S-au exilat somnambuli într-o oază de flori, cuvine de hârtie, picturi policrome executate în agonia narcisului care nu se poate sătura decât cu foamea de sine. Un singur ghimpe din mărăcinele înflorit peste noapte în inima sa n-ar da pe această fascinantă idee cu iz de adevăr. Cam scurse sunt ceasurile si samburele demential isi face loc taiind prin gand. In cautarea unei contemplatii nemiscatoare isi alese o toamna..dar frunzele crapau si ii cereau sa-si spele gura cu sapun..nu ai voie. Luminite cu dintii ascutiti coborau frenetic la vale si apoi urcau in infinitul crestet pentru a-i intensifica disperarea.
Nu se poate nu..soptire ele si o luara din nou la vale catre piept unde s-au strans intr-un plumb ce se zbatea catre iesire.
Raurile ieseau la suprafata si cereau albii. Prea sarata e apa ce aluneca la vale innecand in drumul sau cate-un fir de aer impaciuitor. Toate legaturile se anihilasela in pofida noului concept care parea in egala masura disperat si intens. Lumina era aruncata intr-un colt si nimic frumos nu se batea in peretii odaii. Poate va trece o scapare , cortina se va ridica iar eu voi vedea de la o distanta apropriata intr-o camera puternic luminata.