Nacela stă într-o rînă. Mi-au alunecat pietrele,gandurile, ramurile, hartia creponată, insulele şi peninsulele, florile albastre, iubirile, nepăsările şi cernelurile într-o parte, gata să cadă peste bord. Dacă nu le pun iar în bună randuială, balonul o s-o ia în sus, fără putinţă de control.
You might not come down...

Soarele ezită să răsară. Ora lui se amană, pămantul şi cu mine stăm în aşteptare.

Am aflat de curand că albina moare cand înţeapă, în timp ce viespea nu, că acul ei se regenerează. Ce nedrept...

Lumea mi s-a desfrunzit. Trec pe sub crengile goale, cu fluturi în gand şi aştept ninsoarea ca pe o înflorire.

Nimic.

Tot nimic. De atata nimicnicie îmi păcăne timpanele. Sau de atata tăcere ? Nu aud decat curgerea leneşă a sangelui prin vase şi a timpului prin clepsidră.

Tu ai rămas în urmă. Întorc capul. Încă te mai văd...