Ploua. Singura ploaie in tarzie noapte, sunt soapte ascunse in prapastii desarte. Pianurile imi ridica imagini de un trecut incolor pe fata ochilor mei bolnavi… intreb, mergand, cersetoriii, incotro dusu-sa lumina… nu-mi stiu raspunde… nu-I mai intreb. Si frigu-mi tremura vestea… dar n-o mai aud.
Incep sa traiesc… inima-mi incepe a bate… temple, te pierd! Uit, uit cine sunt si de ce… si-mi simt oasele-n durerea carnii mele negre, cangrene. Creieri imi spun soapte pe care nu le mai talmacesc, si ochii-mi vad imagini ale caror mister il uit… eu invii! Si-mi spun ca nu am murit niciodata, sau poate doar de putine ori… sete, sete-mi vibreaza cugetul… sete. Doare setea… si vars sangele din pahar peste absint… si-l beau…

Plec… cu mine departe de mine… inapoi in mine… temple, te-am regasit! Ai peretii scrisi, temple, si-n decoruri de sange iti sta ascunsa lumina… sunt obosit sa te inteleg, si sangele-mi spune sa ucid… sa ucid in nemoarte… in neviata. Dar timpul l-am ucis, si jertfa ti-am adus cadavrul lui, temple… unde-ti e saturarea? Unde-ti e amintirea… sau poate-am ratacit-o eu… privesc si vad, ochii-mi sanatosi acum vad… urme, pamantul imbatraneste, respira greu in abatorul lui inverzit.

Veacuri am zdruncinat sa fiu, veacuri am rapus in cinstea penitei, si tu, timpule, ai venit sa-mi arzi biblioteca… sa-mi iei amintirea…
De ce ranjesti, caci frica nu-ti port?! De ce-mi vorbesti, caci urechi nu am de tine, nici limba nu-ti cunosc… strigate aud din mine, sunt ingeri ce mi-ai rapus, si templu-mi am pictat cu seva lor, in testament tie scris-am pe peretii mei… cu irisul. Orgi rasuna in mine si sange-mi vars sa acopar duhoarea ta. Te-am blestemat de mult, dar acum e numai vedere… caci nu mai pot sa vorbesc.
Cenusa mi-am mancat, cenusa din mine, si-acum am ramas ce sunt, sa te bluestem pe tine. Priviri imi ard la umbra ta, in templul meu… delir imi spune mintea, culori si fum greu.
Si-am plans, absent in neguri tomnatice… in fum si adieri de vant ce-mi duceau inapoi pieirea. Mi-am scris pe drumuri viata cu umbra-mi si sangele… tasnesc acum pietre in timp, si muntii se urnesc spre a-mi vedea murirea… in neviata. Tie ti-am adus ofrande, suflet blestemat cu ochi lucizi, si-am scris pe frunze suspinul meu, in toamne tarzii. Acelasi aer l-am avut in mine, acelasi gol in minte… ramas-au acum in urma pietre de morminte…