Nedumerire

La spital, o domnişoară,
Subţirică şi uşoară,
Fi’nd în sala de-aşteptare,
M-a luat la consultare,
Găsind pulsul ridicat,
După cum a constatat
Şi colesterolul mare
Cel aveam io în dotare,

Astfel, cu bunăvoinţă,
Pentru a mea suferinţă,
Mi-a prescris un tratament
La ea în apartament,
Fi’n’că la noi în spitale
Nicicum nu-s camere goale ;

Ce mi-a dat, ce mia făcut,
Pulsul era dedesupt,
Cu fiole, vitamine,
De colesterol ştiu bine,
L-a tinut la un nivel
(Fata se-ocupa de el)

Acum, pentru tratament,
I-am vopsit ‘n-apartament
Că uitai ca să vă spui,
Io-s zugrav, de clasa-ntâi :

I-am făcut sufrageria,
I-am făcut bucătăria,
I-am făcut în dormitor
Şi în pat şi pe covor,
Iar în baie, ce frecuş !
Sub chiuvetă şi sub duş,
I-am dat, fără de ruşine
Pe la colţuri, foarte bine
Şi sucită şi-nvârtită,
Numai s-o văd mulţumită…

După luni, cum dracu’ ştie,
S-antâmplat o tragedie :
Într-un hal fără de hal,
A intrat fata-n spital,
Prăpădită, amărâtă,
Plânsă frate, nebătută,
Şi precum se văita ea,
Vina, era doar a mea (!?)…
De la zugrăveală cică,
A rămas cu…burticică,
Mărişoară, c-am văzut,
Da’ îmi e de necrezut (?!)

Fi’n’că io, isteţ din fire
Posed o nedumerire
(Şi profesionist, se ştie,
Vopsitor de meserie) :

Cum pot io, aşa burtică
Să i-o fac…cu-o pensulică ?!

Valeriu Cercel