Parca am mana si mintea paralizate.
Nu-mi pot face curaj sa bat la usa ta si astept ca un pribeag sa ma observi.
Acum se pare ca a venit vremea sa platesc toate tradarile.
Te-am inselat de atatea ori si tot de atatea ori m-am intors la tine, incat nici nu mai stiu cine a fost inselat, tu cu ele ori celelalte cu tine.
Iti mai amintesti noptile interminabile petrecute impreuna, in care vioara lui Kremer ne acompania tacerea?
Dar zilele cu plimbari in tandem, fara tinta?
Ai fost primul adevar din viata mea.
Ma trezeam dimineata cuprins de tine si ne asezam sa bem cafeaua impreuna, sa ne facem planuri.
Cafeaua indulcita cu lacrimile tale.
Ai fost cea ma sincera iubita a mea, cea mai romantica si cea mai fidela.
Eu am fost cel ce a tradat mereu.
Si dupa fiecare ratacire si iluzie ma intorceam la tine spasit, iar tu, in loc sa fii suparata, sa ma certi, ma primeai in bratele tale si ma copleseai cu saruturile, cu mangaierile tale.
Ai stiut intotdeauna ca suntem facuti unul pentru celalalt, dar eu nu vedeam asta din cauza nalucilor ce-mi apareau in cale tocmai cand ma apropiam mai tare de tine.
Am fost uimit sa aflu ca te-ai nascut la aceeasi data cu mine, in acelasi minut.
Asta ma face sa cred ca avem un destin comun.
Ma tem ca daca voi pieri inaintea ta, vei fi tare nefericita.
Nicicand nu vei mai gasi pe cineva ca mine caruia sa-i fii asa apropiata si caruia sa-i acorzi toata atentia, toata grija si tot timpul tau.
Daca ma ierti si acum va fi pentru ultima data.
Iar daca nu ma primesti voi ramane suspendat intre doua lumi.
In momentul asta nu-mi pot inchipui existenta fara tine.
Promit, daca primesti, sa ne unim destinele pe vecie si numele tau sa fie numele nostru.
Vreau sa ma numesc "domnul singuratate".