SUNT OMUL LACRIMII

Sunt omul lacrimii şi-al ceţii
În mâna mea adun inele
Şi plâng cu ochiul dimineţii
Mestecenii căzuţi din stele.

Sunt om de lacrimi şi de ploaie
Strâng paşii tuturor în mine
Strâng crengile care se-ndoaie
Şi strâng seminţele străine.

Îmi port pe umeri luna nouă
Şi încă-o lună de secure
Şi stau cu lunile-amândouă
Pe culmi de dealuri şi-n pădure.

Va fi un arbor să mai crească
Va mai rămâne-n cer o pată
Va fi o floare să-nflorească
Şi va mai fi un plâns de fată.

Atâta e ce se mai poate
Purtându-şi liniştea stelară
În paşii mei se-adună toate
Cuvintele ce-au plâns afară.

Sunt omul lacrimii şi-al ceţii
Cu mâna mea adun furtuna
Şi plâng în ochiul dimineţii
Mestecenii căzuţi şi luna.

sanja-adriana