E început de lună; e început de iarnă; e un început... asta e tot ce contează. E o ocazie de a reflecta în perspectiva unei schimbări, şi dacă intensitatea voinţei mele va fi suficient de mare, poate voi şi face câteva. Nu e prima oportunitate de acest gen, dar o voi trata ca pe ultima, pentru că n-am de unde să ştiu dacă sunt în faţa unui examen parţial sau a celui final care-mi va stabili direcţia următorilor paşi.

E o zi oarecare, sau poate din contră: e o zi plină de simboluri – acele elemente din viaţa noastră de care avem nevoie mai mult decât de aer, acele particule de combustibil care ne alimentează visele şi dau culoare dorinţelor... Acele litere ale unui alfabet nescris, sau cuvinte ale unui limbaj universal accesibil tuturor, dar în acelaşi timp şi o barieră în faţa subcapitalizării cerebrale.

Azi voi încerca să înţeleg ce înseamnă conştiinţa naţională, generală, individuală, şi să văd care sunt legăturile dintre ele; sau cel puţin să aflu care este definiţia conştiinţei. Voi reconstitui imaginar Marea Unire dar nu cea teritorială (în ideea că dacă nu se desfiinţează frontierele interrelaţionale, bucata de pământ revendicată de unii sau de alţii nu valorează nici cât o ceapă degerată), voi formula o cerere autoadresată în vederea acordării autonomiei de gândire... voi respecta tradiţia mâncând o porţie de ciolan afumat cu fasole şi bând un pahar de bragă, iar între două înghiţituri îmi voi reaminti să menţin garda ridicată în faţa discursurilor patriotarde, mentalităţii de turmă şi apatiei spirituale.

Mâine va fi altceva. Rutina se va reinstala într-o formă sau alta, şi dacă voi fi „uitat” ordinea gândurilor de azi, propriile-mi cuvinte îmi vor deveni judecători, iar conştiinţa (sătulă de atitudinea mea ignorantă) îmi va reproşa faptul că nu sunt diferit faţă de cei de care vreau să mă diferenţiez şi anume de adepţii sentimentalismelor la dată fixă: încerc să fiu bun doar de Crăciun, să fiu plin de speranţă doar la trecerea dintre ani (limitându-mă la un număr finit de dorinţe pe care e musai să nu le divulg), să-mi aduc aminte doar de Paşti că am un suflet, să mă îndrăgostesc sau să fiu mai atent cu persoana iubită doar de Sfântul Valentin, să-mi aduc aminte de prieteni doar de ziua lor, şi lista poate continua...

Dar asta e o posibilitate a zilei de mâine... sau o concretizare a uneia dintre posibilităţile de ieri... nu ştiu exact, şi poate e mai bine să nu ştiu. E un început la al cărui sfârşit refuz să mă gândesc.