Chiar când a virat spre dreapta, ca să intre pe străduţa dintre blocuri, i-a trecut aşa, o “aripă”, prin suflet; ar fi vrut ca atunci când ajunge în parcare, la colţul blocului să-L vadă, fumând cu patimă, aşteptând-O; EA s-ar fi dat jos din maşina, s-ar fi apropiat unul de altul … Când a intrat în parcare… L-a văzut… Era acolo, fumând cu patimă, aşteptând-o… exact cum îşi imaginase. A coborât cu o oarecare încetineală dată de emoţia întrupării “previziunii”, s-au apropiat unul de altul şi EL i-a spus scurt: “Te aştept în maşina”. Fără să ceară nici o explicaţie, EA a urcat, şi-a lasat bagajele de peste zi, a mai dat o dată cu pieptănul prin păr, a lăsat carcasa de la radio, şi-a luat poşeta şi a coborât. Era din ce în ce mai surescitată, un nod i se urca în gât, o năpădea acea emoţie ce-o însoţea ori de câte ori se întâlneau. EL o aştepta în maşina întoarsă, gata de plecare. EA a urcat fără să rostească vreun cuvânt şi au pornit. Pe moment, nici unul din EI nu ştia încotro se îndreaptă; în ultima clipă, EL a virat spre şoseaua de centură, îndreptându-se spre autostradă. La bord, un TANGO argentinian îşi legăna acordurile, învăluindu-i cu notele languroase şi provocatoare. Au mers aşa, tăcând, cu viteză “de oraş”, zeci, poate o sută şi ceva de kilometri. Priveau în faţă, într-un punct îndepărtat, acelaşi, un fel de “loc comun” al sufletului şi minţii amândurora. Soarele cobora tot mai mult, înecându-se într-un tărâm de nori gri-roşietici. Când CD-ul a ajuns la jumătate, EL a virat uşor spre dreapta şi a oprit motorul. Din boxe se strecura cel mai sentimental şi pasional TANGO…. Şi-au întors privirile unul către celălalt şi, preţ de 5 - 10 minute, s-au privit adânc, fără să rostească nici o silabă, tăcând, dar spunându-şi tot ceea ce simţeau şi îşi doreau, mai mult decât orice, să “audă”. O dată cu ultima şi cea mai răscolitoare notă a TANGO-ului, el a învârtit cheia, a pornit motorul şi, dintr-o mişcare hotărâtă şi sigură, a întors. A apăsat pe acceleraţie, maşina a prins viteză, zbura; nu era “stilul” lui, dar, de data asta, simţeau amândoi nevoia de “repede”, de fugă, de evadare… Au ajuns înapoi când soarele tocmai îşi închidea ultima geană, iar CD-ul se pregătea să o ia de la început. Cu o mişcare rapidă, EL a închis aparatul. Întorcându-şi privirea spre stânga, privindu-L cu ochii ei albăstriţi de dragoste şi umezi de plăcere, EA a deschis portiera. “Mai vorbim…” – ochii lui s-au micşorat şi genele scurte şi dese i s-au zbătut încercând să-i alunge emoţia din suflet şi din glas, regretul despărţirii. “Mai vorbim…”, i-a răspuns EA, ca de fiecare dată, coborând rapid ca să n-o copleşească durerea aceea insuportabilă precum o lamă de cuţit, ce-o cotropea ori de câte ori EL trebuia să plece. Cu paşi înceţi, grei, EA s-a îndreptat spre intrarea blocului… Cu mişcări încete, grele, EL a întors maşina … În mintea amândurora TANGO-ul sfâşietor îşi derula acordurile…”Adios, pampa mia… Adios, pampa mia…”