povestea, pentru că nu-şi dau seama că nu mai trăiesc. Ceilalţi, cei care au rămas în viaţă mai mult ca sigur, din cauza unei erori pe care nici natura nu şi-o poate explica, îşi doresc să fi murit. Mirosul prostiei dă gata orice om care are o urmă cât de fină de creier în cap. Abia atunci, lecţia cea mai dură reuşeşte să fie învăţată: preţul de a nu trăi degeaba este echivalent cu chinuri groaznice care (poate, cine ştie?) abia într-un sfârşit se vor sfârşi. Conştienţi de acest lucru, înotăm fără succes spre ceea ce noi vrem să considerăm a fi un mal.
Poate că dacă dictonul „Murim spre a ne naşte” ar fi adevărat sută la sută, am încerca să facem în mai multe vieţi ce nu am reuşit într-una. Atunci, tragedia că s-ar putea să murim în fiecare clipă s-ar transforma într-o binecuvântare. Cum nu-ţi convine ce ai făcut în ultimii 30 de ani, cumperi un pistol şi…o începi de la capăt. Ar fi destul de dramatic ca în instanţă să fii condamnat la cinci vieţi şi jumătate de muncă silnică pentru că ai „măturat” de pe Pământ vreo mie de americani. Oricum ar fi, viaţa tot merge înainte iar noi…înapoi.
M-am săturat să fac mereu aceleaşi lucruri fără să-mi dau seama (ori să refuz să pricep) că viaţa mea se termină cu fiecare secundă. Aici pierd o oră, dincolo câştig una. Un eveniment s-a anulat, un articol a fost scris de altcineva, ştirea cu Jennifer Lopez apare în Magazin. Mă trezesc în fiecare dimineaţă mai bătrân şi mai zbârcit pe dinăuntru. Aştept momentul în care o să-mi prescrie doctorul un medicament pentru suflet. Nu ştiu de ce, dar totul începe să semene foarte mult cu acea dulce aşteptare a morţii.
Mi-ar plăcea (probabil) ca într-o zi să mă trezesc în pielea unui alt om şi să observ, de undeva de „deasupra”, Viaţa. Să mă văd alergând dimineaţă de dimineaţă la liceu, fierbând de draci din cine ştie ce motiv, zâmbind şi urând în acelaşi timp. Poate voi reuşi să-mi dau seama dacă e măcar o secundă când nu trăiesc degeaba. O zi câştigată e una în care ai făcut cel puţin un lucru cu adevărat nou. Motiv pentru care cred că sunt pierdut pe vecie. Orice aş face, viaţa e la fel de măruntă: mă trezesc la aceeaşi oră, beau lapte din aceeaşi cană, mă spăl cu aceeaşi periuţă de dinţi. Aceeaşi, aceeaşi, aceeaşi… astfel, până şi prietenii au ajuns, cum bine se spune în Fight Club, de unică folosinţă. Le ceri acelaşi lucru, parcă trăind în mii de universuri paralele. Niciodată mai mult, niciodată mai puţin.
Doamne, ce pierduţi suntem. Trăim aceleaşi sentimente cu un gândac scârbos care se îneacă în cana cu lapte. Plăcere combinată cu gustul înecăcios al speranţei. Nimeni nu a aflat încă despre arta de a nu trăi degeaba, despre tot ce este mai bun într-un om, despre cum poţi transforma o lacrimă într-un zâmbet. Totul se reduce la o alchimie ascunsă într-un ungher întunecat al sufletului şi va mai dura ceva timp (ca nu spun secole) până în momentul în care vom reuşi să o transformăm în aur pur.
„Cel pe care natura l-a înzestrat din plin n-are nevoie din exterior de nimic altceva decât de timp liber pentru a putea profita de bogăţia sa interioară. Este, dacă acest timp îi este dat, cel mai fericit dintre oameni…”, spune Schopenhauer. Oricât de mult mi-ar plăcea să-l cred, adevărul mă izbeşte ca un topor în moalele capului. Câţi oameni nu deţin poate chiar mai mult decât au nevoie şi, cu toate astea, nu ştiu să trăiască mai bine decât „muritorii de rând”. Ba, din contră, ei sunt cei care fac până şi pietrele să strâmbe din nas de dezgust. Aducându-mi totuşi un contra argument, aş spune că ce avem (şi aici mă refer cu precădere la partea materială a vieţii) contează de mii de ori mai mult decât cine suntem. E legea firii şi mă îndoiesc că am putea (sau am vrea) să o schimbăm. Durere, chin şi frustrare, combinate cu urme fine de plăcere, mulţumire şi fericire – asta este viaţa noastră, a tuturor.
E un fel de disperare bolnavă în privirile fiecăruia dintre noi. Trăim aceeaşi stare de fericire şi atunci când suntem înconjuraţi de prieteni dar şi când ne îngrozim de singurătatea ce ne înconjoară. Suntem hăituiţi de propriile amintiri şi înnebuniţi de viitorul incert spre care ne îndreptăm. Nimeni şi nimic nu ne mai poate salva. Să nu trăieşti degeaba e o artă pe care cei mai mulţi dintre noi nu şi-o (mai) pot permite, din comoditate, prostie, din dragostea de banal şi, mai ales, din cauza Mării de mediocritate în care ne înecăm cu toţii…
Codrin Arsene
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (0):

Nu exista comentarii

Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: