Glorie lumii!!! Caci e glorie si e zambet. Si soarele parca zambeste… ca-I Gloria lumii in floare. Si trec tinerii in cantec si zambet, pulsand de energie tinereasca… ca-I bucurie-n lume, iar mamele-I privesc de la pervaz cum trec. Barbatii aplauda pe strazi, ca-I Gloria lumii-n floare. Si e lumina calda ce ne invata ca-I bine. Steagurile flutura, si chiar si futurii se bucura. Si cersetorii canta bucuria lumii.

La balcoane stau mandrii dictatorii si-atarna steagurile rosii si albe, cu seceri, svastici si ciocane… ca-I glorie. Lumea e toata un zambet si-un chiot de bucurie. Toti suntem acum tovarasi si toti il respectam pe fuhrer… ca-I glorie…

Buimac ma trezesc si privesc pe geam si vad si eu tinerii fericiti cum zambesc pentru regim… si ma minunez cat de frumos e asteptata Apocalipsa.
Toata lumea e in freamat ca si carnea macinata. Pielea fetelor le cade, purulenta, si craniile insangerate zambesc. Cum trece sirul se-aud fetele cazute cum se sfarma sub pasii grei, si sare sange peste tot. dar e frumos, ca-I Gloria lumii-n floare acum. Si dictatorii rad malefic.
Si mamele zambesc la geamuri, cu dintii sparti si ochii goi, beliti, machiati cu rosu strident ca sa nu se vada ca-s cadavre. Fetele-I privesc sfioase pe cei care marsaluiesc, si zambesc si ele, aratandu-si serpii care din plamani isi scot cozile pe gura lor si prin nari. Ochii verzi, cristalini si adanci vibreaza fin… de bucurie, cum se zice. Dar de mai aproape se vad viermii care le consuma irisul… dar sunt frumoase, ca-s fetele gloriei lumii de azi.
Si seara-I zgomot in lume, ca-I glorie doar. Si fetele frumoase danseaza in carciumi, isi misca picioarele frumos cangrenate, innegrite… si-I las sa-si consume Gloria… ca-I a lor.
Cine sunteti voi, totusi? Cine v-a facut altul decat Dumnezeu? Iar daca El, atunci incotro plecati cu totii,; atundeva decat la El? Strigat-am voua si nu mi-a raspuns nimeni, scris-am pe cer cu sange si nu ati vazut nimic. Dureros… si-mi ziceati ca asta e destinul… nu, destinul e mort, iar fantoma lui ma bantuie… sunt doar fantome ale vorbelor catre trebuiau sa fie auzite… nimic mai mult.
Vorbiti de noi, dar de ce sunteti voi orbi in negru, si nu in violet ca noi? De ce tot voi sunteti aceia care isi taraie corpurile putrezinte in caldura soarelui. Si tot aceia care mananca paianjeni uscati din panzele lor seculare si beti otet ca sa va domoliti setea indurata pe canicula. Probabil ca sunt buni paianjenii in otet?!
Va numiti mai sus decat noi, si nici macar ca noi nu ati ajuns. Si, cand vi se dovedeste, priviti pierduti in propria voastra ignoranta, asteptand un miracol de undeva, de oriunde. Nu meritati nici macar flacarile iadului sa se consume pe voi.
Va aveti fetele muritoare, mascate in ingeri… dar mucegaite pe dinaunru, dureros de serbede.
Si voi, rancedelor, aveti pretentia sa fiti frumoase… sunteti, dar ce pacat ca numai pentru voi si numai pentru o secunda… dar zambiti si treceti mai departe, fara sa va spalati mizeria. Animalele sunt sfinte fata de voi, chiar si cele mai murdare sunt mai curate decat ati fi putut voi visa vreodata. Ratiunea nu exista pentru voi, alta decat cea proprie, inveninata de pierzanie… asa ati fost de la inceputul timpului si asa veti fana pana la sfarsit.
Si, cum trec pe strazile glorificate si luminoase in desertaciune, vad moartea cum trece printre voi, pandindu-va ca un tigru… si isi ridica furios coasa si o infige in spinarea voastra, iar varful va iese prin piept, inrosit de sange. Nu exista pareri de rau, ca mor microbii, iar eu trec cu potirul de otrava si adun in el stropii de sange din varful coasei… il amestec si-l beau… ca sa-mi prelungesc vesnicia cu cateva zile... la vazul mortii, unii vomita, iar altii vin si le manaca voma…
Si-mi vine sa strig cat ma tin plamanii mei de ceara catre ceruri, intreband… incotro sa plec altundeva decat la cei ca mine, decat la cei care suntem cersetori intr-o lume pierduta…
viitoru-I zambitor… ca doar e glorie in lume