Soarele incepe sa dogoreasca. Prin colturile umbroase se mai simte inca racoarea diminetii. Aerul tare este plin de aromele verii. Curtea, casele, drumul, padurea toate sunt parca un cantec ce abia acum incepe sa isi destainuie muzicalitatea fiecarei note.
Totul este uimire si parca o redescoperire a ceva ce sigur stiai doar ca nu iti amintesti amanunte. Si aceste amanunte ti se arata acut in fiecare gest, in fiecare suflare.
Dimineata asta nu este insa pasnica. Sa intrebi? Sa nu intrebi? Daca nu vrea? Pana la urma daca vrei sa obtii ceea ce ti-ai propus trebuie sa incerci. Tataia lucreaza la un scaun de lemn cu o rindea (poti fi mandru, nu multi stiu ce este aceea o rindea).
- Tataie matale ai vazut vreodata un melc? Dar stii unul adevarat, nu ca in desene.
Se opreste din lucru, se uita atent la tine (tu te uiti ...asa... aiurea). Intr-un final raspunde:
- Am vazut. De ce ma intrebi?
- Asa, fara motiv anume. Eram curios... Si cam pe unde cresc melcii?
Cred ca incepe sa banuiasca ceva. Rade alb, isi aprinde o tigara (Tataia fumeaza Carpati sau Bucegi). Astept. El se uita asa...sugubat.
-Melcii traiesc cam peste tot pe unde este verdeata, in padure, in gradina dar mai ales in lunca, le place umezeala.
-De aia cantecul ala cu melc-melc?
-Da.
-Tataie si lunca aia e departe? Adica daca am vrea sa mergem pana acolo cat timp ne-ar lua?
-Nu stiu, noi doi cred ca am face cam o jumatate de ora.
-O jumatate de ora. Nu e mult nu-i asa? In plus aproape ca ai terminat scaunul ala. Si ...
-Si ce?
-Tataie nu vrei sa mergem dupa melci? Eu am vazut aseara niste desene pe bulgari si tare sunt curios cum arata un melc adevarat.
-Sa mergem dar.
Isi stinge tigara. Se ridica batraneste si porneste catre casa. Se intoarce insotit de vocea bunicii.
-Ai dat in mintea copilului? Om batran. Auzi dumneata "dupa melci"!
Tataia da din mana a lehamite, si imi zambeste complice, (un fel de: femeile, ce inteleg ele? Asta cu melcii e treaba serioasa). Plecam, nu inainte de a lua un "geac" (ca sa ai in ce pune melcii).
Intre timp soarele a inceput sa incinga binisor si incep la randu-mi sa ma tem ca nu voi gasi melcii carora am aflat ca le cam place umezeala.
Mergem incet, plini de seriozitate. Momentul e unul cat se poate de insemnat si nu imi permit sa il stric nici macar cu zecile de intrebari care imi vin in minte (sunt maci in grau, unii rosii, altii albi). Vreau sa stiu cum au ajuns acolo, cine ii planteaza, de ce unii sunt rosii si unii albi. Nu ma grabesc. Despre asta pot sa intreb mai incolo. Acum plecam dupa melci. Ma intreb cum arata "lunca". Imi sta pe limba.
-Tataie cum recunoastem "lunca"?
-Lasa ca iti spun eu cand ajungem acolo.
Increzator tac. Si in cele din urma ajungem langa Jiu. Peste tot desisuri de salcii si alti pomi carora nu stiu cum le zice. Tataia se aseaza cu fata spre Jiu, si aprinde o tigara si ridica din iarba ....primul melc. Sunt asa curios ca si daca as avea o mie de ochi nu ar ajunge sa vad destul de bine "dihania".
-Asta ti l-am gasit eu. Acum stii cum arata. Daca vrei mai multi cauta prin iarba, mai ales unde e umbra si roua nu s-a ridicat.
Constiincios ma apuc de treaba. In timp ce Tataia mai fumeaza doua tigari am gasit mai multi melci decat pot numara daca pun si degetele de la maini si pe cele de la picioare. Pot spune ca sunt satisfacut de "recolta". Plin de mandrie ma asez langa Tataia sa ii prezint marfa. El se uita la fiecare cu atentie.
-Poti sa ii pastrezi doar pe astia mai "marisori".
Cu parere de rau ma despart de cei mai "mititei". Dupa inca un timp il aud:
-Cred ca trebuie sa mergem sau ne da bunica-ta pierduti.
Refacem drumul spre casa (aflu ca macii rasar acolo fara sa fie plantati de nimeni si ca sunt de culori diferite ca sa nu te plictisesti cand ii privesti). Deja e arsita si miroase a liniste. In cele din urma ajungem acasa.
Stau grabit la masa cu gandul la "codobelci".
Spre seara in urma sfatului pe care il tin cu Tataia ajung la concluzia ca melcii mei s-ar simti excelent prin varza bunicii din gradina. Pe furis ii eliberez. O zi in compania melcilor. Prima si ultima pana acum.