Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Alineat...


de Deliana la: 23/11/2006 02:48:00
modificat la: 25/11/2006 17:56:20
taguri: Eseuri 
voteaza:
Ce poate fi mai crud decat o viata falsa? O viata pe care stii ca trebuie sa o suporti chiar daca nu-ti convine... o viata pe care o condamni la fiecare pas, o viata cruda care te invaluie cu absolut nimic care sa-ti apartina. O viata pe care nu vrei s-o recunosti ca fiind a ta, cu persoane si elemente care-ti lipsesc atat de mult. O viata care incepuse atat de frumos, dar care acum te-a adus in pragul disperarii si al nebuniei, o viata care pur si simplu trebuie curmata! Cum poti oare sa traiesti cu acel sentiment de vinovatie, cu acele tentative de a scapa care esueaza de fiecare data, sau, mai rau, pur si simplu nu le poti duce la "bun" sfarsit? Si acum sa schimb registrul intrebarilor cu cele doua cuvinte care m-au urmarit toata viata, cu cele doua cuvinte pe care mi-am promis ca nu le voi pronunta (dar iata-ma aruncand in mormanul de promisiuni nerespectate inca una): DE CE? Cine si de ce a ales sa ma stearga de pe tabela de marcaj? Poate voi afla mai departe in viata, sau poate nu. Nici nu stiu daca vreau sa aflu.
Tot timpul am crezut in finaluri fericite, tot timpul am sperat la mai bine. Dar cum sa continui acest ritual infantil si in cele din urma prostesc cand toate se evapora in jurul meu si cand acele clipe superbe par atat de departe incat nu le mai pot atinge? Au trecut toate pe langa mine parca as fi fost un nimic, ingropandu-ma in mediocritatea din care ma chinui si acum cu disperare sa ies. Si-au batut joc de mine ca si cum ar fi vrut sa-mi demonstreze ceva: si anume ca realitatea nu e asa de roz si perfecta cum vreau eu sa cred, cum am fost eu invatata sa visez. Vor sa ma schimbe si sa ma transforme in una de-a lor, probabil. Intr-o statuie, intr-o figurina pietruita, cu un suflet de copil care nu va reusi niciodata sa schimbe ceva, indiferent cat de mult isi doreste. Mi-au atribuit esecul cu atata usurinta, mi l-au implementat ca fiind al doilea nume al meu. M-au facut egoista, m-au facut sa nu-i vad pe restul in jurul meu, ci doar pe mine... M-au ademenit atat de usor cu povesti despre perfectiunea ingamfarii, mi-au daramat atatea idealuri, m-au facut sa ma simt atat de neinsemnata si atat de slaba. Mi-au impanzit totul cu rautate si ganduri de care-mi este rusine. M-au strigat pe nume si le-am raspuns, intocmai ielelor ce-ti prevestesc moartea. DA! Eu... am murit! Poate demult, poate odata cu cele doua, poate chiar in momentele in care ma cedeam plina de viata. ma uit in oglinda, in poze... chiar daca ramele-s schimbate datorita degradarii in timp, eu tot acolo stau, fara sa clipesc, uimita parca de ce-a putut ajunge cea din afara pozei. M-au facut atat de perfida si-atat de ireala, incat nu stiu sa mai deosebesc imaginarul de atunci de cel de acum. M-au adus in imposibilitatea de a mai jongla cu timpul, de a mai cocheta cu trecutul sau de a mai sta la un pahar de vorbe cu viitorul (sau, cum il mai numesc eu: Dorintele Mele ce Vor Deveni Realitate). M-au prostit... si le-am cazut atat de simplu in plasa. Cand au batut la usa nici nu m-am obosit sa verific cine erau. I-am invitat in csa atat de nonsalant, cu atata incredere, parca-mi erau priteni de-o viata, nu pradatori profesionisti.
Cum se poate trai intr-o continua degradare a universului propriu? Acesta este spectrul semantic care ma domina acum: degradare, regres, esec, descompunere, diminuare, inadaptabilitate, incoerenta, falsitate, singuratate, dezarmare, injosire, infrangere si as putea continua la nesfarsit, caci fiecare din cele mentionate mai sus sunt realitati ale lumii actuale, ale momentului prezent, sunt cele de care ne temem si ne ferim la fiecare pas. Sunt cele pe care le visam si ne e frica sa deschidem ochii tocmai pentru a le observa. Iar atunci cand totusi ii deschidem, rasuflam usurati, stapaniti intru totul de ideea mai mult decat falsa ca noua nu ni se poate intampla si culmea, desi avem ochii larg deschisi, cautandu-le parca, zambimin cele din urma biruitor sub spectrul aceleiasi replici: "Nu mi se poate intampla mie! Vecinului meu da, surorii mele da, sotului meu da, sefului meu da, dar nu mie!" Si ne comportam ca si cum ar fi cine stie ce ingeri acoperiti cu cine stie ce aura protectoare, stand mandri si trufasi ca si cum am fi lipsiti de orice pata, aplecandu-ne sa ridicam cine stie ce piatra s-o aruncam in cine stie ce trecator care in viziunea noastra poseda cine stie ce magie neagra sau cine stie ce atingere malefica. Nu stiu daca in final aruncam piatra, caci este un lucru care depinde de fiecare, care se hotaraste potrivit naturii fiecaruia. Conteaza exact in ce masura au avut ecou inlauntrul nostru incercarile lor de a ne degrada si a ne denigra. Ei sunt in masura de papusari, iar noi in cea de marionete. Ei sunt cei care ne controleaza. Ei ne aleg pe noi, nu viceversa. Initial au avut in plan sa ne scoata ochii, sa ne rupa urechile, sa ne taie limba si sa ne cresteze fata de la o ureche la alta in continuarea gurii intocmai ca in romanul lui Victor Hugo. Insa apoi s-au gandit ca nu ne vom mai putea privi zilnic, ca nu ne vom mai putea auzi cand ne plangeam de mila si cel mai important nu ne vom mai putea injosi cu rugaminti patetice de crutare, de revenire la ceea ce am fost. Le place sa ne chinuie, sa transforme reusitele in nimicuri, entitatile in nimeni s.a.m.d. Sunt ceea ce un autor SF ar numi Lorzii Intunericului, Paznicii a tot ceea ce ne Inconjoara dar nu vrem sa mai vedem.
Si tocmai aceasta aparenta ca nu ne pasa, aceasta distrugere a eului si aceasta negare a realitatii sunt armele de contraatac sau scuturile oamenilor. Nu este nevoie de un maestru pentru a sti sa le manuiesti, ci doar un pic de incredere in sine, care oricum scade subit cu cateva grade pe secunda. Este normal caci primul sentiment care te incearca in momentul incoltirii este lasitatea. Apoi, daca esti destul de puternic gasesti in tine fortele si resursele necesare de a birui. A fi curajos nu inseamna a nu-ti fi frica, ci tocmai, a invinge tot ceea ce reprezinta Crezul lor, Legile, Ghidul lor. Si se poate! Intr-adevar este posibil. Revenind la ideea de pe la inceput, "DA! Exista finaluri fericite!" Pacat ca sunt prea putine pentru a reprezenta un model sau pentru a dainui in contratimp, sau pentru a putea fi urmate de toti. Ar trebui sa se scrie un manual impotriva lor: "Cum sa-i invingi in 10 pasi", sau ceva de genul, dar nu exista o reteta a distrugerii lor. Din punctul meu de vedere, nu trebuie decat sa inchizi ochii si sa te prefaci ca esti unul de-al lor, sa le castigi increderea, iar cand vine momentul prielnic, sa te dezlantui si sa le arati ca, finalmente, au creat cea mai de pret opera de arta, mai importanta ca oricare dintre cele 7 minuni ale lumii sau mai important decat Capela Sixtina sau orice altceva creat de-a lungul timpului. Ar insemna sa-i invingi cu propriile arme, deci cea mai dulce razbunare sau cel mai crunt cosmar al lor. Ce frumos ar fi...
Pe ei ii dezgusta tot ce este curat, pur, frumos, bun. De aceea se simt atat de bine in lumea noastra: pentru ca toate sunt pe dos. Nimeni nu mai are incredere si nimeni nu mai spera. Lumea noastra este lumea Pandorei. Lumea noastra este un chin si o contradictie continua. Probabil ca multi ma vor condamna pentru aceasta transferare de la EU la NOI, caci probabil multi considera aceasta lume una potrivita pentru ei, iar eu sunt doar un element ratacit, doar o piesa ce nu-si gaseste locul, doar un nimeni intr-o intreaga gloata. Si ei? Ei despre care tot am vorbit si care pareau in prim-planul acestei scriei... unde sunt ei? sau... cine sunt ei? I-am denumit "ei", atat de simplu, printr-un inofensiv pronume personal tocmai pentru a le diminua importanta si pentru a-i lipsi de orice identitate sau eticheta pe care ar putea capata-o! Ei sunt oricine!!!
Ei sunt in jurul meu, in jurul nostru, al tuturor. Ei sunt cosmarurile noastre, cei invidiosi care ne asteapta la orice cotitura, cei ce-si construiesc viitorul fara lauri... pe esecurile noastre. Cei la care ne gandim zilnic si pe care vrem sa nu-i dispretuim, ci doar sa ne fie mila de josnicia la care noi nu ne-am putea preta niciodata. Ei sunt cei care toata viata traiesc in umbra propiilor esecuri si care se compara permanent cu cei mai jos decat ei pentru a dovedi ca nu este asa. Ei sunt cei dominati de minciuna care traiesc in aparenta; ei sunt eu la un alt nivel! De ce "eu" la un alt nivel? Pentru ca am fost si eu asa. Dar intr-un moment luminat al vietii mele am zis "Gata!"... si-am pus punct, si-am luat-o de la capat!
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (3):


# - de picky la: 31/12/2006 11:44:50
Adrian Fuchs :

Parastas si cununie, deopotriva.
#165900 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Ce poate fi mai crud decat o viata falsa? - de elengeor la: 25/05/2007 12:29:27

Am citit si recitit subiectul tau de viata si am fost foarte impresionata, aflnd ca nu sunt singura persoana care are caeiasi inpresii despre o viata falsa. Ce putem face decat luptand in fiecare zi, clipa cu speranta caci intro zi se va schimba ceva. Oare? Fii tare
#200420 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de miha_ela la: 10/06/2007 08:31:12
oh,doamne ...cu imi regasesc gandurile in randurile de sus.Foarte adevarat spus "ei sunt eu la un alt nivel"(sau cam asa parca)cu totii am pornit de la aceeasi treapta ,ne-am indentificat candva cu ei.Toti suntem predispusi pacatului si mizeriei dar poate ideea de fapt asta e:sa cadem si apoi sa avem puterea de a ne ridica si a ne scutura de noroi si apoi a merge mai departe.Ma intreb de ce unii nu pot aprecia aceasta ridicare catre lumina si mereu iti arunca in fata noroiul din care tocmai ai iesit...Nu a vazut nimeni si nu a iubit puritatea decat dupa ce a cazut in extrema cealalta.Poate vor mai fi care isi vor da seama de conditia lor si vor veni la lumina.Zic eu ca astia sunt cei demni de lauda.Mai conteaza cat de grav ai gresit?Zic eu NU.In asta consta acel "alt nivel".OH,imi vine sa strig cat oi putea de tare:de ce nu sunt apreciata pentru ceea ce sunt eu la momentul asta .De ce nu mi se da o sansa?Chiar sunt condamnata toata viata pentru o nenorocita de secunda?Sunt doar un om care abia s-a nascut....
#204674 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...