Mi se intampla uneori sa cred ca am scapat de el.Atunci cu o imensa usurare in suflet imi spun:"sunt salvata!".Izbavirea mea tine pana la prima amintire care imi rasare in suflet si care de obicei apare din cel mai neinsemnat amanunt.Poate fi o urma de parfum care intamplator seamana cu a lui,poate fi de la lumina calda a dupa-amiezii,poate fi de la un cantec pe care l-am auzit prima data fiind cu el,poate fi de la orice.Mai nou rasucesc pe deget un inel si nu stiu daca sa ma las invadata de emotia revederii sau de gustul amar al recuperarii cu forta a ceva ce ti-a apartinut odata.I-am luat inelul care odata imi partinuse mie si pe care intr-un moment din acela cum avem cu totii in viata cand crezi ca nu o sa iti mai para rau de nimic niciodata,i l-am aruncat furioasa inapoi.Acum,dupa cativa ani,mi-am dat seama ca de fapt inelul acela imi apartine,ca nu as fi vrut sa il dau inapoi si ca mai bine sta la mine pe deget,asa ca l-am recuperat.Cum l-am luat inapoi nu are importanta.Am crezut atunci,in noaptea aceea ca daca il fac sa mi-l dea inapoi,cumva printr-o forta magica,o sa il fac si pe el sa-mi dea sufletul lui inapoi.Stateam lungita langa el,in intunerc,multumita ca in sfarsit ceea ce-mi apartine se intoarce la mine.
Il rasuceam ,ii simteam verigile rotindu-se ,inlantuindu-mi degetul,ii simteam pulsul,ii ghiceam conturul atat de drag unduit dupa trupul meu si dupa ceva timp ,traiam senzatia unica de fericire absoluta.
A venit dimineata,a trecut o zi,au trecut doua,au trecut ceva mai multe,iar acum imi privesc degetul,imi invart comoara pe deget ma umple plansul si-mi dau seama ca unica dovada palpabila cum ca el a fost cu mine in acea unica noapte,este bucata asta de metal care a ramas la mine sa-mi aduca aminte ca am o iubire de care nu pot scapa.