-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Între destin şi băşcălie/ Poveste fara sfarsit


de codrinu la: 27/10/2006 03:40:00
modificat la: 29/10/2006 13:20:50
voteaza:
Azi e o zi în care mi-aş dori să nu mă fi născut. Dintotdeauna m-am întrebat care-ar fi motivul pentru care apar astfel de momente în viaţa omului. Bine, eu am încercat să înţeleg şi de ce se întâmplă să ai mai mereu parte de un(o) şef(ă) pur şi simplu bătut(ă) în cap şi tot n-am reuşit. Dar asta e deja o cu totul altă poveste…
Mă irită ideea de „soartă”. Dacă se întâmplă să te trezeşti cu faţa la cearşaf, dai vina pe destin. Dacă ai luat o notă proastă, dacă te-ai certat cu persoana iubită, dacă nu mai era lapte la magazin, dacă blestematul de porumbel şi-a lăsat „amprenta” pe parbrizul Mercedesului tău, întotdeauna acelaşi motiv e responsabil pentru toate. Oamenii, în încercarea lor de a disculpa, au început să caute resurse alternative de „vină”. Logica mea îmi spune că nimeni nu ar recunoaşte, chiar faţă de el, că a greşit în momentele importante ale vieţii. Există întotdeauna efectul de autoconservare care permite îndepărtarea vinei şi catalizarea ei spre zone care ar îngădui construirea unui raţionament logic de apărare. Este imposibil ca TU să fi greşit. Aşa că întotdeauna este altcineva de vină. Bineînţeles, bineînţeles…
Să vedem cine ar putea să poarte răspunderea pentru greşelile tale. Trebuie să fie cineva care nu are cum să se apare sau să se justifice. Să începem de la cel mai înalt nivel. Să dăm mai întâi vina pe Dumnezeu. În primul rând să-l acuzăm că a murit în urmă cu vreo sută de ani şi că ne-a lăsat să ne zbatem ca nişte peşti vii, aruncaţi pe frigare. Că ne oferă interesanta opţiune de a muri doar după ce ne-am mirosit propria carne arsă, încetul cu încetul…Dacă a murit în urmă cu o sută de ani, e de la sine înţeles că acum s-a întors şi râde pe burtă de fiecare dintre noi.
Mă uimeşte luciditatea cu care unii oameni asociază ideea sublimă de divinitate cu ţaţa Floarea de la colţ. Atât timp cât în fiecare seară Dumnezeu nu joacă barbut sau table cu vecinul, cât nu stă pe prispa raiului scuipându-ne seminţe în cap, cât nu este acţionar majoritar la o firmă de matrimoniale, el NU poate schimba cursul vieţii noastre într-o singură noapte, după cheremul nostru. Oricât de visător aş fi, nu cred că dacă mă rog la noapte şi fac 500 de mătănii, a doua zi voi câştiga un milion la loto. Aşa că ar trebui să lăsăm deoparte orice încercare jalnică de a obţine „cu japca” lucrurile de care avem nevoie şi să încercăm să le obţinem, de ce nu, prin propria inteligenţă. Bineînţeles, dacă acest cuvânt găseşte rezonanţă la nivelul cerebelului fiecăruia dintre noi…
Nu sunt de acord nici cu ideea că anumite lucruri sunt predestinate să ni se întâmple. E tot o încercare patetică a omului de a se justifica. Nu am nevoie să trăiesc prin astfel de judecăţi în condiţiile în care nu pot cântări cât şi ce anume e predestinare. Dacă vorbim de acest lucru înseamnă cel puţin că am găsit momentele cheie din viaţă în care am „simţit” că rolul nostru a fost zero în raport cu cel al divinităţii. Şi e la fel de fals ca şi ideea că vei iubi pe cineva toată viaţa, în condiţiile în care tu încă mai trăieşti. Puţinul sens al vieţii noastre îşi diminuează încet, încet semnificaţia dacă ne pierdem în astfel de nimicuri. Pentru că dacă totuşi se întâmplă, noi trăim deja pentru altceva: pentru destin, probabilităţi, scheme, uitând că suntem deja mai bătrâni cu o clipă...
Încerc uneori să văd şi cealaltă faţă a monedei. Când ar merita ideea de destin să fie acceptată fără comentarii. Am ajuns la o singură idee care m-a convins cel puţin parţial: în dragoste. Jocul inocent dintre doi iubiţi, tachinarea plină de tandreţe şi siguranţa emoţională pe care partenerul o oferă involuntar. Ei sunt singurii care-şi pot permite să creadă că doar destinul i-a adus împreună. E ca un acord tacit, ca o poartă pe care ei încearcă să o închidă pe vecie, în aşa fel încât să nu apară vreodată despărţirea. E ca şi cum ţi-ai asigurat spatele într-un război. Punând destinul în faţă, doi îndrăgostiţi vor sfârşi unul în braţele celuilalt, dincolo de toate răutăţile lumii în care trăim. Sentimentul de siguranţă pe care-l ai în momentul în care eşti cuprins pe la spate de două mâini care se prind duios în jurul bustului, bucuria de copil şi credinţa că, măcar în acel moment, nimic nu te poate atinge, sunt tot atâtea motive să-i dăm destinului o şansă. Însă doar ca poliţă de asigurare.
Viaţa, oricât ar fi de ciudată şi de neprevăzută, dacă ar fi să o comparăm cu un computer imens, lasă uneori să se observe greşelile de programare. Şi e vorba exact de acele dimineţi în care ţi-ai dori să fii departe de orice şi de oricine, poate pe malul scăldat de valurile jucăuşe al vreunei mări uitate demult. Oricum ar fi, într-un final vei ajunge, fără să-ţi dai seama, la malul pe care l-ai căutat în neştire, în ultimele luni când doar norii şi furtuna s-au abătut asupra bărcuţei tale firave. Viaţa, mai presus de şefi tâmpiţi, de societate, de rivali, de Dumnezeu, trebuie trăită ca o poveste de dragoste fără sfârşit… În fiecare zi, pentru eternitate, apar surprize. Şi, spre deosebire de viaţa reală, ele sunt întotdeauna numai dintre cele plăcute…
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (0):

Nu exista comentarii

-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...